Caini de rasa : alimentatie, intretinere, dresaj

Scurta istorie a rasei

Shar Pei este o rasa straveche, o alta „contributie chineza” la vasta si atat de variata lume canina. Primele consemnari despre caini asemanatori dateaza din timpul Dinastiei Han (202 i.e.n. – 220 e.n.). Cercetarile recente plaseaza leaganul de dezvoltare a rasei in provinciile sudice ale Chinei antice, in special in provincia Kwantung (Guandong). Este una din putinele rase canine de sine-statatoare, cu profil unic, despre care nu se poate spune ca a derivat din rase intermediare si care, la randul ei, nu a dus la ameliorarea ori crearea altor rase. Singura legatura teoretica vehiculata in legatura cu aceasta rasa este cu rasa Chow Chow, dar elementul comun care individualizeaza ambele rase, este prezenta (nu obligatorie) a limbii si gingiilor de culoare inchisa (limba albastra). Initial, rasa a fost destinata luptelor de caini, un sport foarte indragit in China antica si medievala.

Conformatia generala, atletica, elansata, cu piept puternic si membre lungi, musculoase, tradeaza un luptator tenace in arena. De-a lungul timpului consemnarile despre acesti caini au relevat prezenta acestora la vanatoare, la paza si conducerea turmelor de vite, la paza proprietatilor. Vigilenti si foarte curajosi, putin zgomotosi, atasati de stapan si suspiciosi cu strainii, ei erau foarte apreciati in rol de aparatori ai fermelor de mari dimensiuni. Numele rasei inseamna „par rugos, nisipiu” sau „par de smirghel” vizavi de asprimea extrema a blanii scurte, specifica rasei. Revolutia comunista din China a pus in pericol maxim existenta rasei. Perceputi ca si companioni ai elitelor aristocratice, cainii de toate rasele din China au fost adusi aproape in pragul extinctiei, cu atat mai mult cu cat in aceasta tara carnea lor este apreciata pentru consumul uman, iar parul anumitor rase a fost folosit in industria textila. Cainii Shar Pei ar fi disparut fara indoiala in acea cursa de exterminare initiata de noii „lideri rosii”, fara interventia salvatoare a unui iubitor al rasei. In cazul lor, omul providential s-a numit Matgo Law, un afacerist bogat refugiat in Hong-Kong (pe atunci aflat sub protectorat britanic).

El a importat in mare graba cateva exemplare pursange de pe continent in adaposturi constituite in Taiwan si Hong-Kong si, cu sprijinul autoritatilor americane si canadiene, a trimis 200 de exemplare pe continentul nord-american, perpetuand rasa. Cainii de rasa Shar Pei de astazi sunt urmasii celor 200 de exemplare salvate de Matgo Law. Oricum, look-ul actual al acestor animale se diferentiaza substantial de cel al stramosilor lor chinezi. Botul carnos, cu decupaj patrat, ca de hipopotam este o creatie de data recenta (alaturi de caracteristica excesului de piele), delimitand „varietatea vestica” a rasei, asa cum se apreciaza in regiunile sudice ale Chinei, in Hong-Kong si Macau. In aceste zone cunoscatorii numesc varietatea vestica „Shar Pei cu bot carnos” iar cea originala „Shar Pei cu bot osos” (acestia din urma au pielea mai larga doar pe gat si piept). In 1988 AKC a recunoscut oficial rasa, pe care a incadrat-o in categoria non-sporting (de agrement). Unele statistici plaseaza rasa Shar Pei in grupa raselor de caini utilitari, avandu-se in vedere trecutul lor de paznici ai proprietatilor si septelului, sportivi (lupte) si ca si caini de vanatoare.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10 - 12 ani
Grupa: Non-sporting (Agrement) sau Utilitar
Culoare: In general crem, bej, culoarea nisipului. Este acceptata orice culoare solida (cafeniu, crem, roscat, ciocolatiu sau argintiu), chiar si cele apropiate de negru, cu pete mai deschise pe burta si piept, dar in tonul culorii dominante, in nici un caz alb.
Varietati: cu par scurt („par de cal”) si cu par mai lung (nu mai lung de 2,5 cm)
Talia: medie spre mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 46-56 cm
Greutatea: 18-27 kg

Sunt cateva repere fizice care usureaza considerabil recunoasterea unui caine din rasa Shar Pei. Primul ar fi forma aparte a botului, asa numitul „bot de hipopotam”, lat, cu bot plat si buze groase. Al doilea este abundenta pielii pe intregul corp, in special pe cap si tors, unde se grupeaza in pliuri stranse, mai ales la exemplarele tinere, dar si la multe exemplare adulte. Limba „albastra” reprezinta un alt reper important si, de asemenea, parul foarte scurt si aspru, care a dat si numele chinezesc al rasei. Pliurile de piele sunt o marturie a trecutului de luptator al acestui caine, fiind stiut ca aceasta caracteristica ii oferea un avantaj in disputele cu alti caini. Chiar daca era apucat de o anumita parte a corpului in arena, Shar Pei-ul se putea intoarce pentru a riposta, abundenta si elasticitatea pielii permitandu-i o astfel de manevra. Ochii sunt mici, migdalati si adanciti in orbite. Urechile mici, cazute, sunt purtate pe langa cap. coada este conica, de marime medie, purtata in sus, rasucita pe spate intr-o bucla mai larga sau mai stransa. Prezinta o blana simpla, pe un singur strat, fara stratul profund, protector. Firul de par este scurt (maxim 2,5 cm la varietatea cu par lung) si foarte aspru.

Temperament si comportament specifice

Prima impresie pe care o lasa un caine Shar-Peieste aceea de animal puternic, distant si rece, asemanatoare atitudinii generale oglindite de Chow Chow. Dar este un membru al familiei protector si foarte devotat. In privinta insusirii „regulilor casei” este una din rasele cu cele mai bune niveluri de raspuns. Datorita naturii sale independente, prefera solitudinea, rolul de caine unic al casei. Chiar in cazurile in care un pui ramane alaturi de mama sa, rolurile vor fi clare si spatiile de patrulare vor fi impartite, iar cainele senior isi va asigura intaietatea.

Nostim si dragalas atunci cand este pui, cu aerul unei jucarii pierdute intr-o poseta de piele prea larga, nu va avea destula rabdare la maturitate sa suporte poznele si joaca copiilor. Deci, nu se recomanda familiilor cu copii de varste mici.

Despre dresaj

Acest caine poate avea un comportament agresiv fata de straini si fata de alti caini. El prefera sa-si asigure o pozitie dominanta in mediul de care apartine. Din acest motiv, este de o importanta covarsitoare pentru proprietari, ca acestia sa se impuna ca lideri inca de timpuriu in fata cainelui. Desi incapatanat si independent, cainele se va supune in fata celui mai puternic si inteligenta sa ii permite sa invete bine numeroase comenzi si exercitii.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Shar-Pei-ul se poate adapta usor traiului intr-un apartament, daca beneficiaza de suficient timp pentru a face miscare. Este moderat activ in interiorul caminului, motiv pentru care nu este absolut necesar sa i se asigure o curte. Daca isi petrec timpul intr-o curte deschisa pe timpul sezonului cald, trebuie sa le asigurati un umbrar si apa la discretie in zilele caniculare, pentru ca nu suporta bine caldura. Iarna vor avea nevoie de o cusca bine izolata si calduroasa, blana scurta, aspra si lipsa stratului de puf lipsindu-i de protectie termica necesara. Nu uitati ca rasa provine dintr-o regiune sudica a Chinei, caracterizata de temperaturi blande. Asigurandu-le suficienta miscare, vor fi foarte linistiti in interiorul caminului.

Trebuie periat periodic, dar blana nu necesita trimare. Shar-Pei-ul naparleste sezonier sau putin cate putin pe tot parcursul anului. Imbaierea o data pe saptamana si perierea zilnica sunt absolut necesare in timpul perioadelor de inlocuire ale blanii. Unii proprietari sustin ca au dezvoltat alergii la blana lor aspra. Este bine sa stiti ca acesti caini nu agreeaza (in principiu) apa, evitand situatiile in care pot intra in contact cu aceasta. Este o particularitate care ridica unele probleme la imbaiere, fara ca acestea sa fie insurmontabile. Cu o stare de sanatate in general buna, cainii din rasa Shar-Pei se dovedesc sensibili in privinta anumitor afectiuni, cum ar fi: entropionul, glaucomul, piodermita, atopia, hipotiroidismul. Linia de descendenta buna, alimentatia sanatoasa si echilibrata si controlul periodic efectuat de un specialist reprezinta elemente care pot tine acesti caini robusti departe de problemele medicale, pe tot parcursul vietii lor.

Concluzia noastra: Acest „chinez sobru” cu aer aparte se incadreaza in categoria cainilor buni pentru paza, de tip 3R: robusti, retinuti, rezistenti. Cu o infatisare exotica dar placuta, nu se va intrece in efluvii sentimentale, dar va fi devotat si tenace. Un companion cu un nivel de activitate moderat, comod pentru spatiile interioare si vigilent in perimetrul exterior, Shar-Pei se califica foarte bine pentru rolul de paznic vigilent si aparator de nadejde.

Nume recomandate pentru cainii din rasa Shar-Pei:

Masculi: Beijing, Bonsai, Bonbon, Button, Chico, Kafka, Mao, Oscar, Samurai, Sandy, Shanghai, Simba, Toby, Toro
Femele: Brandy, Brenda, Cio-cio-san, Cora, Flora, Manciuria, Romy, Sasha, Sheba, Tora, Vera, Zenga

POZE cu Caini Shar Pei

Scurta istorie a rasei :

Cainii din rasa Saint Bernard se inscriu in marea familie a cainilor montani (caini de cireada) crescuti si dezvoltati in mod traditional in Elvetia. Ca si cainele Ciobanesc Elvetian, sau cainele Ciobanesc de Berna, numiti generic Sennenhund, si Saint Bernard a rezultat in urma incrucisarilor dintre cainii de talie mare folositi in Alpi de catre fermieri si crescatorii de vite cu Mastifii adusi de romani in aceasta zona ca si caini de lupta si caini de paza. Cu o descendenta care duce, conform opiniei specialistilor, catre Mastifful Tibetan, masivul Saint Bernard este astazi unanim recunoscut ca apartinand tipului canin Molossoid. Undeva in jurul anului 950, se pare ca rasa aceasta de caini s-a conturat aproape de reperele actuale, dar primele consemnari scrise insotite de picturi si desene relevante provin de la calugarii bernardini, in debutul secolului XVIII.
In Alpii Vestici, la granita dintre Elvetia si Italia, exista periculoasa trecatoare Bernard, loc in care sunt plasate, chiar si astazi, o veche manastire (Saint Bernard) si un refugiu (adapost) pentru calatorii si turistii care tranziteaza zona. Trecatoarea, numele manastirii si, in definitiv, al rasei de caini provin de la calugarul Bernard de Menthon, cel care, conform traditiei, a initiat contruirea primului refugiu pentru calatori in zona, pe la jumatatea secolului al XI-lea.


Calugarii de la manastirea Saint Bernard au folosit acesti caini puternici pentru a salva persoanele ratacite sau blocate de avalanse, aportul acestor animale si eficienta lor in actiunile de salvare ducandu-le faima foarte departe.
In galeria care cuprinde exemplarele cu adevarat exceptionale ale acestei rase de caini un loc special il ocupa Barry (Berry), un Saint Bernard care, intre 1800-1812 a salvat peste 40 de vieti omenesti (corpul sau este impaiat si expus la Muzeul de Istorie Naturala din Berna, iar o statuie ii este dedicata in Cimitirul pentru Caini din acelasi oras). Rasa poarta numele Saint Bernard doar din secolul XIX, inainte de aceasta cainii fiind recunoscuti sub diferite nume, ca: "Saint Dogs", "Noble Steeds", "Alpenmastiff", or "Barry Dogs".
Cainii rasa Saint Bernard de astazi sunt destul de diferiti fata de de cei din 1700. Intre anii 1814 – 1818, pe fondul unor ierni extrem de dificile, cu multe schimbari de temperatura, viscole si avalanse de mari proportii, au fost pierdute foarte multe exemplare folosite pentru reproductie, in actiunile de cautare si salvare numeroase initiate atunci. De aceea, incepand din 1850, rasa a fost ameliorata prin incrucisari cu caini de rasa Newfoundland adusi din colonia Terra Nova, obtinandu-se exemplare mai mari in talie si cu blana mai lunga.
In ziua de astazi, acesti caini sunt folositi mai rar la actiuni de salvare in Alpi (blana mai lunga nu mai este eficienta in teren inzapezit, intrucat ingheata si ingreuneaza miscarile animalului), si mai mult ca si animal de companie sau caine de paza. Saint Bernard reprezinta simbolul canin national al Elvetiei.


Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viaţă: 8-10 ani

Grupa: Working (AKC)

Culoare: rosu cu alb, alb cu rosu, alb cu zobe dungate

Varietati: cu blana mai lunga si ondulata si cu blana cu firul mai scurt si aspru. Zonele albe: picioare, varful cozii, piept, gatul total sau doar ceafa, pata pe frunte si bot

Talia: uriasa

Năpârlire: semnificativa la schimbarea sezonului

Înălţime: 65-88 cm

Greutatea: 55-81kg


Saint Bernard este un caine de talie foarte mare, puternic, cu aspect patrat, musculos si viguros. Cel mai mare exemplar se pare ca a fost un caine numit Benedictine, care a atins incredibila greutate de 160 de kilograme, o o inaltime de 91 de centimetri si aproape 3 metri lungime (de la bot la varful cozii)! Capul este mare, lat, cu botul lung cat jumatate din lungimea craniului. Ochii sunt de marime medie, caprui inchis, iar pielea de sub ochi face cute atunci cand acest animal este in stare de alerta. Buzele sunt proeminente, cu colturile lasate, gura este foarte larga, specifica pentru cainii Molossoizi. Urechile sunt triunghiulare de marime medie, cu varful rotunjit si purtate lasate pe partile laterale ale capului. Coada este lunga si lata, atarnata in repaos si cu varful putin intors. Saint Bernard au blana dubla, cu par des care ii protejeaza impotriva frigului. Saliveaza in exces si uneori rasa este ocolita pentru ca lasa bale si necesita o atentie speciala din acest punct de vedere. Prefera mediul exterior si climatul mai rece, reactionand negativ la caldura in exces. Se recomanda periajul saptamanal, chiar mai des in perioadele de naparlire. Ochii trebuie verificati si curatati periodic.



Temperament si comportament specifice

In general sunt caini echilibrati, non agresivi, inteligenti si cu un foarte bun simt al orientarii. De asemenea simtul olfactiv este peste medie. Au nevoie de miscare zilnica, in reprize generoase, de 40-50 de minute (de doua ori pe zi). In afara activitatii rutiniere sunt linistiti si apatici. Sunt animale permisive si nu intra de obicei in conflict cu alte animale sau alti caini. Sociabili si calmi, vor semnala prin latrat strainii, dar nu ii vor ataca neprovocati. Prin vocatie, acesti caini actioneaza instinctiv pentru salvarea oamenilor, nu pentru amenintarea lor. Fara a latra mult, sunt destul de buni in rol de caine de paza, in special pentru ca talia lor descurajeaza infractorii. Sunt afectuosi cu familia si jucausi atunci cand sunt tineri, actionand bine in rol de parteneri de joaca pentru copii. Singurul pericol in activitatea alaturi de copii vine din punctul de vedere al masivitatii acestor caini, de aceea copiii este bine sa fie supravegheati cand sunt in apropierea acestui caine puternic. Vizavi ce forta, este bine de stiut ca, in anul 2008, in cadrul unui concurs de forta canina, un exemplar de Saint Bernard a stabilit un record impresionant reusind sa traga o greutate de 2 tone!


Despre dresaj

Ca orice caini de talie mare, si cainii de rasa Saint Bernard au nevoie de socializare si dresaj debutate de timpuriu si purtate consecvent si cu fermitate. De mici, cateii trebuie invatati sa nu traga in lesa si sa se opreasca din activitate la comanda. Este usor de realizat ce dificultati de manevrare intervin cu aceste animale care pot usor sa atinga greutatea de 80-90 de kilograme! Exercitiile de dresaj nu sunt dificil de executat, pentru ca Saint Bernard este un caine inteligent, cooperant si calm. Doar o anume intertie in luarea deciziilor si comoditatea specifica rasei pot crea unele dificultati. De asemenea, este demn de luat in seama ca atunci cand sunt catei sunt deosebit de activi si pusi pe sotii.




Ingrijire si sensibilitate la boli

Acesti caini inregistreaza o rata de crestere extrem de rapida. Spre exemplificare, producatorii apreciatei pelicule Beethoven 2, avand in roluri centrale o pereche de caini Saint Bernard, au avut nevoie, pe durata filmarilor, de peste 100 de catei pentru a ilustra evolutia in varsta a 4 catei care, in scenariu, erau puii acelui cuplu. Hranirea inadecvata sau exercitiile prea solicitante pot duce la grave deformari ale sistemului osos din cauza acestei particularitati de crestere.
Multe exemplare sunt predispuse genetic la displazia de sold si de cot. De asemenea, osteosarcomul (cancerul osos) are o incidenta semnificativa in cadrul rasei. Alte afectiuni specifice rasei: afectiunile oculare, epilepsia, alergiile si bolile de piele.


Concluzia noastra: Un urias bland si cu un capital imens de simpatie castigat gratie unei popularizari pozitive eficiente, cainele Saint Bernard este un foarte bun animal de companie. Dar, dat fiind faptul ca este o rasa de talie foarte mare, cu necesitati specifice, se recomanda doar proprietarilor bine documentati asupra acestor animale si cu experienta in ceea ce priveste cainii de talie mare.


Nume traditionale pentru cainii din rasa Saint Bernard:

Masculi: Aragon, Ariosto, Barry, Brutus, Centurion, Collosus, Goliath, Gulliver, Hercules, Othello, Mortimer, Shariff, Taurus,

Femele: Ava, Alpina, Anabelle, Brandy, Benedictine, Karina, Katiusha, Oprah, Nana, Natasha, Matrioshka, Tundra

POZE cu Caini Saint Bernard

• Pasul 1

Achizitionati un catel din rasa Bullmastiff la varsta optima si numai dupa ce a efectuat primele vaccinuri, in raport cu care nu a avut reactii adverse. In perioada de negociere a achizitiei, vizitati un medic veterinar familiarizat cu aceasta rasa de caini (este bine sa il identificati in momentul in care va decideti pentru acest caine in mod particular) si solicitati un consult complet axat pe riscurile specifice rasei.

• Pasul 2
Alegeti hrana formula speciala pentru rase mari si respectati indicatiile de hranire cu scrupulozitate pe durata cat este catel. Nu folositi hrana de caini cu un continut proteic si de grasimi foarte ridicat in dorinta de a vedea cum micul catel castiga rapid masa corporala. Aceasta rasa, ca toti cainii mari, are alt regim precizat, si acumularea prea timpurie de masa corporala ii va afecta structura osoasa.

• Pasul 3
Debutati devreme in procesul de socializare a cainelui. Obisnuiti-l de mic sa se comporte calm si permisiv in prezenta altor persoane, in special a copiilor si a altor animale. De asemenea, schimbati decorul ori de cate ori va puteti deplasa impreuna cu cainele, au nevoie sa se familiarizeze cu locuri noi. Aceasta rasa poate da dovada uneori de agresivitate si trebuie sa stie permanent cine are autoritate asupra sa. Antrenati cainele inca de catel sa nu traga in lesa. Altfel, la maturitate, va fi foarte greu sa il stapaniti.

• Pasul 4
Faceti plimbari zilnice cu un Bullmastiff. Rasa are disponibilitati fizice suficiente, dar si o inclinatie (mostenita genetic) spre sedentarism care se manifesta atunci cand lipseste factorul stimulator. Devin usor inactivi si lenesi, putand acumula primejdios in greutate.

• Pasul 5
Imbaiati cainele doar atunci cand aspectarea exterioara va convinge de necesitatea actiunii. Blana scurta si impermeabila se mentine curata multa vreme si naparlesc destul de putin. Este indicat ca numarul de persoane care ii fac baie sa fie redus, pentru ca sa veti un caine relaxat la imbaiere.



• Pasul 6
Pentru periaj apelati o data pe saptamana, folosind o manusa de cauciuc cu peri sau cu o perie metalica speciala, cu dintii scurti si desi.

• Pasul 7
Scurtati unghiile periodic si cu mare atentie (apelati, daca este nevoie, la un specialist de la cabinetul veterinar) si verificati des pernitele labelor impotriva semnelor de uzura sau a ranilor. Sunt caini grei, masivi, iar labele trebuie sa suporte o greutate considerabila.

• Pasul 8
Alegeti varianta cu 2 (eventual chiar 3) mese pe zi in schimbul uneia singure si foarte bogate, pentru ca digestia lor este foarte lenta si cainii se pot balona. De asemenea, un numar mai mare de mese pe zi mentine cainele alert pe toata durata zilei, dandu-i un plus de tonus si activitate.

• Pasul 9
Aveti permanent in atentie problemele cele mai frecvente legate de sanatatea unui caine din rasa Bullmastiff, cum ar fi displazia de sold, torsiunea/balonarile si afectiunile pleoapelor. Dupa varsta de 3 ani, chiar daca aveti un caine care nu prezinta semne de afectiuni, obisnuiti sa vizitati mai des un cabinet veterinar (la 2-3 luni).

• Pasul 10
Fiti pregatiti emotional sa va despartiti de dragul vostru Bullmastiff in preajma varstei de 10 ani. Statistic, aceasta este media de viata a acestei rase de caini.

POZE cu Caini Bullmastiff

Doberman – Alt „neamt” calificat pentru servicul de paza. Robust si impunator, cu tendinte de agresivitate si atitudine hotarata, fara reticente, este stapanul absolut al spatiului pe care il are in sarcina. Nu este potrivit in preajma copiilor si este fidel cu precadere liderului familiei, celui care l-a dresat si i-a stabilit limitele de comportament. Tine la distanta orice nepoftit.
Vezi POZE cu caini Doberman



Akita Inu – Este un caine creat in Japonia secolului XVII pentru vanatoarea de ursi in provincia Akita. Considerati simbol national in Tara Soarelui Rasare, Akita Inu reprezinta acolo una din cele 7 rase de animale declarate monumente ale naturii. Cu o poveste emotionanta care i-a adus dragostea tuturor japonezilor (si nu numai) in contextul fidelitatii ce-l caracterizeaza, Akita Inu poate fi prietenul de nadejde pe care-l doreati.



Boxer – Un caine ce-si are originile in Evul Mediu si care are ca stramosi „luptatori din categoria grea”. Exuberant si cooperant, este mult mai inteligent decat se spune despre pugilistii speciei Homo Sapiens. Poate fi folosit si ca indrumator pentru persoanele nevazatoare. Paznic de incredere.


Vezi POZE cu caini Boxer





Buhund norvegian – Rasa foarte veche, foarte probabil descndent al rasei Iceland. Curajos si energic, zgomotos, evita violenta in exces. Bun prietn al familiei, rezistent la intemperii si rabdator. Este amator de drumetii, poate tine pasul cu stapanii aflati pe bicicleta si este foarte atent cu copiii familiei lasati in supraveghere.



Ciobanesc German – Este, dupa parerea multor specialisti, rasa cea mai cunoscuta si mai raspandita in lume. I se atribuie in mod gresit originea in regiunea Alsacia. Pe baza unei vagi asemanari cu lupul i se mai spune si „caine-lup”. Perfect echilibrat prihic, foarte inteligent si de o disciplina prusaca, conlucreaza minunat cu politistii, pompierii, fortele de ordine. Este foarte curajos si de o fidelitate reconfortanta. O „stanca” pe valurile vietii pentru intreaga familie.



Eurasian – Este o rasa relativ noua, realizata din incrucisari intre Chow Chow, Samoyed si Wolfspitz. De talie medie, Eurasianul se impune mai mult prin inteligenta decat prin talie. Echilibrat si calm se comporta bine cu toti membrii familiei, tolerand bine copiii. Are accese de independenta, dar va supraveghea vigilent locuinta.



Pumi – O rasa cu o istorie indelungata, obtinuta din imperecherea exemplarelor din rasa Puli cu diferiti caini ciobanesti din Germania. Foarte activ, vioi si indraznet. Nu-i place sa fie tachinat de copii, dar nu va reprezenta un pericol pentru acestia. Este un dependent de munca si adora sa i se dea ceva de facut. A fost crescut pentru paza, deci este calificat in domeniu.



Rottweiller – Stramosii sai au fost cainii de lupta adusi de romani pe teritoriul ocupat de triburile germanice. Incrucisarile succesive cu puternicii ciobanesti germani au dus la aparitia acestui caine solid, foarte puternic si impunator. Ascultator si darz, se subordoneaza neconditionat familiei din cadrul careia isi va alege un lider absolut. Isi va apara stapanul si teritoriul pana la capat. Este in mod nativ agresiv cu alti caini.



Schnauzer Urias – Un franco-german reusit, in ciuda conflictelor care mai mereu au marcat istoria celor doua mari natiuni europene. Este foarte curajos, chiar temerar, protector devotat si bland al intregii familii. Mereu aflat in preajma stapanului, este atent la orice comanda si intentie a acestuia. Temperament linistit, se comporta bine in preajma copiilor, dar, pentru a tolera alte animale in gospodarie sau alti caini este nevoie de socializare timpurie.



Tosa Inu – Un samurai din arhipelagul nipon, cu alura impunatoare, este rezultatul incrucisarilor dintre exemplarele autohtome Kochi si cainii europeni din rasele: Bulldog, Saint-Bernard si Dog German. De la toate rasele din arborele genealogic a luat principalele calitati exceland prin curaj si forta atacului. In ciuda puterii este tacut, prudent si intelegator. Nu va latra fara rost, dar cand o va face … vai de pielea intrusului! Recomandat persoanelor cu experienta in dresajul raselor mari.

POZE cu Caini de Rasa

Scurta istorie a rasei

Cainii Akita sunt nativii insulei Honshu, cea mai mare din arhipelagul nippon (aici traiesc aproximativ 80% dintre locuitorii tarii). Numele este impumutat de la cel al prefecturii Akita, situata in partea de nord-vest, unde s-a stabilit ca, in secolul al XVII-lea, au fost creati Akita Inu, initial pentru vanatoarea de ursi, mistreti si alte animale mari. Conform traditiei niponne, descind din legendarii caini de rasa Matagi. Analizele ADN au demonstrat ca Akita Inu sunt foarte apropiati genetic de lupul ancestral, deci ca sunt una din cele 14 cele mai vechi rase de caini domesticiti. De-a lungul timpului rasa a avut mai multe intrebuintari in tara natala, mai intai ca si caine de paza imperial, apoi ca si caine de lupta, de vanatoare a ursilor si cerbilor, pentru sanie si in serviciul politistilor si fortelor armate. Akita Inu se bucura de o imensa popularitate in Japonia, unde sunt considerati simbol national. Mai mult decat atat, rasa a fost inclusa in lista celor sapte monumente ale naturii. Japonezii privesc aceasta rasa ca pe cei mai loiali companioni si sunt perceputi ca protectori ai casei si ca simbolizand prosperitatea si sanatatea. Exista chiar si acum traditia ca, la nasterea unui copil, parintii sa primeasca in dar mici statuete reprezentand un caine Akita Inu, in semn de sanatate, fericire si viata indelungata. De asemenea, cei aflati pe patul de suferinta primesc acelasi dar de la prieteni si cunoscuti ca pe urari de grabnica insanatosire. Rasa a fost adusa in Statele Unite in anul 1937 de o oarecare Helen Keller, dar „insertia” masiva de exemplare Akita Inu s-a petrecut dupa Cel De-al Doilea Razboi Mondial, cand numerosi membri ai fortelor americane de ocupatie care au operat in Japonia s-au intors acasa in calitate de proprietari ai cainilor rasei. Ei au fost atrasi de acesti caini pentru inteligenta dovedita si marea putere de adaptare la diferite situatii si conditii de mediu. In ultimii 50 de ani s-a separat, generic, cele doua varietati ale rasei (cea japoneza si cea americana) fara ca diferentele dintre acestea sa fie cu adevarat semnificative. In timp ce crescatorii japonezi au preferat sa pastreze linia rasei originale, crescatorii americani au urmarit ameliorarea rasei prin unele incrucisari.

Descrierea si intretinerea rasei Akita Inu

Durata de viaţă: 10 - 12 ani
Grupa: Working
Culoare: rosu, alb, tigrat, cenusiu, negru-vargat, cafeniu
Varietati: Akita Japonez (Inu) si American Akita
Talia: mare
Năpârlire: abundenta in timpul naparlirii (de 2 ori pe an)
Înălţime: 61-71 cm
Greutatea: 34-50 kg

Considerat cea mai mare dintre rasele japoneze de tip Spitz, Akita Inu este un caine puternic, solid, bine proportionat si distinctiv. Cu o musculatura bine evidentiata, cainele poseda un cap lat si greu, cu o scobitura in mijlocul fruntii si cu botul scurt, cu maxilare puternice, patrate. Akita Inu este mai mult inalt decat lung, are pieptul lat si adanc si spate solid. Urechile, mici si verticale, rotunjite la varf, sunt purtate catre in fata, in linie cu gatul. Ochii sunt mai degraba mici, triunghiulari si de culoare inchisa. Nasul si buzele sunt de culoare neagra. Coada este purtata pe sus si atarnata de-a lungul spatelui, sau in lateral, in bucla. Akita Inu are labele membranate, asemanatoare celor ale pisicilor, ceea ce il face un inotator redutabil. Blana este dubla, cu stratul superior aspru, impermeabil, iar cel inferior moale, gros si dens. In perioadele de naparlire Akita Inu lasa mult par, in restul timpului necesita periaj ocazional, chiar daca veti observa ca acest caine obisnuieste sa isi faca singur toaleta, precum pisicile. Este un caine rezistent la intemperii, se simte bine in aer liber.



Temperament si comportament specifice

In general, Akita Inu poate fi caracterizat drept un caine docil, dar uneori este foarte spontan. Sunt caini foarte atenti si foarte afectivi cu familia lor. Inteligenti, curajosi si neinfricati. Este un caine cu o anume indaratnicie daca este lasat sa-si exprime personalitatea, de aceea are nevoie de dresaj ferm atunci cand este catelus. Cainii Akita sunt caini de paza de prim rang si mamele japoneze lasau adesea copiii in grija lor, dar nu suporta sa fie tachinati prea mult. Este recomandabil sa fie supravegheati atunci cand se afla in apropierea copiilor mici, mai ales ca face distinctie intre cei ai familiei si vizitatori. Temperamentul lui Akita Inu poate evolua rapid de la placid la agresiv si amenintator, mai ales cand observa intrusi, sau alte animale cu care nu au fost socializati, astfel ca in preajma acestora este mai bine sa poarte lesa. Sunt capabili de ferocitate, nu trebuie scapat din vedere faptul ca, nativ, acesti caini nu ezitau sa se angajeze in lupta cu un urs ranit. Nu obisnuiesc sa latre prea des, japonezii chiar il numeau Akita inu - „vanatorul tacut”. Adora sa se joace cu membrii familiei dar poate deveni plictisit si stricator daca este lasat singur pentru perioade lungi de timp. Se bucura de plimbarea zilnica dar este foarte important sa fie bine tinut ferm in lesa si sa se evite intalnirile cu alti caini. Nu este foarte bine adaptat la viata de apartament si se simte cel mai bine intr-o casa cu o curte mare, imprejmuita.



Despre dresaj

Akita Inu adora pozitia de lider (sef de haita), fiind un caine cu personalitate distincta, dar cu un desaj ferm si insistent, cu accent pe supunere si respectarea comenzilor isi va arata inteligenta si disponibilitatea foarte buna de a coopera. Dresajul unui Akita Inu trebuie facut de o persoana cu experienta, sigura si decisa, iar exercitiile trebuie sa fie variate, pentru a nu se plictisi. Se pot obtine rezultate frumoase cu un bun dresaj canin. Ferocitatea nu reprezinta o caracteristica ce poate fi eliminata din felul de a fi al acestui caine, dar prin dresaj si prezenta impunatoare poate fi prevenita si tinuta sub control.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cainii Akita Inu traiesc, in medie, zece ani. Cea mai intalnita cauza a mortalitatii la acesti caini este cancerul. In timpul vietii aceasta rasa este predispusa la boli procum displazia de sold, probleme cu ochii, lupus sau hipotiroidism. O alta afectiune intalnita la Akita Inu o reprezinta GDV (dilatatia gastrica, cu sau fara torsiune) - o problema a sistemului digestiv, cauzata de gaz in exces aflat in stomac. Aceasta este o problema ce trebuie rezolvata rapid si interventia de specialitate este esentiala. Simptome ale acestei afectiuni pot fi: disconfort sau durere la nivelul abdomenului manifestata prin negasirea unei pozitii confortabile sau scheunat, depresie, dificultati in respiratie, salivare abundenta sau incercari nereusite de a vomita.

Concluzia noastra: Akita sunt folositi ca animal de terapie, de paza si, nu in ultimul rand, ca fidel companion. „Marca” distinctiva a rasei Akita Inu o reprezinta emotionanta relatare despre exemplarul Hachiko, un companion extraordinar de devotat, a carui poveste (una moderna, derulata intre 1923 si 1935!) emotioneaza si acum, fiind un simbol al fidelitatii. Povestea a stat la baza unui film cu Richard Gere, lansat pe 8 iulie 2009 la Marunouci Picadilly Theater din Tokyo. Istoria lui Hachiko va fi disponibila pe blogul nostru in curand.

Nume traditionale atribuite cainilor din rasa Akita Inu:

Masculine: Akiro (Stralucitor), Jiro (Al doilea fiu), Okoru (Maniosul), Okimoto (Marinarul), Kanashi (Melancolic), Buntaro (Nume traditional vechi, aristocratic), Yorokobu (Fericit), Tora (Tigru)
Feminine: Miyana (Pace interioara), Ureshii (Fericita, Recunoscatoare), Akiko (Sclipitoare, Luminoasa), Noriaki (Serioasa), Hitomi (Frumoasa&Inteleapta), Hana (Floare), Sakura (Floare de cires), Tomiko (Prosperitate)

POZE cu Caini Akita Inu

Filmulete cu caini Akita Inu

Nume de caini Akita Inu

Provenind dintr-un areal cuprins intre Marea Neagra la vest si Marea Caspica la est, cainii din rasa Ciobanesc Caucazian (Kaukasian Ovcharka) sunt supravietuitorii unei istorii aspre. Vorbim despre caini care in mijlocul secolului XX luptau efectiv pe front. Despre caini mari si duri, crescuti de oameni caliti, lipsiti de sentimentalisme.



· Prima mentiune sugerand un caine din rasa Ciobanesc Caucazian apartine unei legende foarte populare in randul georgienilor si a popoarelor caucaziene, cea a eroului Amirani pedepsit de zei sa fie inlantuit de o stanca. Acesta era vegheat de cainele sau Qursha (Ureche) care incearca fara odihna sa roada lanturile si sa-l elibereze. Legenda a fost, se pare, preluata de greci, iar personajul central asimilat lui Prometeu, eroul mitic care a furat focul din Olimp si a fost inlantuit de Zeus de o stanca din muntii Caucaz.

· Al Doilea Razboi Mondial a pustiit zona Caucazului (ca dealtfel, inaintea conflagratiei, politica dura de deportari practicata de Stalin in zona) si a dus multe rase de caini aborigene la limita extinctiei. Armata Rosie a mobilizat, conform datelor detinute, aproximativ 60.000 de caini in efortul sau de razboi, iar mai bine de un sfert dintre acestia se pare ca apartineau rasei Ciobanesc Caucazian. Bazandu-se pe caini (care purtau atasate de corp mine antitanc) militarii sovietici au anihilat peste 300 de vehicule blindate (cainii cazand, fara indoiala, victime actiunilor). Cainii folositi de genisti au neutralizat mai mult de 4 milioane de mine si bombe, iar 36 de batalioane si 69 de plutoane de transport au folosit caini pe timp de iarna in atelajele care trageau saniile cu munitie si militari raniti. Aproape 700.000 de militari sovietici raniti au fost evacuati de sub focul inamic cu ajutorul cainilor, multi dintre ei rasa Ciobanesc Caucazian.


· Procesul de reabilitare a rasei Ciobanesc Caucazian a fost demarat imediat dupa razboi si a devenit o „chestiune militara”. Generalul G. Medvedev (comandantul Scolii Centrale de Crestere si Dresaj Canin din Moscova) si colonelul A.P. Mazover (reputat chinolog, considerat „parintele rasei” Ciobanesc Caucazian) au fost insarcinati cu identificarea unor animale de top din sudul Caucazului si recuperarea/revitalizarea rasei. Canisa „Steaua Rosie” a fost „caminul” cainelui Ciobanesc Caucazian, locul in care rasa, practic, a renascut. Din 1950 toate datele referitoare la aceasta rasa de caini au fost clasificate ca secret militar (rasa intra in Pogramul de Aparare Nationala).





· În 1954, „tatal chinologiei sovietice”, A.P. Mazover, a impartit rasa in trei tipuri:

Tipul Georgian: un caine puternic, spectaculos, cu schelet puternic, inalt, corp dreptunghiular, par lung, colorat în nuante de gri, formand coama si franjuri bogate pe partea posterioara a membrelor si pe coada.

Tipul Armean: ceva mai scund decat precedentul, cu scheletul un pic mai usor, cu corp patratos si par lung, formand coama si franjuri. Coloritul standard al acestei varietati a rasei este bej sau gri, cu pete de alte culori, chiar tigrat.

Tipul Azer: divizat în cel putin doua sub-tipuri:

o Cel de stepa, desemnand un caine inalt pe picioare cu corp plin si cvadratic, cu musculatura plata, avand parul scurt si colorit variat;
o Al doilea sub-tip est cel "montan", reprezentat de un caine asemanator celui Georgian, avand masca neagra si colorit roscat sau aramiu.

· Conform unei directive emise de conducerea politica centrala a URSS, toti cainii selectionati pentru reabilitarea rasei Ciobanesc Caucazian au provenit din Georgia (exclusiv zonele nord-caucaziene, Ingushetia, Cecenia, Armenia, Azerbaidjan etc. unde varietati ale rasei traiau in populatii bastinase). Conform acestor date, toate exemplarele de caine rasa Ciobanesc Caucazian din Europa si SUA provin din linii de crestere cu origine in Georgia. Daca este asa sau nu, doar arhivele fostei URSS o pot demonstra.

· Indiferent carui tip apartin, indiferent de marea varietate a aspectului lor exterior, acesti caini sunt foarte puternici, cu o musculatura dezvoltata, demni de invidiat, facand posibila executarea sarcinilor de baza si anume paza si apararea turmelor, a gospodariilor si obiectivelor, în cele mai vitrege conditii. Toate tipurile locale alcatuiesc rasa unica pe care o numim Ciobanesc Caucazian. Caracteristicile cele mai relevante ale acestuia sunt: putere enorma, rezistenta, vigilenta, devotament neconditionat fata de stapan si capacitate de lupta dezvoltata.


· Mari canise pentru creşterea cainelui Ciobanesc Caucazian sunt în orasele:
Sankt Petersburg (Leningrad), Dnepropetrovsk, Kiev, Moscova, Donetsk, Perm, Ivanovo. Cea mai cunoscută canisa era "Red Star". Intre anii 1993-1995 rasa a devenit foarte populară lucru ce a dus la multiplicări necontrolate si in afara unor canise autorizate dar si de această data rasa a supravietuit datorită proprietatilor ei exceptionale: viabilitate şi vitalitate ereditara. Se pare ca, in timp, au fost facute unele ameliorari cu rase de caini precum Saint-Bernard, Terrier Rusesc si Leonberger.

POZE Caini Ciobanesc Caucazian