Caini de rasa : alimentatie, intretinere, dresaj

Scurta istorie a rasei

Trecutul rasei Mastino Napoletano este strans legat de cel al cainilor Molossoizi antici. Cel mai probabil Mastifful Tibetan, un caine masiv si foarte puternic folosit la vanatoarea animalelor periculoase, la insotirea caravanelor si la paza turmelor, a pasit odata cu grupurile umane pornite in marile miscari de migratie de la Est la Vest, ajungand in diferite etape istorice in zone ale Europei unde a evoluat sub influenta unor factori particulari. Fenicienii, popor de comercianti si de marinari indrazneti, este posibil sa fi adus cu ei pe corabii exemplare de Moloss de Epir, aclimatizand aceasta rasa in multiple zone ale bazinului mediteranean. Se spune ca stramosul lui Mastino Napoletano ar fi fost cainele preferat al lui Alexandru Macedon. Adnotari pe marginea campaniilor lui Cezar in Britannia (circa 55 i.e.n.) consemneaza ca trupele romane s-au confruntat cu exemplare canine imense crescute de triburile de celti, cel mai probabil molossi. Impresionat de forta dovedita si de curajul in lupta, Cezar a dispus capturarea unor exemplare pentru a fi duse la Roma, unde urmau sa lupte in arena cu alte animale salbatice.

Convingator in postura de gladiator, acest caine imens, neinfricat, cu o muscatura devastatoare a fost repede „inrolat” in legiunile romane care au purtat campaniile de expansiune ale imperiului. Conform relatarilor din epoca Mastifii „legionari” erau echipati cu hamuri de piele care aveau fixate pe spate si flancuri lame si zimti de metal. Acesti caini erau antrenati sa se strecoare fara teama pe sub caii de lupta pentru a le despica burtile, stavilind astfel atacurile cavaleriei. Calitatile sale de paznic extrem de strict cu teritoriul sau l-au promovat in rolul de caine de paza si aparare preferat de patricienii romani. Mozaicuri din epoca romana, descoperite in ruinele vilelor opulente din zonele sudice ale peninsulei italice, retin imagini ale unor caini cu osatura foarte puternica, musculosi, cu capete imense. Probabil ca in urma unor incrucisari intre molossii descrisi a rezultat Mastino Napoletano. In timp, rasa a cunoscut numeroase transformari, pastrandu-si totusi anumite caracteristici cum ar fi robustetea osaturii, trupul musculos, faldurile de piele din jurul capului si marimea craniului. In sudul Italiei, unde rasa a fost permanent perpetuata chiar si in mediul rural, dar fiind mai ales preferata familiilor nobiliare, Mastino Napoletano a fost crescut pe post de caine de paza si aparare, in special, dar a fost folosit si in rol de caine de vanatoare sau paznic si insotitor al turmelor. In anul 1897, reputatul profesor Errico Tecce specialist veterinar la Scoala Regala Veterinara din Napoli descrie cainele Mastino Napoletano ca pe un arsenal de forta util la vanatoare in confruntarile cu animalele mari si feroce, dar si la apararea turmelor de vite. El afirma ca Mastino este intotdeauna atasat si afectuos cu stapanul sau, iar la comanda acestuia poate ataca si sfasia totul intr-o clipa.

In vremurile moderne, numerosi infractori din temuta organizatie mafiota napolitana Camorra foloseau acesti caini ca pe niste bodyguarzi, eliminandu-le, prin antrenamente dure, orice urma de inocenta. Multa vreme rasa a fost necunoscuta in afara Italiei. Perioada dintre cele doua razboaie mondiale si criza economica inregistrata atunci au afectat foarte serios aceasta rasa de caini. Unul dintre cei care s-au implicat foarte serios in reconstituirea si revitalizarea rasei a fost Piero Scanziani (1908-2003), un reputat scriitor, jurnalist si om de cultura elvetian care a trait mult timp in Italia. El a intuit potentialul si tipicitatea acestei rase, initiind primii pasi in procesul de oficializare. Prima aparitie intr-o expozitie oficiala se inregistreaza la Napoli, in anul 1946. Cele 8 exemplare de Mastino Napoletano expuse nu s-au bucurat de un succes notabil, din cauza lipsei de omogenitate a trasaturilor distinctive. Au urmat ani de atente selectii si incrucisari controlate care au stabilizat rasa, aducand-o in reperele fizice actuale. Primele exemplare au ajuns in SUA in 1970, iar 3 ani mai tarziu lua fiinta Clubul Mastino Napoletano American. Odata cu cresterea popularitatii si a prezentei regulate la show-uri si expozitii, Mastino Napoletano s-a impus in atentia cunoscatorilor si specialistilor, astfel ca in anul 2004 reputata AKC a recunoscut oficial rasa pe care a incadrat-o in grupa cainilor utilitari. Astazi, Mastino Napoletano este prezent in foarte multe tari din intreaga lume, fiind o rasa dosebit de apreciata in rol de caine de paza.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 9-10 ani
Grupa: Working/Utility
Culoare: nuante solide gri intens (albastru), negru, negru-mahon (cu tenta roscata), caramiziu. Toate aceste culori pot prezenta variatii de intensitate (nuante). Unele exemplare sunt tigrate (tigrare inversa, pe fond negru cu insertii tan). Sunt admise marcaje albe pe piept, zona gatului, burta si pe capetele labelor.
Talia: mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 61-79 cm
Greutate: 50-70 kg (masculii pot atinge destul de des 90 kg)

Mastino Napoletano este un caine de talie mare, masiv, viguros, cu un corp solid construit si muschi proeminenti. Trasaturile definitorii sunt osatura puternica si corpul acoperit cu piele abundenta, ce formeaza cute faciale profunde si falduri ample in jurul gatului. Are un cap mare, patrat, cu fruntea plata si ridata, cu un bot scurt, lat cu un nas mare si negru si buze groase care fac ca partea anterioara a gurii sa aiba forma literei „V” intoarse. Capul este acoperit de falduri de piele ce curg pe partile laterale pana la mijlocul gatului. Globii oculari, cu irisul in nuante inchise, sunt adanciti in orbite, iar pleoapele acestora atarna, lasand vizibila membrana interioara. Urechile sunt de marime medie, ascutite si atarnate natural. Multi proprietari prefera sa la cupeze, oferind cainelui un aspect si mai amenintator. Coada este lata la baza, de forma generala conica, potrivit de lunga. Blana este dispusa pe un singur strat, foarte subtire si are un par des, scurt, aspru, stralucitor.

Temperament si comportament specifice

Impresionant in imaginea de impact, Mastino Napoletano este de fapt un caine atent, linistit si echilibrat. Este foarte curajos in situatiile in care se implica, practic nu cunoaste teama. Este un caine inteligent, constient de forta sa, capabil de actiuni in forta cu adevarat periculoase, data fiind forta sa imensa. Nu este galagios, isi manifesta iritarea in faza ascendenta printr-un marait profund, sonor, intimidant. Acesti caini sunt toleranti cu copii, chiar iubitori, dar nu este bine sa fie sacaiti. Impresionant la un animal cu o alura amenintatoare de-a dreptul, Mastino Napoletano se dovedeste tandru cu stapanul sau. Este foarte atasat de familia sa, pe care va simti in mod natural nevoia de a o proteja fara a precupeti nimic. Este dominant cu alti caini si are nevoie de socializare precoce pentru a suporta alte animale in preajma sa.

Despre dresaj

Pentru ca este inteligent, acest caine nu este foarte dificil de dresat dar totusi este recomandat ca dresajul sa fie facut de o persoana cu experienta. Are nevoie de un dresaj bland, echilibrat, consecvent. Instructorul trebuie sa dovedeasca rabdare pentru a obtine rezultate finale bune. In stadiul de catel (la varsta junioratului) nu trebuie lasati sa faca mult efort, sa se angreneze in actiuni prea ample din punct de vedere al implicarii fizice, chiar daca dau semne clare ca au un surplus de energie pe care doresc sa il consume. Sistemul lor osos, cu o rata de crestere mare, dar si articulatiile si incheieturile trebuie protejate. In faza de caine adult va manifesta un regim de activitate redus, dovedindu-se mai degraba un caine sedentar. Trebuie totusi motivat si sustinut sa faca miscare, pentru a nu deveni supraponderal.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Blana trebuie periata in perioada de naparlire, pentru a se indeparta parul mort. Pliurile de pe fata trebuie curatate periodic, folosind o solutie recomandata de medicul veterinar, pentru a nu se infecta. Mastino Napoletano este un caine care lasa bale, data fiind conformatia speciala a buzelor (foarte ample, atarnand in falduri). Trebuie curatati in jurul gurii zilnic, insistandu-se in aceasta operatie dupa mesele zilnice, pentru ca in zona pot sa ramana resturi de mancare. Mastino Napoletano nu suporta bine caldura excesiva (are nevoie de zone amenajate la umbra si de o atenta hidratare), dar nici temperaturile scazute (cand termometrul scade in jurul valorii de 0 grade Celsius). Pe timpul iernii are nevoie sa stea la adapost, in interiorul caminului. Totusi, nu este un caine de apartament. Locul ideal este pe o proprietate in care casa este inconjurata de o curte. In sezonul cald va patrula in jurul casei, implicandu-se in paza atenta a perimetrului.
Neo, asa cum este poreclit Mastino Napoletano, are cateva sensibilitati de ordin medical si boli specifice. Cea mai comuna afectiune este boala ochilor rosii („Cherry Eye”). Alte boli semnalate in cadrul rasei sunt: displazia de sold si cea de umar, ectropionul, entropionul, atrofia retinala progresiva, hipotiroidismul, cardiomiopatia, torsiunea gastrica si iritatiile/infectiile cutanate.

Concluzia noastra: Mastino Napoletano este un caine special. Urias, impresionant, amenintator in alura, dar afectuos si sentimental cu stapanul si familia sa, poate fi definit ca un animal al contrastelor. Prin forta pe care o inspira si prin loialitatea dovedita el ofera un inalt sentiment de siguranta posesorilor. Dar forta bruta de care este capabil si necesitatile de hranire si intretinere nu il recomanda orisicui. Necesita un stapan puternic si rational. Dincolo de orice este un urias care trebuie tinut sub control ferm, un partener devotat si loial, dependent de afectiunea partenerului uman, un „urat frumos” ale carui sentimente de atasament si dedicatie nu vor putea fi puse niciodata la indoiala.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Mastino Napoletano:

Masculi: Alfredo, Amaretto, Arturo, Barbaro, Benito, Carro, Corleone, Dante, Dario, Draco, Enrico, Ferro, Fido, Gianni, Piero, Pietro, Rotto, Salvattore, Serafino, Spartacus, Tito, Umberto, Vitale

Femele: Adrina, Alda, Arabela, Bella, Betina, Cara, Carlotta, Fidelia, Fiorella, Fortuna, Gina, Giovanna, Marcella, Minerva, Pietra, Prima, Regina, Speranza, Terza, Trista, Verona, Zola

Scurta istorie a rasei
Dogul de Bordeaux este o rasa de provenienta franceza, cunoscuta in Hexagon inca din secolul XIV, mai ales in regiunile sudice situate in jurul orasului Bordeaux. Aceasta este si explicatia pentru numele actual al rasei. Adevarul este ca inainte de anul 1920 nu a existat nici cea mai vaga uniformitate cu privire la rasa, diferentele dintre exemplare fiind considerabile. Francezii au pretins mereu ca eforturile lor s-au canalizat in mentinerea stricta a puritatii rasei, dar cel putin exemplarele cu masca faciala neagra dovedesc posibile incrucisari cu rasa Mastiff Englez. Chiar si in prezent, puritatea absoluta (conform standardului francez) este conectata la repere fizice ca: nasul si buzele roz, masca faciala rosie si ochi de culoare caprui deschis. Istoria acestor caini este legata de aparitia altor doua rase asemanatoare din punct de vedere fizic, Bullmastiff si Bulldog Englez. Unele teorii sustin ca rasa Dog de Bordeaux poate fi originata in Mastiff Tibetan si ca animale asemanatoare au fost folosite in epoca greco-romana drept caini de razboi (Pungaces), luptatori masivi si feroci din care a evoluat, in paralel, rasa Mastiff Napoletan (Mastino Napoletano).

Sunt si specialisti care sustin ca originile rasei trebuie cautate in regiunea franceza Aquitania, unde au aparut pentru prima oara caini asemanatori, cu craniul urias si trup musculos. Oricare teorie isi are baza sa argumentativa fara a convinge definitiv. Un lucru ramane cert: rasa Dog de Bordeaux se incadreaza in familia cainilor Molossoizi, cu care imparte foarte multe caracteristici comune. De-a lungul timpului masivul Dog de Bordeaux a fost folosit pe post de caine de vanatoare impotriva vanatului mare si a rapitorilor (bouri salbatici, mistreti, ursi, lupi), in jocuri sangeroase care opuneau in arene diferite animale puternice (a luptat cu tauri slabaticiti, cu feline, cu alti caini de talie mare), ca si caine de paza pentru locuinte, proprietati si terenuri (macelarii, ferme viticole, rezidente nobiliare), caine de aparare si insotitor al turmelor. Incepand cu secolul al XVI-lea multe exemplare au fost detinute si perpetuate de clasa oamenilor avuti. In timpul Revolutiei franceze (1789-1799) multe exemplare de caini predecesori ai rasei Dog de Bordeaux au fost ucise de multimile dezlantuite laolalta cu familiile bogate carora le apartineau. Astfel, incepand cu secolul al XIX-lea, supravietuirea acestei rase a fost posibila preponderent pe baza exemplarelor detinute de patura mijlocie din societatea franceza. Eforturile de incheiere a selectiei si de standardizare s-au intins pe o lunga durata, datorita diversitatii foarte mari a exemplarelor generic denumite Dog de Bordeaux. Incepand cu anul 1960 un grup de crescatori francezi coordonat de Raymond Triquet au inceput o munca sistematica pentru reconstructia rasei. In 1970 un nou standard a fost facut oficial in Franta, cu valabilitate pentru toate asociatiile si cluburile dedicate rasei, ultimele completari fiind aduse in 1995. Pe baza acestor specificatii complete, AKC a elaborat standardul sau in anul 2005, iar din 2006 rasa Dog de Bordeaux a fost recunoscuta oficial.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10-12 ani
Grupa: Working
Culoare: maro-roscat, rosu-mahon, portocaliu; nasul rosu este considerat un semn al puritatii rasei, dar se accepta si cei cu trufa inchisa la culoare.
Talia: mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 57-67,5 cm
Greutatea: 45-60 kg

Un Dog de Bordeaux apare ca un animal puternic, muscular. Este un caine de talie mare, cu corpul mai mult lung decat inalt, care-si pastreaza o alura de suplete, o prezenta atletica, sugerand vioiciune si iuteala in miscari. Capul este foarte mare (probabil cel mai mare craniu din lumea canina in raport cu trupul), de forma trapezoidala vazut din fata, lat, cu botul scurt si nasul carn. Mandibula este proeminenta, cu dintii usor expusi. Urechile sunt prinse in plan inalt, fara a fi prea mari, au varful rotunjit si sunt lasate. Pielea este puternic incretita in jurul ochilor si a botului, contribuind la o imagine amenintatoare. Blana are parul scurt, fin si moale, aderent la corp si poate fi de culoare rosu-mahon, castaniu, maro-roscat sau portocaliu. Posibil cu masca faciala neagra, se accepta o pata alba pe piept si mici marcaje de aceeasi culoare pe picioarele anterioare, dar prezenta lor pe orice parte a corpului descalifica exemplarul respectiv din punct de vedere al puritatii rasei, conform standardului international.

Temperament si comportament specifice

Un Dog de Bordeaux este impunator si foarte curajos, vigilent si curios din fire. Este un caine inteligent, dedicat si foarte loial, cu un comportament general dominat de calm si echilibru. Nu este galagios din fire. Se ataseaza intens de stapan si familia acestuia fiind un paznic foarte bun, capabil sa asigure o foarte buna protectie. Stapanii nu sunt primiti decat cu acordul stapanului, se va manifesta mereu vigilent si suspicios in prezenta acestora. Manifesta un aer protector si fata de copii, dovedindu-se permisiv cu ei si tolerandu-le gesturile si jocurile.

Desi este in mod cert un caine inteligent, denota adesea accese de incapatanare si aroganta. Necesita socializare precoce pentru a-si insusi regulile de convietuire alaturi de alte animale din gospodarie, dar se va dovedi dominant fata de alti caini. Prefera spatiile deschise si miscarea in aer liber, alaturi de un stapan activ si experimentat in manevrarea cainilor puternici. Se acomodeaza bine si in spatiul unui apartament, pentru ca are un nivel de activitate mediu in interior, dar necesita plimbari zilnice pe distante mari combinate cu sedinte regulate de alergare si joaca (de 2-3 ori pe saptamana).

Despre dresaj

Stapanul unui Dog de Bordeaux trebuie sa detina o experienta solida in lucrul cu rasele mari. Este nevoie de o persoana puternica psihic, dominanta, capabila sa se impuna in absenta fortei fizice si a corectiilor severe. De asemenea, este nevoie de consecventa si disciplina sustinuta pentru a se corecta aroganta specifica acestui caine precum si accesele de incapatanare. In ciuda infatisarii amenintatoare, acest caine inteligent este sensibil si capabil de sentimente de profund atasament si afectiune fata de stapan. Daca va simti ca este tratat in acelasi mod si ca sentimentele ii sunt rasplatite, va fi foarte dornic sa isi multumeasca stapanul prin comportament. Simte nevoia de a-i fi recunoscute si laudate generos reusitele. Esecurile pot fi subliniate si „blamate” prin atitudine rece, voce seaca (exprimand dezamagire) si contact fizic redus, dar nu este indicat sa fie „faultate” prin vocalizari dure, amenintari sau lovituri. Educat si dresat corect va dovedi o foarte buna memorie si disciplina. Nu treceti cu vederea peste faptul ca acest caine va va iubi oricum, cu total devotament si nu va ezita nici o secunda sa-si puna in pericol viata pentru a o proteja pe a voastra.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Dogul de Bordeaux are nevoie de un minim de ingrijire, fiind nepretentios. Blana se intretine usor, printr-un periaj executat cu manusa, o data pe saptamana. In perioadele de naparlire operatia va trebui repetata la 2-3 zile. Cutele de pe fata trebuie curatate cu grija, pentru a evita fixarea parazitilor externi sau acumularea de murdarie, factori care pot declansa infectii cutanate. In zilele calduroase acest caine va saliva din abundenta, necesitand o atentie in acest sens (conformatia botului si a buzelor il incadreaza in categoria cainilor care lasa bale). Pernutele labelor vor fi verificate din timp in timp pentru ca sunt caini cu o greutate corporala mare, iar presiunea la acest nivel este considerabila. Trebuie feriti de actiunea directa a razelor solare in zilele toride, pentru ca pot face destul de usor insolatie. Rasa Dog de Bordeaux se confrunta cu destule probleme de sanatate. Boli specifice: torsiunea gastrica, displazia de sold, maladia cotului, raia demodecica, eczemele, artritele premature, afectiunile renale si cardiopatia.

Concluzia noastra: Caini puternici si impresionanti, Dogii de Bordeaux sunt excelenti paznici si protectori ai familiei si proprietatii. Au nevoie de afectiune si o vor intoarce cu generozitate. In pofida aspectului lor amenintator, daca beneficiaza de un dresaj corect si o buna socializare dau dovada de calm si echilibru. Rolul lor este de a descuraja, nu de a pune in pericol. Nu este recomandat sa optati pentru un Dog de Bordeaux daca nu aveti timpul, conditiile materiale, capacitatea psihica si cunostintele necesare pentru a-l creste, intretine si educa in mod corect.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Dog de Bordeaux:

Masculi: Astor, Aldo, Amaretto, Asterix, Bran, Bongo, Brutus, Carmel, Cezar, Corso, Cristobal, Danton, Dolor, Forti, Gargantua, Garibaldi, Hannibal, Obelix, Murat, Napoleon, Norte, Spartacus, Torro, Trafalgar, Zorro

Femele: Ama, Areta, Ambra, Breta, Carina, Cobra, Corrida, Dalida, Estera, Fatima, Granada, Hera, Indira, Katiusha, Krasiva, Karmela, Larisa, Maya, Matilda, Murena, Neruda, Sasha, Stuka, Tamara, Vera

Cu o hrana corecta, cu un program de exercitii si de miscare adecvat si beneficiind de asistenta medicala in momentele importante cei mai multi caini din rasa Whippet pot depasi varsta de 12 ani, ajungand chiar pragul varstei de 15 ani. Altfel spus se incadreaza foarte bine in standardul prevazut pentru o rasa de talie medie. In general sunt animale sanatoase, fara multe boli specifice si mult mai rezistente decat lasa sa se intrevada silueta eleganta si delicata. Uimitor este faptul ca, desi sunt caini foarte dinamici, dispusi la efort si “abonati” practic la cursele de alergari, nu sunt amenintati de displazia de sold sau cea de umar. Elementul cel mai important care trebuie avut in vedere este acela ca rasa de caini Whippet este o rasa de interior. Acesti caini nu pot rezista in conditii bune daca sunt tinuti in tarcuri exterioare, expusi intemperiilor si sezonului rece. Va propunem mai jos o trecere in revista a principalelor boli specifice si amenintari la adresa sanatatii specifice acestei rase:

Criptorhidismul

Se manifesta prin absenta unuia sau ambelor testicule in scrot (aceste organe nu coboara in “saculet”). Este o boala comuna in randul acestei rase. Cel mai des defectul se poate obseva la nastere, cu precadere la puii nascuti prematur. Statisticile releva ca aproximativ 3% din cateii fatati la termen si pana la 30% din cei nascuti prematur sunt afectati de criptorhidism in forma mono sau bilaterala. Cu toate acestea aproximativ 80% dintre exemplarele diagnosticate cu aceasta afectiune la nastere vor inregistra un proces de revenire in primele 3 luni de viata, facand ca incidenta reala a bolii sa fie putin peste 1%. Foarte rar, boala se manifesta la cainii tineri, in sensul retragerii unui testicul in cavitatea abdominala. Boala este asociata cu fertilitatea redusa a masculilor afectati, dar si cu riscul torsiunii canalelor seminale si cu producerea herniei inghinale. Cazurile stabilizate pot fi, in multe cazuri, corectate chirurgical.

Afectiunile cardiace

Inima cainilor din rasa Whippet este de dimensiuni mari si cu un ritm ceva mai scazut de activitate. Deseori se poate inregistra o functionare aritmica sau chiar intermitenta cand cainele se odihneste. Acestea nu ar trebui sa constituie semnale de alarma pentru proprietarii unor astfel de caini, pentru ca sunt aspecte normale. In ritm de efort inima acestor caini bate normal.

Dar, pe de alta parte, afectiuni cardiace reale pot pune in pericol sanatatea si chiar viata cainilor de rasa Whippet. Asociatia Canina din Marea Britanie, Kennel Club, a publicat statistici conform carora bolile de inima reprezinta a doua cauza majora in mortalitatea rasei Whippet. Specialistii nu au stabilit in mod clar daca dimensiunile modificate si ritmul aparte de functionare reprezinta cauza declansarii unor boli cardiace, dar, generic, acestea sunt grupate sub denumirea “sindromul inimii atletice” (bradicardia atletului). Cum este si normal, caz semnalat si la subiectii umani, inima unui atlet angrenat in antrenamente intensive si competitii solicitante (iar aici se incadreaza si cainii Whippet) pompeaza cantitati suplimentare de sange in ritm foarte alert pentru a preveni aparitia deficitului de oxigen in muschii scheletici. Aceasta duce, in timp, la modificarea volumului general al inimii (mai ales ventriculul stang), in sensul maririi ei, ca o adaptare naturala. Pe fondul cresterii volumului general al inimii, corelat cu o fireasca ingrosare a peretilor camerelor acesteia, a dezechilibrului de functionare intre ventriculul stang si celelalte camere, apare o aritmie distincta si, in timp, la varsta la care exercitiile fizice scad in intensitate, se pot produce complicatii si declansa boli cardiace.

Mutatia genetica a miostatinei

Gena responsabila de producerea substantei denumita miostatina a fost descoperita in anul 1997 de catre geneticienii Alexandra McPherron si Se-Jin Lee in cursul unor experimente efectuate pe cobai. Miostatina, in principiu, este o proteina ce controleaza dezvoltarea musculara. Un studiu finalizat in anul 2007 a identificat o mutatie a acestei gene specifica pentru cainii din rasa Whippet. Sunt doua astfel de gene in organismul cainilor.

Mutatia duce la producerea unei proteine de miostatina inactive, muschii corpului nemaifiind “controlati” in procesul dezvoltarii. Exemplarele cu o singura copie a acestei mutatii sunt capabile de performante atletice peste medie, iar cele cu doua copii inregistreaza o dezvoltare musculara spectaculoasa, mult dincolo de aspectul standard al rasei, fara ca aceasta sa le afecteze temperamentul. Cainii afectati (denumiti "Bully Whippet") prezinta un cap mai larg, botul mai pronuntat, picioarele mai scurte iar coada, mai groasa, este si ea de dimensiuni mai reduse. De asemenea, muschii corpului apar mult mai reliefati. Aceasta mutatie nu s-a inregistrat la alte rase de caini, nici la acelea caracterizate de masa musculara pronuntata, cum ar fi Boxer sau Mastiff, nici chiar la cea mai apropiata ruda a rasei Whippet, ogarii Greyhound. Ca o curiozitate, mutatia a mai fost semnalata la vaci si chiar la oameni.

Alte afectiuni cu incidenta redusa

Intoleranta la barbiturice – Asemenea altor rase de ogari si cainii Whippet au o rezistenta scazuta la anestezice. Aceasta este o caracteristica justificata prin concentratia scazuta de grasimi prezenta in organismul lor, fapt care duce la incapacitatea ficatului de a metaboliza eficient compusii acestor substante. Este bine sa stiti ca acesti caini reactioneaza puternic si la insecticide, deci acordati o atentie sporita acestui aspect, in sensul protejarii lor de lua contact cu astfel de substante.

Afectiunile oculare – Fara a inregistra o frecventa prea mare, cel mai des semnalata este cataracta.

Afectiunile pielii – Alopecia (pierderea progresiva a parului pe anumite zone ale corpului, afectiune mostenita, se pare, de la Italian Greyhound, pentru care este o boala specifica), dereglarea ectodermala (exemplarele se nasc fara par). Bolile din aceasta categorie sunt, de obicei, incurabile si au o gama foarte larga de factori declansatori.

POZE Caini Whippet

Un caine Mollosoid, asa cum este si Dogul Argentinian trebuie hranit temeinic, pentru a intretine o buna rata de crestere si dezvoltare a musculatorii si pentru asigurarea tuturor nutrientilor necesari pentru intarirea sistemului osos si mentinerea in stare foarte buna a articulatiilor. Este un caine puternic acest Dog Argentinian, intreaga sa prezenta emana forta retinuta si disponibilitate pentru efort, pe parcursul intregii sale vieti se va angaja fara ezitare in orice exercitiu de dresaj si activitate care-i va solicita capacitatile fizice, deci atentia in hranire trebuie focalizata pe intretinerea corpului sau atletic. Grija pentru o hrana corecta si echilibrata trebuie manifestata inca din stadiul de catel. Dincolo de gingasia si dragalasenia sa, catelul de Dog Argentinian are in fata un „destin” programat. El va trebui sa fie puternic si muscular, urmand amprenta rasei.

Chiar daca nu ii mai este destinat sa fie gladiator ca si caine adult, conformatia sa la maturitate trebuie sa fie cea clasica, pentru a se incadra in tiparul recunoscut. Daca hranirea nu ii va facilita si sustine rata naturala de crestere si dezvoltare veti avea la varsta de 1,5 ani un caine dezechilibrat fizic, inestetic din punct de vedere al standardului rasei, dar care isi va mentine mentalul specific, de animal angajat si temerar. Un Dog Argentinian cu genunchi sensibili, cu soldul defectuos dezvoltat, cu insuficienta musculara la nivelul trenului inferior sau cu articulatii slabe nu va ezita sa se angajeze fizic in exercitii si miscari complexe. Aceasta este firea sa, tiparul sau comportamental indestructibil. Iar incapacitatile de ordin fizic datorate dezvoltarii incomplete ori defectuoase il vor afecta profund in viata de zi cu zi, degradandu-i si comportamentul general.
Hranirea atenta si abundenta in etapa de crestere nu trebuie sa cada in capcana excesului. Un Dog Argentinian este pofticios si gurmand. Ca orice Mastiff, are maniere foarte slabe la masa, preferand sa se napusteasca asupra vasului de hrana si sa „hapaie” intreaga cantitate. Gura foarte larga si dentitia puternica il ajuta in acest proces inestetic de hranire mult prea energica. Fiti atenti sa domoliti mereu frenezia hranirii, inca din stadiul de pui, pentru a-l obisnui cu un ritm de hranire mai lent. Veti evita astfel o multime de probleme gastro-intestinale si temutul risc reprezentat de torsiunea gastrica. Un catel din rasa Dog Argentinian va primi, pana la varsta de 6 luni, 3-4 mese pe zi.

Studiati cu atentie obiceiurile de hranire ale micului catel (orice animal are anumite perioade distincte din cadrul zilei in care se va simti cu adevarat infometat), respectati un orar de hranire odata ce l-ati adoptat si evitati practica portiei suplimentare in situatiile cand puiul termina prea repede cantitatea de hrana initial oferita. In aceasta situatie se observa 2 aspecte cu potential negativ:

- In primul rand catelul va ajunge sa primeasca prea des cantitati de hrana peste necesarul recomandat, ceea ce va duce, la maturitate, la un surplus de masa corporala acumulat constant, total nesanatos. Pe intreaga perioada a junioratului va veti obisnui cu imaginea „durdulie” a prietenului vostru si veti descoperi uimiti, in 1-2 ani, ca aveti, de fapt, un caine obez;

- Obisnuit cu potentialitatea unui surplus de hrana atunci cand se arata „hamesit”, micul pui va face rapid conexiunile mentale, evident in favoarea sa. Pentru ca Dogul Argentinian este un caine inteligent, dincolo de aparenta sa duritate si de imaginea de gladiator. De fiecare data cand va veni la masa, el se va grabi sa dea impresia de „hameseala” consumand in graba portia initiala si mizand pe slabiciunea voastra pentru a primi un supliment. Odata ce a realizat aceasta conexiune, va va fi foarte greu – daca nu imposibil – sa-l dezobisnuiti sa manace in graba, „ca un apucat”. Iar pericolele acestui stil defectuos de hranire le-am semnalat mai sus.

Trecerea la hrana de adult se va face, conform recomandarilor expertilor, la varsta de 12-14 luni. La maturitatea deplina, adica in jurul varstei de 2 ani, va trebui sa faceti o ajustare a orarului de masa, dar si a cantitatii de hrana prevazuta in meniu, in sensul scaderii acesteia. Un organism complet dezvoltat va avea nevoie de nutrienti in masura in care efortul depus il va obliga la consumul caloriilor. In situatia in care sunteti o persoana foarte activa si va permiteti sa desfasurati periodic exercitii complexe si solicitante insotit de cainele vostru Dog Argentinian (3-4 plimbari lungi pe zi, drumetii saptamanale in teren accidentat, vanatori, exercitii complexe in mediul acvatic, dresaj intens pentru concurs etc.) este necesar sa proiectati o dieta cu formula complexa, bogata in nutrienti, vitamine si minerale. Daca insa viata cainelui vostru va fi mai sedentara, rolul pe care il aveti este de a echilibra dieta in mod corespunzator. Intotdeauna este bine sa cereti sfatul unui nutritionist specializat in animale de companie si / sau a unui medic veterinar.

Dresajul unui Dog Argentinian porneste din prima zi in care luati contact cu puiul. Sloganul dresajului pentru aceasta rasa poate fi refrenul unei piese foarte iubite a faimosilor Beatles: „All you need is love”. Afectiunea, grija si preocuparea aratate micutului catel vor constitui cel mai bun inceput de drum in relatia voastra. Acest caine este un „spartan” daca acceptati comparatia, si, din momentul in care este luat din cuibul natal, structura lui afectiva deja afectata poate „incasa” tot felul de alte lovituri. Pentru ca Dogul Argentinian este o rasa puternica si cu instincte de luptator imprimate nativ. Dar un scenariu de acest tip conduce pe drumul pe care veti forma un caine aspru si dur, ori, cu siguranta nu va doriti asa ceva in rolul de companion. Sau nu este de dorit sa vreti asa ceva. Epoca luptelor sangeroase de caini a apus demult… Afectiunea este cheia.

Ca orice pui de caine si puiul de Dog Argentinian este foarte simpatic, curios, jucaus si cu instinct de explorator. Va aborda curajos fiecare lucru nou semnalat in jur si va face fata demn evenimentelor neobisnuite. Contactul fizic cu voi, dialogul pe ton bland, micile momente de joaca si rasfat in proximitatea membrilor familiei vor cimenta o legatura profunda care il va marca pe viitor.
In cazul acestui caine este nevoie de socializare precoce. Este bine ca atunci cand va hotarati sa achizionati un pui de Dog Argentinian sa nu aveti in vedere inca un caine in familie. Acest caine este in mod natural dominant si, mai devreme sau mai tarziu, se vor naste dispute intre el si celalalt caine din familie (pe subiect de joaca, in competitia pentru hrana, pentru atragerea afectiunii vreunui membru al familiei etc.). In stadiul de catel un Dog Argentinian trebuie sa interactioneze cat mai des cu pui si juniori din alte rase si sa fie invatat sa se joace placut cu acestia, sa evite confruntarile si tentativele de intimidare. Corectiile trebuie sa fie mereu blande, dar efectuate eficient, in momentul cand se observa reactia de angajare. Deci monitorizati cu rabdare si perseverenta interactiunile catelului vostru cu alti parteneri si nu faceti greseala sa-i aratati cat sunteti de mandru ca a devenit „spaima cartierului”. Cand va jucati cu un catel de Dog Argentinian nu-i permiteti sa va muste in joaca! Acesti caini trebuie stopati din actiunea de a musca, dar fara sa apelati la lovituri. In nici un caz nu loviti catelul! Dogul Argentinian are falci largi, tipice pentru un Mastiff, si foarte puternice. Daca nu il dezobisnuiti sa muste in joaca atunci cand este catel, se prea poate sa aveti surprize neplacute la maturitate.


Alegeti cu grija jucariile mai ales din sfera celor care trebuie urmarite (mingi, rulouri de mari dimensiuni). Un Dog Argentinian are tendinta naturala de a musca si sfasia un obiect care i-a captat atentia, deci evitati jucariile casante sau de mici dimensiuni, caci pot fi mestecate si inghitite, provocand complicatii.

Afectiunea aratata pe parcursul junioratului, implicarea profunda in atentia familiei ii vor „indulci” caracterul si il vor modela ca pe un animal de companie placut si de incredere. In tara natala, Argentina, unde rasa este foarte cunoscuta si populara, dresajul acestui caine este privit cu un aer de normalitate, desi ii sunt cunoscute instinctele de gladiator si de caine de vanatoare pentru animale periculoase. Pur si simplu a intervenit experienta abordarii graduale si echilibrate, iar oamenii stiu cum sa-l dreseze ca pe un companion placut si controlabil. In spatiul european, unde rasa nu este indeajuns de bine cunoscuta, dresajul este recomandat sa se faca doar de catre persoanele cu experienta dobandita in relatia cu rasele mari. Tineti mereu acest caine in miezul activitatilor familiei. Cu puternicul sau instinct de haita, un Dog Argentinian va cauta sa identifice liderul grupului in care s-a incadrat. Este foarte important ca acest lider sa existe si sa se impuna ferm si fara ezitari in fata animalului. Dogul il va respecta. In relatia cu ceilalti membri ai familiei un Dog Argentinian se va comporta placut si cooperant daca va simti ca este acceptat si integrat. Daca se va simti ignorat si marginalizat isi va dezvolta trasaturile antisociale, devenind ursuz zi artagos. In familie fiti mereu atent la reactiile sale in fata strainilor! Dogul Argentinian nu accepta usor intrusii, ramane circumspect in prezenta lor si aceste trasaturi trebuie controlate si corectate in timp, in functie de nivelul de socializare intretinut de familia voastra.

Articole pe aceeasi tema:
Dog Argentinian – Vanatorul de pume
Dog Argentinian – Un caine sanatos si rezistent
Dog Argentinian – Echilibrul in dieta
Dog Argentinian – Ingrijirea unui prieten nepretentios

Scurta istorie a rasei

Terra Nova sau Newfoundland reprezinta inca o rasa spectaculoasa din marea familie a cainilor Molossoizi. Descendenti ai ancestralului Mastiff Tibetan, cainii Terra Nova etaleaza multe trasaturi comune cu rase foarte populare, cum ar fi Saint Bernard sau Mastiff Englez. Numele rasei provine de la insula canadiana cu acelasi nume (situata in Oceanul Atlantic), cea mai populata regiune a provinciei Newfoundland si Labrador. Rasa de origine se pare ca este una indigena, asa numitul caine Saint John, probabil cainii crescuti de triburile indigene Beothuk (populatie disparuta astazi), primii locuitori cunoscuti ai insulei. Saint John, descris pentru prima oara in documente din secolul al XVI-lea, era un caine de talie mai mica si cu o blana neteda, matasoasa. Aceasta rasa indigena a dus, in timp, la formarea raselor moderne de caini tip Retriever, inclusiv popularul Labrador Retriever.

Caracteristicile tiparului canin Mastiff au aparut pe la jumatatea secolului XVI, cand au avut loc, probabil, incrucisari cu cainii masivi, de apa, adusi in zona de pescarii de pe Vechiul Continent (portughezi, francezi, irlandezi) atrasi in zona de abundenta bancurilor de pesti. Este posibil ca pescarii basci (originari din regiunea situata la granita dintre Spania si Franta, numita Tara Bascilor) sa fi adus cu ei masivii caini ciobanesti de Pirinei. De asemenea, o legenda norvegiana plaseaza caini mari si negri, scandinavi, la bordul corabiilor care au ancorat in jurul anului 1000 e.n. in miticul Vinnland, condusi de legendarul Leif Eriksson. Daca luam in considerare ca distanta dintre Asia si Alaska este relativ mica, poate fi luata in calcul si teoria conform careia stramosii rasei Terra Nova au aparut din incrucisarea unor Dogi de Tibet (veniti din Asia) cu cainii de tip lupoid crescuti de populatiile indigene. O descendenta clara nu poate fi stabilita, dar este cert ca mai multe rase au contribuit prin incrucisari succesive, mai mult sau mai putin selective, la stabilizarea rasei actuale. Prima descriere clara a rasei dateaza din anul 1732: "Cainele-Urs din Newfoundland este de dimensiuni foarte mari si foarte vigilent. El isi pazeste casa ori curtea si are o voce ca un tunet". Rasa aceasta masiva, cu osatura puternica si muschi bine dezvoltati a fost creata pentru a-i ajuta pe pescari la intinderea si recuperarea plaselor de pescuit, la tractarea carucioarelor cu materiale si la salvarea celor aflati in dificultate pe mare (naufragiati sau pescari aflati in pericol de inec).

La randul lor, au fost folositi pentru revitalizarea rasei Saint Bernard, grav periclitata la mijlocul secolului al XVIII-lea de o puternica epidemie de rapciuga (boala virala foarte contagioasa si periculoasa). De asemenea, sunt similitudini cu rasa Leonberger, dar si cu alte rase de caini montani, de talie mare. In Anglia secolului al XIX-lea multi membri ai aristocratiei isi luau asemenea caini mari pentru ca erau "ornamentali" si, datorita caracterului lor vesel si "bonom” se pretau foarte bine ca tovarasi de joaca pentru copii. Ce imperecheri au facut crescatorii englezi, daca si ce alte rase britanice au folosit, nu se stie cu certitudine. Cert este ca selectia a inceput pe la jumatatea secolului al XIX-lea si, in scurt timp, avand la baza cainii mari adusi din Newfoundland, s-au fixat caracteristicile actualului Terra Nova. In 1886, s-a redactat primul standard al rasei si cainii Terra-Nova au inceput sa acumuleze un important capital de simpatie. Europenii, dar si locuitorii din Lumea Noua au fost cuceriti de acest urias prietenos, care avea de partea sa atat fizicul placut si impunator, cat si aptitudinile de lucru si temperamentul minunat. De mai multe decenii, cel mai numeros efectiv de Terra Nova se afla in SUA, unde rasa este alintata cu porecla Newfi (o prescurtare de la tinutul originar Newfoundland).

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10 ani
Grupa: Working/Utility
Culoare: negru intens sau cu nuante albastrui, negru cu mici pete albe ori aurii pe labe si piept, bronz, gri-inchis
Varietati: Standard si Landseer (cei cu blana alba cu pete mari, negre). Landseer nu este acceptata de FCI, fiind considerata o rasa distincta
Talia: uriasa
Naparlire: moderată
Inaltime: 66-75 cm
Greutatea: 45-70 kg (dar pot depasi 90 kg)

Este un caine masiv, cu corp puternic, musculos si bine legat. Femelele pot fi ceva mai lungi si mai putin masive decat masculii. Intregul schelet este solid, cu un profil al trunchiului adanc si viguros. Abdomenul nu este niciodata supt, iar pielea de pe gat nu trebuie sa formeze o salba excesiva. Coada este puternica (cu rol de carma la inot), purtata in jos, chiar depasind linia jaretilor. Coada este purtata la nivelul spatelui in alerta sau actiune. Capul este lat, cu crestet usor bombat. Botul de profil patrat, relativ scurt si larg, cu buze groase, cazute. Datorita conformatiei buzelor acesta caine lasa bale. Ochii sunt mici, de culoare caprui, infundati in orbite. Labele sunt palmate, mari, fara a fi disproportionate cu corpul. Parul este dispus pe 2 straturi, fiind impermeabil. Stratul de acoperire are firul de lungime medie, drept, fara bucle. Acesti caini prefera climatul mai rece si au nevoie de foarta multa apa. Adora sa inoate si mediul acvatic le este foarte prielnic. Blana trebuie periata periodic, pentru a evita incalcirea. In sezonul cald se recomanda sa fie tunsi, mai ales ca la schimbarea sezoanelor pierd excesul de subpar (stratul inferior).

Temperament si comportament specifice

Cainii Terra Nova fac dovada unui temperament extraodinar de placut, fiind calmi, echilibrati, permisivi si generosi. Se ataseaza foarte puternic de stapan, de familie, intr-atat incat nu sunt capabili sa se adapteze complet intr-un nou camin. Lordul Byron isi descria astfel cainele din rasa Newfoundland (Terra Nova): „Curajul fara ferocitate si toate virtutile unui barbat fara vicii se regasesc in acest caine”. Rabdatori si ingaduitori cu musafirii, le accepta prezenta atunci cand stapanii ii recunosc.

Suficient de inteligenti pentru a reactiona singuri in situatii complexe, cand situatia o impune. Latra foarte rar, sonor, profund. Protectivi cu membrii familiei, prefera sa se interpuna intre acestia si intrusi mai degraba decat sa denote agresivitate. Unii masculi pot fi agresivi cu alti caini masculi, dar in general accepta usor in preajma lor orice animal. Pot fi folositi cu rezultate foarte bune in calitate de caine de paza, dar si ca animale pentru protectie, pentru ca impresioneaza prin talia lor. Necesita cantitati de hrana considerabile, mai ales in primii ani de viata, cand puiul se dezvolta. In rest, un Terra Nova consuma cam aceleasi cantitati de hrana ca un caine Labrador.

Despre dresaj

Trebuie initiata o socializare precoce si o initiere in dresaj de la varste fragede. Pot exista unele dificultati in dresaj, dar nu pentru ca nu ar fi un caine inteligent, din contra. Nivelul de activitate este unul mediu-scazut si cainii pot deveni prea comozi fara un dresaj si o antrenare in exercitii adecvate. Sunt sensibili la tonul vocii si vor respecta perseverenta, in fata careia vor ceda la final. Sunt bonomi si etaleaza un calm olimpian, deci sunt foarte potriviti in rol de baby-sitter. In regim de lucru pentru dresaj reactioneaza cu o anume lentoare studiata, dar maniera generala de abordare trebuie sa fie una calma si echilibrata. Vor invata mai repede si vor fixa mai bine cunostintele daca vor fi invatati sa execute activitati cu finalitate distincta, utile (caratul unor materiale, tractarea carucioarelor, recuperarea unor obiecte din apa etc.).

Aici se aseamana mult raselor montane (cainii de cireada). Un caine Terra Nova va lucra eficient si supus cand i se va cere aceasta, in rest va prefera relaxarea si (eventual) angrenarea in jocul copiilor. Este comod, fara a fi cu adevarat lenes, deci trebuie sa-l implicati in exercitii regulate, caci va avea numai de castigat.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cainii din rasa Terra Nova sunt predispusi la displazia de sold, displazia de umar si cistinuria (o afectiune ereditara care predispune la formarea de calculi renali, ureterali si vezicali). O alta afectiune genetica este stenoza aortica, o defectiune a functionarii valvelor inimii.

Concluzia noastra: Mareti, impunatori si de o blandete odihnitoare, acesti caini fac o puternica impresie vizuala. Sunt foarte linistiti in general, permisivi si cooperanti, dar capabili sa etaleze o forta uimitoare. Nu se recomanda oricui, pentru ca dimensiunile la care pot ajunge si cheltuielile de intretinere pot atinge cote impresionante. Nu se vor simti niciodata bine departe de familia lor si departe de apa. Caini cu o imagine impresionanta, statuari si convingatori. Terra Nova este o stanca in furtuna, partenerul pe care intotdeauna te poti baza.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Terra Nova:

Masculi: As, Amigo, Atlas, Adonis, Baloo, Boomer, Big Ben, Bismarck, Clipper, Corazon, Caramba, Diego, Darius, Dogo, Fallstaff, Faustus, Fram, Fergusson, Gobi, Gargantua, Heraklis, Kolombo, Kevin, Komodor, Locus, Lento, Macho, Marino, Mortimer, Mus, Nepal, Oromo, Pardos, Rollo, Sumo, Zombi

Femele:Aruba, Beri-Beri, Canada, Candy, Cheeta, Demetra, Dida, Darla, Flora, Fiona, Francesca, Ginger, Greta, Hermana, India, Isabella, Juliet, Jamaica, Jumbo, Lila, Margo, Mongo, Zora

POZE Caini Terra Nova

Scurta istorie a rasei

Cainii din rasa Boxer apartin numerosului grup de caini Molossoizi (Mastiffi). Rasa a fost dezvoltata in Germania, catre finalul secolului al XIX-lea din caini de tip Mastiff, solizi, agresivi, voluntari, denumiti Bullenbeisser („Muscatorul de tauri”). Aceasta rasa de caini, acum disparuta, a fost folosita din vremuri stravechi in landurile germane la vanatorile de anvergura, pentru doborarea vanatului mare (ursi, bouri salbatici, zimbri, cerbi). Sarcina acestor caini era aceea de a incolti prada si de a o fixa pe loc pana la sosirea vanatorilor. De-a lungul timpului, fondul cinegetic micsorandu-se, au prevalat la vanatori exemplarele de Bullenbeisser mai mici, mai agile. Exemplarele de talie mai mica au fost stabilizate ca rasa distincta in regiunea belgiana Brabant si folosite in continuare in rol de caine de vanatoare, pana la extinctia completa. Astazi, este acceptata teoria conform careia acesti Bullenbeisser de Brabant au stat la originea aparitiei cainilor din rasa Boxer, mai ales in urma incrucisarilor cu Bulldog Englez.

In anul 1894 trei munchenezi, Friedrich Robert, Elard Konig si Rueben Hopner au decis sa stabilizeze aceasta rasa pentru ca sa o poata inscrie in expozitiile si competiile canine. Prima participare la o expozitie de tipul „dog-show” a fost consemnata in 1895, in Munchen, la un eveniment dedicat rasei Saint Bernard, iar un an mai tarziu se infiinteaza DBC (Deutscher Boxer Club – Clubul German al rasei Boxer). Standardul detaliat al rasei a fost publicat de membrii clubului in 1902. AKC a inregistrat primul caine rasa Boxer de peste Ocean in anul 1904 si a recunoscut primul campion dat de aceasta rasa in 1915 (cainele Dampf vom Dom). In timpul Primului Razboi Mondial acesti caini au fost cooptati in actiunile armatei germane, fiind folositi in diverse misiuni, in calitate de caini-curieri, purtatori ai diferitelor materiale ori a munitiei, caini de atac si caini de paza. Multe exemplare au fost capturate de trupele adverse si, pentru calitatile dovedite, au fost adoptate de soldati. La incheierea ostilitatilor, multi fosti combatanti din diferite colturi de lume au dus acesti caini cu ei, marind anvergura raspandirii rasei si contribuind la cresterea popularitatii ei. Numele rasei este asociat, in cele mai multe surse bibliografice, de presupusa tendinta a acestor caini de a se juca lovind cu labele din fata, in maniera unui boxer.

Explicatia este „subreda”, multi caini Boxer neavand acest obicei. Mai degraba ei isi folosesc capul pentru aplicarea unor lovituri puternice (cand vaneaza pisici, sau cand participa la jocuri cu mingea). Mai plauzibila este varianta conform careia rasa a perpetuat numele unui exemplar de monta aflat la baza genealogiei, un anume mascul denumit (din motive necunoscute) Boxer. Dealtfel, acest nume se pare ca era unul preferat in Germania in acea perioada pentru cainii masculi si s-a perpetuat, in diferite forme si la primele exemplare standardizate, in amintirea stramosului comun.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10-12 ani
Grupa: Working
Culoare: maro roscat pana la galben, tarcat pe fond galben sau brun, cu masca neagra (sau, mai rar, alba) si pete albe pe piept, cap si pe picioare (dar nu mai mult de 1/3 din suprafata corpului).
Talia: medie spre mare
Naparlire: nesemnificativa
Inaltime: 53-63 cm
Greutate: 23-45 kg

Cainele din rasa Boxer poarta un nume foarte potrivit avand in vedere aparenta sa. Este un caine de talie medie spre mare, musculos, atletic, impresionant. Forma generala a corpului este patrata, torsul fiind sustinut de picioare lungi, fibroase. Capul este in nota specifica tuturor cainilor Molossoizi, mare, lat, de asemenea de forma patrata. Intreaga tinuta este eleganta, nobila, fara a fi deloc greoaie. Cand este tanar, un exemplar de caine Boxer in limitele normale de greutate apare mereu ca un sportiv antrenat gata sa intre in arena. Botul este bine dezvoltat, nu prea scurt, cu mandibula proeminenta (usoara tendinta de prognatism), nasul infundat si buza superioara abundenta, groasa, lasata la colturi.

Ochii sunt mari, rotunzi, aspect care il deosebeste de rudele sale din familia Mastiff. Boxer are tipul de ochi usor exoftalmici, foarte senini si emanand sinceritate. Culoarea irisului este inchisa, in diferite nuante de caprui. Urechile de marime medie, rotunjite, sunt purtate lasate pe langa craniu, dar multi proprietari prefera sa le cupeze pentru a sta ridicate (tendinta similara in cazul rasei Doberman, in prezent descurajata). Pieptul acestor caini este larg, foarte musculos, distinct reliefat cand cainele sta asezat pe labele inferioare. Coada este taiata scurt si ciotul este tinut in pozitie verticala. Blana este lucioasa, aderenta la corp, cu firul scurt.

Temperament si comportament specifice

Cainele de rasa Boxer este inteligent, vesel, jucaus si cooperant, dornic sa afle si sa invete lucruri noi. Nivelul de activitate este destul de ridicat, cel putin in prima jumatate a vietii. Se ataseaza puternic de stapan, aceasta fiind persoana cu care va avea cea mai profunda relatie si ale carei comenzi le va respecta cu cea mai mare fidelitate. Este mereu bucuros de compania copiilor. Daca va avea parte de o socializare timpurie cu copii de varsta mica si medie, se va comporta foarte bine cu acesti parteneri pe tot parcursul vietii, apreciind sinceritatea lor si tendinta permanenta de a se juca. Boxer este un excelent caine de paza, fiind retinut, banuitor si prudent cu strainii. Doar dovezi clare de acceptare si prietenie a stapanilor fata de o persoana noua ii inmoaie vigilenta. In conditiile in care semnalele de prevenire nu ii sunt luate in seama, ori cand este provocat, acest caine poate prezenta un comportament agresiv, fiind un luptator redutabil.

Boxerii nu sunt caini galagiosi, ci doar semnaleaza aspectele neobisnuite. De aceea este eficient in rol de paznic, el intervine la momentul oportun, avertizeaza fara dorinta de a impresiona si trece la actiune. Cainii din rasa Boxer sunt dependenti de grupul familial in care s-au integrat si, datorita firii lor sociabile, interactive, nu suporta bine singuratatea. Pot dezvolta relativ usor diferite comportamente distructive, fiind ingeniosi in a produce diferite pagube in gospodarie. Dupa varsta de 6-7 ani temperamentul lor se mai atenueaza si devin mai linistiti si mai sedentari.

Despre dresaj

Fiind un caine inteligent si cooperant, este usor de dresat. Cele mai bune rezultate sunt obtinute in cadrul acelor exercitii de dresaj imbinate cu diferite jocuri si provocari de perspicacitate. Acesti caini pot obtine rezultate meritorii la concursurile de agilitate si la cele sportive. Se simt mai bine intr-un spatiu deschis, cu teren de miscare la dispozitie, eventual o curte in care sa isi exprime teritorialitatea. Orice caine Boxer are nevoie de socializare cu alte animale, dar este permisiv si poate fi invatat sa convietuiasca alaturi de acestea. Se preteaza destul de bine si la conditiile unui apartament, cu conditia sa beneficieze de un program generos de miscare, antrenament si joaca zilnic.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cainii din rasa Boxer naparlesc superficial, cu o tenta mai semnificativa in perioada de schimbare a sezoanelor. Sunt recunoscuti ca niste animale curate si fara cerinte prea mari de ingrijire. Din pacate, aceasta rasa de caini este afectata intr-o masura semnificativa de cancer (boala stabilita in 38,5% din totalul deceselor inregistrate in cadrul rasei, conform statisticilor intocmite de UK Kennel Club). Boxerii nu trebuie tinuti in soare puternic, deoarece pot dezvolta o forma de cancer de piele. Alte boli intalnite mai frecvent la exemplarele rasei sunt: bolile de inima, complicatiile intestinale, afectiunile oftalmologice, alergiile pe baze alimentare, dilatatia/torsiunea gastrica si displazia de sold.

Concluzia noastra: Caini foarte expresivi si usor de remarcat, Boxerii raman toata viata niste „copii mari”. Jucausi, veseli, cu o amprenta optimista a intregului comportament, acesti caini pot fi, totusi, extrem de seriosi atunci cand sunt nevoiti sa intervina in apararea securitatii stapanului sau pentru protejarea proprietatii. Se spune despre Boxer ca expresivitatea fetei ii oglindeste in totalitate caracterul. Iar acesta se va confirma cu precizie … pana la prima ocazie cand este rost de joaca, moment in care chiar si cei mai seriosi caini devin niste poznasi. Un prieten jucaus pentru copiii familiei si un companion alert si sigur pentru restul membrilor.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Boxer:

Masculi: Adalbert, Alamo, Arlechin, Bartollo, Baracuda, Burrito, Corrado, Cargo, Delgago, Gaetano, Gorby, Harley, Kasparov, Korky, Lamberto, Mefisto, Marino, Nero, Othello, Oroles, Perseu, Pericle, Parfi, Ronin, Roscoe, Sharan, Vivaldi, Vortex, Zapata

Femele: Arania, Amaretto, Alba, Berta, Bolero, Briana, Cora, Catalunia, Dida, Dora, Estera, Fulga, Fergy, Hora, Indira, Ildy, Jojo, Karma, Karina, Lola, Lenora, Marbella, Morena, Nefertiti, Negra, Oriana, Pirania, Paloma, Pappy, Rita, Solana, Vicky

POZE Caini Boxer

Scurta istorie a rasei

Dogul German, apartinand numeroasei familii a cainilor Molossoizi, denumit adesea Marele Danez sau Mastiff-ul German, este un caine de talie foarte mare, unul dintre gigantii lumii canine, cu o linie a corpului si o tinuta generala care i-au atras onoranta porecla de „Apollo al raselor de caini”. In privinta originii acestei rase cercetatorii chinologi agreeaza ideea ca stramosii acestor caini de talie mare au ajuns in Europa odata cu Alanii, pe la inceputul secolului 5 e.n. Alanii, triburi de origine scito-sarmata localizate initial in Caucaz, intre Marea de Azov si Marea Neagra, au traversat nordul Europei sub presiunea expansiunii hunilor, oprindu-se in final in Galia romana si Spania. Recunoscuti crescatori de vite si de cai, erau insotiti de caini puternici, impresionanti, probabil descendenti ai Mastiff-ului Tibetan. In bazinul Rinului, unde s-au stabilit triburile germanice, au existat de asemenea, de-a lungul primului mileniu, caini de talie mare, foarte puternici, folositi adesea in lupte, care au contribuit probabil la linia de evolutie a cainilor din rasa Dog German. Astfel, traditia in domeniu consemneaza vechii caini Bullenbeisser (in germana „Muscatorul de tauri”), descendenti la randul lor din cainii numiti Saupacker (in germana „Vanatorul de zimbri”), denumiri care sugereaza caini puternici, de talie mare si foarte mare.

Primul care descrie caini asemanatori standardului actual folosind denumirea de Marele Danez („Grand Danois”) este Georges-Louis Leclerc, Conte de Buffon, in 1749. Contele Buffon a fost un reputat naturalist francez si a inclus aceasta rasa in lucrarea sa Histoire Naturelle. Desenele care insotesc lucrarea sugereaza oarecum standardul rasei actuale, fara a fi, totusi, foarte convingatoare. In opinia naturalistului francez acesti caini puternici, alaturi de rasele Mastiff Englez si Irish Wolfhound erau varietati ale cainilor din rasa Mastiff Francez care se deosebeau de acestia in urma dezvoltarii in medii naturale diferite. Unele teorii sugereaza ca rasele Mastiff Englez si Irishwolfhound au avut o contributie la formarea rasei actuale si asemanarile anatomice vin in sustinere. Denumirea Marele Danez este oarecum impropie, chiar daca, de-a lungul timpului, in Danemarca cainii de talie mare si, ulterior, Dogii Germani au fost si au ramas foarte populari. Eforturile constante de ameliorare a rasei s-au facut in Germania, unde si astazi sunt cele mai selective si mai bune linii de reproducere. Crescatorii germani au fost cei care au stabilit standardul rasei, la finalul secolului al XIX-lea, iar primul club dedicat rasei a fost fondat in Germania in anul 1877 (in Anglia in 1885, iar in USA in 1889). De la vanatorii de zimbri si bouri, masivi si debordand de ferocitate, s-au selectionat mereu, in timp, in nordul Germaniei, exemplarele mai docile si cu o linie mai supla si mai eleganta a corpului. Foarte populari in regatele germane in anii 1800, acesti caini au intrat in atentia cancelarului german Otto von Bismarck, intemeietorul statului unitar german, care i-a indragit foarte mult. Cu autoritatea sa, a insistat in ameliorarea rasei prin incrucisari selective cu Molosseri din Bavaria si ogari de talie mare, obtinandu-se, in final, cainele urias, calm si echilibrat, cu linie eleganta si tinuta foarte mandra de astazi. FCI (Federation Chinollogique Internationalle) a recunoscut rasa sub numele de Dog German in anul 1937. Denumit uneori chiar si in Germania Danische Dogge, acest caine a ramas cunoscut in lume ca Marele Danez in spatiul cultural de influenta engleza si sub denumirea Dog German in evidentele chinologice oficiale.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 7-10 ani
Grupa: Working
Culoare: negru (total sau cu lavaliera alba si pete albe pe labe), Albastru (culoare distincta gri-otel cu reflexe albastrui), Arlechin (fond alb pur marcat cu pete negre de diferite dimensiuni, dispuse neregulat), Fawn (castaniu-auriu cu masca neagra), Brindle (tarcat-tigrat, cu dungi negre/brune pe fond auriu-castaniu), Boston/Mantle (fond negru cu pete albe), Merle (fond gri inchis cu pete negre/brune, neregulate)
Varietati:
Talia: uriasa
Naparlire: nesemnificativa in afara sezoanelor de naparlire
Inaltime: 75-90 cm (la greaban)
Greutatea: 45-65 kg




Aspectul exterior al acestui caine a fost intotdeauna apreciat de iubitorii raselor canine. Prin simpla aparitie, Dogul German etaleaza o combinatie de atribute si calitati de exceptie. Pe de-o parte inspira forta si robustete, pe de alta parte sugereaza noblete, mandrie si eleganta. Sunt caini de talie gigantica, probabil detinatorii celor mai mari medii de inaltime si lungime a corpului dupa cainii din rasa Irish Wolfhound. Corpul este bine proportionat, incadrat intr-un decupaj general de forma patrata, musculatura torsului este bine reliefata cu fibra alungita, asemanatoare cu cea a Ogarilor, spatele este scurt, puternic si drept, pieptul foarte adanc, toracele ridicat sustinut de picioare lungi, puternice si drepte. Coada, de lungime medie, nu foarte groasa, se subtiaza spre varf. Acest caine isi tine coada in pozitie lasata cand se afla in repaus si curbata in nota ascendenta cand este alert sau in actiune. Gatul este lung, musculos, fara a prezenta riduri sau pliuri de piele in exces, ca la majoritatea cainilor Molossoizi cu care se inrudeste. Capul mare, alungit, expresiv, este uscativ si rotunjit in zona cavitatilor oculare.

Ochii sunt rotunzi, de marime medie, expresivi si vioi, de orice culoare (culorile inchise in nuante de caprui sunt cele mai des intalnite, dar exemplarele albastre, arlechin si mantle pot avea ochii albastri, sau diferentiati de heterocromie). Dantura este completa, foarte puternica, extrem de alba si cu muscatura in foarfece. Buzele sunt bogate, atarnand in exces de piele, ca la Mastiff, trufa este in general neagra (se pot intalni si exemplare cu trufa rosie, dar mai rar). Urechile sunt prinse sus, pe lateralele craniului, purtate atarnand. Pana in urma cu 2 decenii se apela foarte des la cuparea urechilor, in prezent se prefera pastrarea lor in forma naturala. Blana este alcatuita din doua straturi, cel superior cu firul de par scurt, drept, lucios si fin.

Temperament si comportament specifice

Desi au stramosi folositi pe post de caini de lupta si caini de vanatoare pentru animalele mari si periculoase (bouri, zimbri, ursi, mistreti), cainii din rasa Dog German (Marele Danez, asa cum se prefera sa fie denumiti in spatiul de influenta anglo-saxona) au inceput sa fie selectionati pentru stabilirea standardului pe criterii total opuse background-ului stramosilor rasei. Pentru ca erau foarte populari in statele germane la finalul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea fiind preferati in rol de animale de companie (ocazional numai ca si caini de vanatoare), crescatorii au selectionat in vederea stabilizarii rasei doar acele exemplare cu comportament echilibrat, calm, sociabil si docil. Daca vorbim de Dogul German standard, avem in vedere acest temperament foarte bine pastrat in balanta, dominat de blandete si permisivitate, cu reactie lenta si calma. Generic este un caine care prefera sa nu latre si care isi cumpaneste bine actiunile. Se intelege bine cu alte animale, este afectuos si loial, dand dovada de multa rabdare si in relatia cu copiii de varste mici. Neincrezator cu strainii, accepta imediat prietenii familiei, ghidandu-se dupa reactia stapanului. Datorita alurii impresionante si fortei bine temperate, sunt excelenti in rol de caine de paza si protectie. Se spune ca in casa in care vegheaza un Dog German poate patrunde un infractor, dar acesta nu va reusi sa mai iasa. Bineinteles, acesti caini uriasi nu trebuie provocati sau luati prin surprindere, pentru ca forta lor pusa in actiune poate deveni periculoasa. Sunt cainii unui singur stapan si isi impart afectiunea fara rezerve cu liderul familiei, caruia ii raman loiali pana la moarte. Un Dog German adult abandonat de stapanul sau nu va mai fi niciodata acelasi. Despre temperamentul acestor caini mari si puternici s-au purtat numeroase discutii in contradictoriu incepand cu anii ’80-’90 ai secolului trecut. Astfel, s-au vehiculat pareri care sustineau ideea unei agresivitati neprovocate de care pot da dovada acesti uriasi. Fara a fi total nesustinute, aceste pareri s-au nascut in urma fenomenelor petrecute in anii ’70, cand rasa devenise atat de populara incat oricine isi dorea un Dog german indiferent de provenienta. Astfel s-au realizat incrucisari defectuoase si iresponsabile, cu influente din zona Mastiff, ori Cane Corso, obtinandu-se si proliferandu-se exemplare instabile, impure, plasate in afara standardului rasei.

Despre dresaj

Pentru ca in prezent acest caine este folosit aproape exclusiv in rol de animal de companie si pentru activitati de protectie si paza, el se preteaza la exercitii de dresaj de supunere si dresaj de paza, pe langa elementele de dresaj de convietuire, obligatorii pentru orice animal care traieste in casa, pe langa oameni. Este un caine inteligent si supus, disciplinat si cu o netarmurita incredere in stapan. Invata destul de repede si foarte temeinic comenzile si miscarile de dresaj, fiind creditat cu o memorie foarte buna. Se spune ca este un fel de „elefant al raselor canine”, aluzie la parerea unanima a zoologilor cum ca elefantul are o memorie infailibila care il insoteste de-a lungul indelungatei sale vieti. Un Dog German care s-a bucurat de prezenta unui prieten al familiei la un moment dat, il va recunoaste si il va trata cu simpatie si dupa ani buni de la despartire. Desi este un caine atletic si un foarte bun alergator, nu va excela in exercitiile de aport sau prindere a discului (freesbe), pentru ca natura sa este mai statica si mai contemplativa.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cresterea unui Dog German este o intreprindere costisitoare, luand in calcul dimensiunile respectabile ale animalului, dar necesitatile de ingrijire sunt reduse. Blana cu firul scurt si drept necesita doar un periaj de intretinere, executat saptamanal, operatiune care se cere repetata ceva mai des in perioadele de naparlire. Este un animal curat si ingrijit, care nu agreeaza sa se rostogoleasca in nisip sau praf, sa sape ori sa alerge prin noroi. Cooperant, va face o figura buna in sedintele de toaletare. Ochii, urechile si pernutele labelor trebuie verificate periodic si curatate atent, folosind accesorii, materiale si solutii recomandate de un medic veterinar. Daca sta mult in casa, un Dog German necesita ajustarea periodica a ghearelor.
Dogul German are, ca toti cainii de talie foarte mare, o medie de viata scurta. Multe exemplare mor in jurul varstei de 7 ani (media avansata de crescatorii rasei din SUA este de 6,5-7 ani), dar in general, cu o buna ingrijire si o hranire corecta, ating varsta de 10 ani si, ocazional, chiar mai mult.

Sunt animale cu o digestie foarte lenta si cu o maturizare extrem de inceata (pot fi considerati adulti complet dezvoltati in jurul varstei de 3 ani!), acestea constituind elemente foarte importante, cu implicatii de care trebuie sa se tina seama. Indicele de sensibilitate la boli isi afectiuni medicale este destul de ridicat in cadrul rasei. Ca orice rasa de caini cu pieptul foarte adanc este susceptibil de a fi afectat de torsiunea gastrica sau dilatatia volvulului gastric, precum si de alte boli de stomac. Afectiunile cardiace sunt foarte obisnuite in cadrul rasei, Dog German fiind cunoscuta printre medicii veterinari si ca rasa „ Atac de cord”.
Alte riscuri sunt legate de displazie, afectiunile oftalmologice si complicatii genetice cum ar fi cele frecvente printre exemplarele nepigmentate (albe sau predominant albe) care sunt afectate de orbire, surzenie sau de ambele. In cazul rasei trebuie pastrata o foarte buna balanta intre alimentatie si rata de crestere, cainii din rasa Dog German dezvoltandu-se continuu pentru o lunga perioada de timp (unele exemplare continua sa ia in lungime si masa musculara si dupa varsta de 1 an). Femelele reproducatoare au nevoie de o atentie speciala si hrana corecta pentru a se reface dupa nasteri, intrucat rasa are o medie de cuib mare, de 8 catei pe monta, de multe ori inregistrandu-se nasteri mai numeroase (10-12 pui).

Concluzia noastra: Cainii Dog German au, prin talia etalata si nevoile de intretinere, aproape statutul unui membru normal al familiei. Sunt excelenti companioni, odihnitori prin atitudine si generatori ai unui sentiment de siguranta si confort, discreti in interior si potoliti in plimbarile de intretinere efectuate. Sunt, fara rezerve, parteneri foarte placuti. Aerul nobil si eleganta naturala impresioneaza, dar preocuparea pentru sanatatea si bunastarea lor trebuie sa fie permanent prioritati ale stapanilor. Sunt caini recomandati initiatilor in rase canine si adevaratilor iubitori ai acestor animale speciale. Poarta cu ei stilul, patina si amprenta unei aristocratii demult apuse.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Dog German:

Masculi: Abelardo, Adalbert, Aldo, Baldwin, Boris, Conrad, Dieter, Ernesto, Fritz, Gunther, Hartman, Kaiser, Kaspar, Lambert, Norbert, Otto, Paladin, Sigmund, Udo, Ulric, Valdemar, Walther

Femele: Arne, Augusta, Barreta, Carla, Edelweiss, Emmet, Fredericka, Karina, Henrika, Kellen, Marina, Oberta, Rianna, Rudy, Svenka, Ursula, Viviana

Scurta istorie a rasei

Cainii din rasa Bulldog Englez reprezinta o rasa aparuta si dezvoltata in Anglia, fiind si astazi foarte cunoscuti si apreciati in arhipelagul britanic. Rasa este foarte veche, primele exemplare cu alura de Bulldog fiind cunoscute in Anglia inca din secolul al XIII-lea. Se pare ca macelarii londonezi cresteau astfel de caini pentru curajul de care dadeau dovada in confruntarea cu vitele semi-salbatice ce trebuiau sacrificate. Desi dezbaterile inca sunt in toi, se pare ca la originea acestei rase de caini Molossoizi a stat, ca in cazul tuturor dogilor, Molossul de Epir. Probabil, de timpuriu s-au realizat incrucisari (initial, intamplatoare), intre caini de tip Mastiff si cateva rase de caini provenind din Spania. Denumiti initial Bondogge si Boldogge, stramosii rasei Bulldog Englez erau caini foarte puternici, de o ferocitate extrema, luptatori nemilosi despre care se spunea chiar ca nu cunosc durerea. Denumirea de Bulldog s-a incetatenit incepand cu secolul al XV-lea, in scurt timp devenind uzuala. Asocierea cu taurii deriva din principala activitate in care erau angrenati acesti caini atunci cand nu indeplineau rol de caine de paza, si anume lupta cu animale masive si periculoase, in arene organizate ad-hoc.

Principalii adversari ai acestor caini erau taurii meniti a fi sacrificati, impotriva carora acesti gladiatori moderni luptau cu nebuna vitejie, oferind spectacole extrem de dure, sangeroase si palpitante, mult gustate de public. Deseori erau folositi in lupte impotriva unor animale salbatice capturate accidental, cum ar fi ursii sau lupii uriasi, candva raspanditi in Anglia. De asemenea, cainii care isi castigasera notorietate in confruntari succesive, devenind campioni in anumite regiuni, erau aruncati in arena impotriva altor competitori canini fiorosi, iar participantii pariau sume mari de bani pe posibilul invingator. In acea perioada aspra a existentei lor, precursorii rasei Bulldog Englez erau mai inalti, mai atletici, destul de rapizi si rezistenti la efort. Incepand din anul 1835, prin Actul de Interzicere a Cruzimii Impotriva Animalelor votat in Parlamentul britanic, luptele intre animale au fost interzise, epoca de aur a cainilor de tip Bulldog incheindu-se. Se parea ca acesti caini isi implinisera destinul si existenta lor ca rasa isi avea zilele numarate. Emigrantii au dus cu ei cateva exemplare peste Ocean, in America, acolo unde au cunoscut o „ a doua tinerete”, fiind folositi de fermieri pentru a tine sub control taurii lideri de turma. Tehnica de lupta a acestui caine era aceea de a-si domina fizic oponentul apucandu-l zdravan de gat cu o muscatura foarte ferma si necrutatoare, ori, adesea, de bot (nas) pana la sufocare. Cu aceste gesturi tipice ei apucau taurii de bot si ii strangeau pana cand acestia ameteau neputand sa respire, astfel crescatorii se puteau apropia si lega animalul.

Inapoi in Anglia, acesti caini nu au fost uitati de fanii lor. Pentru supravietuirea rasei trebuiau eliminate acele trasaturi acum blamate – ferocitatea, duritatea innascuta, tendinta de a lupta cu orice alt animal aflat in preajma – si pastrate sau dezvoltate altele, precum afectivitatea, echilibrul, loialitatea si sociabilitatea. Se pare ca incrucisarile cu exemplare din rasa Mops (Pug) adusa din China de navigatori, a fost solutia pentru ameliorarea rasei. Talia noilor caini care purtau numele de Bulldog Englez a scazut, iar craniul lor a capatat forma specifica pe care o stim astazi (brahicefalica, asemenea cainilor Mops). Noile exemplare, stabilizate ca specie standard in final de secol XIX, si-au pastrat numele initial, dar au reprezentat un alt tip de caine, mai putin rezistent la efort, capabil de alergare rapida doar pe distante scurte, incapabil de a mai performa celebra sa muscatura sufocanta (imposibil de realizat cu botul infundat si falca superioara compactata), dar mult mai docil, afectuos, linistit si jucaus. Cel mai vechi club dedicat rasei a fost fondat in Londra, in anul 1878. Foarte populara in SUA, unde exemplarele de Bulldog Englez tind sa fie de talie mai mare (cu picioare mai lungi), rasa este des folosita pe post de mascota. Corpul de Infanterie Marina al armatei americane a ales acest caine drept mascota (invocand fidelitatea, curajul si determinarea caracteristice) si, de asemenea, nu mai putin de 39 de universitati (inclusiv faimoasa Yale University).

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 7-10 ani
Grupa: Non-Sporting
Culoare: alb, galben, bej, maro-roscat, tarcat sau baltat (cu pete)
Varietati: varietatea americana, mai inalta pe picioare si varietatea clasica engleza, cu picioare scurte si corp mai indesat
Talia: medie
Naparlire: nesemnificativa
Inaltime: 30-40 cm (fara limite de inaltime prevazute in standard, dar exemplarele cu talie joasa sunt mai bine punctate in show-urile competitionale)
Greutatea: 20-25 kg

Bulldog Englez este un caine de talie medie cu o imagine masiva, avand corpul indesat, musculos si greoi. Picioarele (in varianta clasica) sunt scurte, puternice. Pieptul este foarte lat, adanc, cu muschi proeminenti. Capul este impresionant la aceasta rasa, foarte expresiv (cainele este numit adesea „uratul fermecator”). Craniul lat, patratos, cu fruntea tesita si plina de riduri, cu arcadele puternice, este completat de un bot scurt, lat si comprimat, maxilarul inferior iesind vizibil in afara. Trufa este mare, infundata si marginita de pliuri de piele, buzele sunt groase, supradimensionate, atarnand flasc. Ochii mari, rotunzi (de tip exoftalmic) sunt plasati departe unul de celalalt, imprimand acestui caine o privire intensa, patrunzatoare. Urechile mici sunt prinse sus, departate si purtate atarnat (o parte din partea interna a pavilionului este vizibila). Gatul este scurt si gros, acoperit cu o piele groasa, cu pliuri sub barbie.

Parul este scurt, fin, neted si lucios, aderent la corp. Coada este in mod natural scurta si incolacita in jurul punctului de priza. Multi proprietari prefera sa o scurteze la varsta foarte mica prin interventie chirurgicala. Nota fizica generala inspira soliditate, o mare stabilitate pe sol si forta bruta dar lipsita de mobilitate.

Temperament si comportament specifice

Cainele Bulldog Englez modern este un animal vioi ca temperament in primii sai ani de viata, spontan, curajos si agreabil in atitudine. Contrar firii stramosilor sai, Bulldogul Englez este dominat de blandete si sensibilitate. Cu fata ridata si privirea concentrata vizibile inca de timpuriu, ei au, inca din stadiul de catel, aparenta unui batran intelept si marcat de experientele unei vieti agitate. Credincios si ascultator cu stapanul sau, acest animal se comporta foarte grijuliu si atent cu copiii, ceea ce il reliefeaza ca pe un foarte apreciat animal de companie. De obicei se intelege bine cu alte animale, dar poate fi irascibil in prezenta altor masculi. Nota generala este insa permisiva, acest caine cautand mereu sa-si conserve fortele. Nu este indicata insa o atitudine provocatoare sau violenta fata de acest caine care si-a pastrat neinduplecarea in conflictele fizice directe si rezistenta legendara la durere. Atunci cand este doar un pui, acest caine este irezistibil, de un comic fabulos, etaland o vioiciune care nu cadreaza deloc cu aspectul sau patratos, lipsit de agilitatea specifica animalelor tinere.

Mic si indesat, mereu depasit de situatie dar incercand curajos sa tina pasul cu alti pui angrenati in joaca, micul Bulldog Englez va fi comediantul perfect. La maturitate, ca si caine adult, apetenta sa pentru miscare va descreste constant, un caine adult transformandu-se rapid intr-un partener de plimbari linistite facute la pas si punctate de pauze de refacere de preferinta in locuri racoroase. Bulldogul Englez este prin definitie un animal de interior, cu tabieturi linistite, permanent pregatit pentru un „pui de somn” linistit in coltul preferat. Adora sa se afle in apropierea membrilor familiei, dar se va angrena rar in activitatile dinamice ale acesteia. Este un observator calm si rezervat, partenerul ideal pentru persoanele mai putin active, dar un paznic ferm si eficient al locuintei. Bulldogul nu este un caine galagios, latra foarte rar, dar va reusi intotdeauna sa se impuna in fata intrusilor gratie aparentei solide si a fortei exprimate natural.

Despre dresaj

Expertii in dresaj canin nu plaseaza rasa pe o pozitie foarte onoranta in topul raselor inteligente si dotate pentru dresaj complex. Cainele din rasa Bulldog Englez este totusi un caine destul de inteligent, dar care mereu isi dramuieste resursele si ignora comenzile care nu au relevanta pentru el sau care cer un efort fizic prea mare pentru a fi duse la indeplinire. Dresajul de interior este bine insusit si, de asemenea, cainele va copia si respecta fidel tabieturile stapanului sau. Se recomanda ca in sedintele de dresaj sa se evite exercitiile prea complexe ori cele care includ prea multe elemente de agilitate. Stapanul unui Bulldog Englez trebuie sa dea dovada de calm, perseverenta si blandete in dresaj si, de asemenea, sa cunoasca bine limitele acestei rase pentru a nu pretinde prea mult. Bulldog Englez este un bun caine de paza si un animal de companie linistit si reconfortant.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Blana scurta si aderenta la corp nu necesita o ingrijire prea intensa. Avand in vedere nivelul scazut de activitate, imbaierea acestui caine se poate efectua la intervale mari de timp. Se recomanda verificarea periodica a starii pernutelor de la picioare, scurtarea periodica a unghiilor si curatarea atenta a pliurilor pielii, mai ales in regiunea fetei. Acest caine intra repede in hiperventilatie, deci nu trebuie expus la conditii de temperatura ridicata. De asemenea, datorita conformatiei brahicefalice a craniului, acesti caini au nevoie de un periaj dentar regulat. In privinta bolilor, rasa este expusa unor riscuri mai ales in ceea ce priveste displazia de cot si de sold, complicatiile cardiace, luxatiile patelare, unele alergii si afectiuni oculare. Trebuie avut in vedere ca acesti caini se nasc cel mai adesea prin cezariana, nasterea pe cale naturala fiind mult ingreunata datorita craniului foarte mare, specific puilor rasei si a conformatiei oaselor bazinului la femele.

Concluzia noastra: Sursa a nenumarate glume cu substanta estetica, acest caine impresionant ramane unul din cele mai populare animale de companie in Anglia, dar cu multi admiratori si in alte tari. Chipul aparte, adanc si complex modelat, expresivitatea, forta stapanita pe care o emana, lentoarea olimpiana a miscarilor sale fac din Bulldogul Englez un animal ce nu poate fi trecut cu vederea. Simpatic intr-o nota aparte, este un animal care isi permite sa ignore principiile estetice rasate pentru a convinge prin calitatile interioare. Calm, fidel, echilibrat si sensibil, este o stanca in fata tristetii si a singuratatii. Un companion pentru seri linistite si ferite de surprize.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Bulldog Englez:

Masculi: Abel, Adonis, Brutus, Barbados, Belmondo, Carlos, Cardigan, Churchill, Corrado, Darlan, Dempsey, Ervin, Falstaff, Flavius, Gordon, Gladiator, Garabet, Hercules, Hodor, Jonathan, Kosmo, Komet, Karamba, Lampard, Lucifer, Leonardo, Mefisto, Morgan, Mortimer, Nero, Othello, Orlando, Oreste, Patricius, Palatin, Rasputin, Ronnie, Redondo, Salito, Sofocle, Tartar, Turbion, Umaga, Umbro, Zorba

Femele: Allegreta, Afrodita, Arania, Bella, Bertha, Ballerina, Cinderella, Cara, Demetria, Diana, Didi, Fausta, Fulga, Gambetta, Gina, Hydra, Helena, Indra, Iunona, Kamorra, Korinthya, Lambada, Larrisa, Mandinga, Malaga, Mirinda, Ninive, Narcisa, Ofelia, Origami, Patricia, Persefona, Rialda, Robusta, Sofia, Solana, Tammy, Tamara, Zuzu

POZE Caini Bulldog Englez