Caini de rasa : alimentatie, intretinere, dresaj

Scurta istorie a rasei

Terra Nova sau Newfoundland reprezinta inca o rasa spectaculoasa din marea familie a cainilor Molossoizi. Descendenti ai ancestralului Mastiff Tibetan, cainii Terra Nova etaleaza multe trasaturi comune cu rase foarte populare, cum ar fi Saint Bernard sau Mastiff Englez. Numele rasei provine de la insula canadiana cu acelasi nume (situata in Oceanul Atlantic), cea mai populata regiune a provinciei Newfoundland si Labrador. Rasa de origine se pare ca este una indigena, asa numitul caine Saint John, probabil cainii crescuti de triburile indigene Beothuk (populatie disparuta astazi), primii locuitori cunoscuti ai insulei. Saint John, descris pentru prima oara in documente din secolul al XVI-lea, era un caine de talie mai mica si cu o blana neteda, matasoasa. Aceasta rasa indigena a dus, in timp, la formarea raselor moderne de caini tip Retriever, inclusiv popularul Labrador Retriever.

Caracteristicile tiparului canin Mastiff au aparut pe la jumatatea secolului XVI, cand au avut loc, probabil, incrucisari cu cainii masivi, de apa, adusi in zona de pescarii de pe Vechiul Continent (portughezi, francezi, irlandezi) atrasi in zona de abundenta bancurilor de pesti. Este posibil ca pescarii basci (originari din regiunea situata la granita dintre Spania si Franta, numita Tara Bascilor) sa fi adus cu ei masivii caini ciobanesti de Pirinei. De asemenea, o legenda norvegiana plaseaza caini mari si negri, scandinavi, la bordul corabiilor care au ancorat in jurul anului 1000 e.n. in miticul Vinnland, condusi de legendarul Leif Eriksson. Daca luam in considerare ca distanta dintre Asia si Alaska este relativ mica, poate fi luata in calcul si teoria conform careia stramosii rasei Terra Nova au aparut din incrucisarea unor Dogi de Tibet (veniti din Asia) cu cainii de tip lupoid crescuti de populatiile indigene. O descendenta clara nu poate fi stabilita, dar este cert ca mai multe rase au contribuit prin incrucisari succesive, mai mult sau mai putin selective, la stabilizarea rasei actuale. Prima descriere clara a rasei dateaza din anul 1732: "Cainele-Urs din Newfoundland este de dimensiuni foarte mari si foarte vigilent. El isi pazeste casa ori curtea si are o voce ca un tunet". Rasa aceasta masiva, cu osatura puternica si muschi bine dezvoltati a fost creata pentru a-i ajuta pe pescari la intinderea si recuperarea plaselor de pescuit, la tractarea carucioarelor cu materiale si la salvarea celor aflati in dificultate pe mare (naufragiati sau pescari aflati in pericol de inec).

La randul lor, au fost folositi pentru revitalizarea rasei Saint Bernard, grav periclitata la mijlocul secolului al XVIII-lea de o puternica epidemie de rapciuga (boala virala foarte contagioasa si periculoasa). De asemenea, sunt similitudini cu rasa Leonberger, dar si cu alte rase de caini montani, de talie mare. In Anglia secolului al XIX-lea multi membri ai aristocratiei isi luau asemenea caini mari pentru ca erau "ornamentali" si, datorita caracterului lor vesel si "bonom” se pretau foarte bine ca tovarasi de joaca pentru copii. Ce imperecheri au facut crescatorii englezi, daca si ce alte rase britanice au folosit, nu se stie cu certitudine. Cert este ca selectia a inceput pe la jumatatea secolului al XIX-lea si, in scurt timp, avand la baza cainii mari adusi din Newfoundland, s-au fixat caracteristicile actualului Terra Nova. In 1886, s-a redactat primul standard al rasei si cainii Terra-Nova au inceput sa acumuleze un important capital de simpatie. Europenii, dar si locuitorii din Lumea Noua au fost cuceriti de acest urias prietenos, care avea de partea sa atat fizicul placut si impunator, cat si aptitudinile de lucru si temperamentul minunat. De mai multe decenii, cel mai numeros efectiv de Terra Nova se afla in SUA, unde rasa este alintata cu porecla Newfi (o prescurtare de la tinutul originar Newfoundland).

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10 ani
Grupa: Working/Utility
Culoare: negru intens sau cu nuante albastrui, negru cu mici pete albe ori aurii pe labe si piept, bronz, gri-inchis
Varietati: Standard si Landseer (cei cu blana alba cu pete mari, negre). Landseer nu este acceptata de FCI, fiind considerata o rasa distincta
Talia: uriasa
Naparlire: moderată
Inaltime: 66-75 cm
Greutatea: 45-70 kg (dar pot depasi 90 kg)

Este un caine masiv, cu corp puternic, musculos si bine legat. Femelele pot fi ceva mai lungi si mai putin masive decat masculii. Intregul schelet este solid, cu un profil al trunchiului adanc si viguros. Abdomenul nu este niciodata supt, iar pielea de pe gat nu trebuie sa formeze o salba excesiva. Coada este puternica (cu rol de carma la inot), purtata in jos, chiar depasind linia jaretilor. Coada este purtata la nivelul spatelui in alerta sau actiune. Capul este lat, cu crestet usor bombat. Botul de profil patrat, relativ scurt si larg, cu buze groase, cazute. Datorita conformatiei buzelor acesta caine lasa bale. Ochii sunt mici, de culoare caprui, infundati in orbite. Labele sunt palmate, mari, fara a fi disproportionate cu corpul. Parul este dispus pe 2 straturi, fiind impermeabil. Stratul de acoperire are firul de lungime medie, drept, fara bucle. Acesti caini prefera climatul mai rece si au nevoie de foarta multa apa. Adora sa inoate si mediul acvatic le este foarte prielnic. Blana trebuie periata periodic, pentru a evita incalcirea. In sezonul cald se recomanda sa fie tunsi, mai ales ca la schimbarea sezoanelor pierd excesul de subpar (stratul inferior).

Temperament si comportament specifice

Cainii Terra Nova fac dovada unui temperament extraodinar de placut, fiind calmi, echilibrati, permisivi si generosi. Se ataseaza foarte puternic de stapan, de familie, intr-atat incat nu sunt capabili sa se adapteze complet intr-un nou camin. Lordul Byron isi descria astfel cainele din rasa Newfoundland (Terra Nova): „Curajul fara ferocitate si toate virtutile unui barbat fara vicii se regasesc in acest caine”. Rabdatori si ingaduitori cu musafirii, le accepta prezenta atunci cand stapanii ii recunosc.

Suficient de inteligenti pentru a reactiona singuri in situatii complexe, cand situatia o impune. Latra foarte rar, sonor, profund. Protectivi cu membrii familiei, prefera sa se interpuna intre acestia si intrusi mai degraba decat sa denote agresivitate. Unii masculi pot fi agresivi cu alti caini masculi, dar in general accepta usor in preajma lor orice animal. Pot fi folositi cu rezultate foarte bune in calitate de caine de paza, dar si ca animale pentru protectie, pentru ca impresioneaza prin talia lor. Necesita cantitati de hrana considerabile, mai ales in primii ani de viata, cand puiul se dezvolta. In rest, un Terra Nova consuma cam aceleasi cantitati de hrana ca un caine Labrador.

Despre dresaj

Trebuie initiata o socializare precoce si o initiere in dresaj de la varste fragede. Pot exista unele dificultati in dresaj, dar nu pentru ca nu ar fi un caine inteligent, din contra. Nivelul de activitate este unul mediu-scazut si cainii pot deveni prea comozi fara un dresaj si o antrenare in exercitii adecvate. Sunt sensibili la tonul vocii si vor respecta perseverenta, in fata careia vor ceda la final. Sunt bonomi si etaleaza un calm olimpian, deci sunt foarte potriviti in rol de baby-sitter. In regim de lucru pentru dresaj reactioneaza cu o anume lentoare studiata, dar maniera generala de abordare trebuie sa fie una calma si echilibrata. Vor invata mai repede si vor fixa mai bine cunostintele daca vor fi invatati sa execute activitati cu finalitate distincta, utile (caratul unor materiale, tractarea carucioarelor, recuperarea unor obiecte din apa etc.).

Aici se aseamana mult raselor montane (cainii de cireada). Un caine Terra Nova va lucra eficient si supus cand i se va cere aceasta, in rest va prefera relaxarea si (eventual) angrenarea in jocul copiilor. Este comod, fara a fi cu adevarat lenes, deci trebuie sa-l implicati in exercitii regulate, caci va avea numai de castigat.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cainii din rasa Terra Nova sunt predispusi la displazia de sold, displazia de umar si cistinuria (o afectiune ereditara care predispune la formarea de calculi renali, ureterali si vezicali). O alta afectiune genetica este stenoza aortica, o defectiune a functionarii valvelor inimii.

Concluzia noastra: Mareti, impunatori si de o blandete odihnitoare, acesti caini fac o puternica impresie vizuala. Sunt foarte linistiti in general, permisivi si cooperanti, dar capabili sa etaleze o forta uimitoare. Nu se recomanda oricui, pentru ca dimensiunile la care pot ajunge si cheltuielile de intretinere pot atinge cote impresionante. Nu se vor simti niciodata bine departe de familia lor si departe de apa. Caini cu o imagine impresionanta, statuari si convingatori. Terra Nova este o stanca in furtuna, partenerul pe care intotdeauna te poti baza.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Terra Nova:

Masculi: As, Amigo, Atlas, Adonis, Baloo, Boomer, Big Ben, Bismarck, Clipper, Corazon, Caramba, Diego, Darius, Dogo, Fallstaff, Faustus, Fram, Fergusson, Gobi, Gargantua, Heraklis, Kolombo, Kevin, Komodor, Locus, Lento, Macho, Marino, Mortimer, Mus, Nepal, Oromo, Pardos, Rollo, Sumo, Zombi

Femele:Aruba, Beri-Beri, Canada, Candy, Cheeta, Demetra, Dida, Darla, Flora, Fiona, Francesca, Ginger, Greta, Hermana, India, Isabella, Juliet, Jamaica, Jumbo, Lila, Margo, Mongo, Zora

POZE Caini Terra Nova

Scurta istorie a rasei

Golden Retriever este un caine de vanatoare, reprezentant al familiei mai largi a cainilor aportori (Retrieveri) conceputi pentru recuperarea vanatului doborat la distanta. Folosit initial cu precadere la vanatoarea pasarilor de apa, acest caine si-a castigat in timp o larga popularitate. Gratie calitatilor sale dintre care se reliefeaza sociabilitatea, inteligenta si caracterul maleabil, a inceput sa fie folosit intr-o gama larga de activitati umane, fiind foarte apreciat in rol de animal de companie, caine insotitor pentru persoane cu dizabilitati (nevazatori si deficienti de auz), colaborator al serviciilor de combatere a traficului cu substante interzise, caine utilitar folosit in operatiunile de cautare si salvare. Cainii de rasa Golden Retriever denota o atractie instinctiva pentru apa si au un caracter foarte deschis, cooperant, vesel si energic. Aceasta rasa este foarte bine plasata in topul popularitatii in tarile de influenta anglo-saxona (Regatul Unit, SUA, Canada si Australia) si continua sa isi extinda popularitatea si in numeroase alte tari. Istoria rasei nu este foarte lunga, asa cum o sugereaza popularitatea de care se bucura.

Originile acestor caini se afla in Scotia, in tinuturile inalte situate in apropierea celebrului si misteriosului lac Loch Ness, nu departe de Glen Affric. „Parintele” rasei este aristocratul scotian Sir Dudley Marjoribanks, mai tarziu baron Tweedmouth. Acest vanator pasionat si iubitor al raselor canine era preocupat de ideea de a obtine o „rasa suprema” de Retrieveri din incrucisari ale unor caini cu calitati bune in acest domeniu. Evolutia rapida a armelor de foc pe parcursul anilor 1800 a dus la cresterea distantei de lovire cu precizie (bataia armei) si, astfel, a devenit posibil ca la vanatoare tintele sa fie abordate de la o considerabila departare. Pentru ca la vanatorile organizate se inmultisera nepermis cazurile de tinte doborate si nerecuperate, s-a nascut preocuparea pentru realizarea unei rase de caini care sa fie capabili sa umple acest gol. Pentru o vreme au existat cateva controverse referitoare la originea primilor caini care s-au folosit pentru incrucisari in vederea obtinerii rasei Golden Retriever. Legenda conform careia pentru realizarea cuibului initial de selectie si evolutie s-a folosit un caine ciobanesc rusesc cumparat de la un circ itinerant nu isi gaseste suport in evidentele registrelor de selectie ale casei Marjoribanks publicate in 1953. Dupa cum sustine si initiatorul rasei, cainii Golden Retriever au la origine toti cainii de vanatoare disponibili in Anglia detinatori ai unor calitati deosebite, care au fost, finalmente, cumulate in noua rasa.

Cu certitudine, conform evidentelor stricte pastrate, in punctul de origine au contribuit ca rase de baza caini Retriever cu blana ondulata si caini din rasa Tweed Water Spaniel (rasa disparuta in prezent), ambii caini de vanatoare foarte apreciati in arhipelagul britanic in secolul al XIX-lea. Din cuibul initial folosit ca baza de selectie de catre Sir Marjoribanks au rezultat ulterior si alte rase si varietati de caini de vanatoare si caini de lucru, cum ar fi Setterul Irlandez, cainii Bloodhound de culoarea nisipului si cainii Saint-John de apa (dezvoltati ulterior in Terra Nova). Noua rasa de caini Golden Retriever a fost pentru prima oara acceptata in vederea inregistrarii de asociatia Kennel Club of England in anul 1903, iar primul club dedicat rasei functioneaza din 1913. Numele oficial al rasei a fost stabilit in anul 1920. Primele exemplare de Golden Retriever au ajuns in Lumea Noua la finalul secolului all XIX-lea, duse acolo de un urmas al baronului Tweedmouth, Archie Marjoribanks. Astfel, primul exemplar a fost inregistrat in Canada in anul 1881, iar in 1894 acelasi lucru s-a intamplat cu un exemplar de Golden Retreiver si in Statele Unite ale Americii.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10-12 ani
Grupa: Sporting
Culoare: galben cu intensitati diferite, pana la auriu (nuanta de baza), crem sau tonuri de castaniu derivate din galben intens
Varietati: Englezesc, American si Canadian
Talia: medie spre mare
Naparlire: semnificativa
Inaltime: 54-61 cm
Greutatea: 25-34 kg

Golden Retriever este un caine de talie medie spre mare, cu o constitutie simetrica, uniforma, armonioasa. Este apreciat de multi cunoscatori ai raselor canine ca fiind cel mai reusit si mai placut caine din familia Retriever. Capul este larg, cu botul trapezoidal si nasul mare, bine definit, de culoare neagra sau rosie. Ochii sunt mari si ovali la varietatea englezeasca si de marime medie, triunghiulari si alungiti la varietatile americana si canadiana. Urechile sunt prinse sus, in planuri laterale, de forma triunghiulara cu varf ascutit, purtate atarnat pe langa cap. Coada groasa, de lungime medie, este purtata lasata sau in lungul liniei corpului (in alerta). Blana este alcatuita din doua straturi, cel inferior fiind foarte des, calduros si impermeabil. Stratul superior are firul de par de lungime medie, fin, moale, drept sau usor ondulat.

Blana este mai deasa si mai lunga pe gat, piept, abdomen, partea anterioara a picioarelor si coada. Culoarea cea mai des intalnita este auriul luminos, uneori completata cu o pata alba pe piept (lavaliera). Varietatea englezeasca este mai scurta pe picioare, cu corpul usor mai indesat si cu o masa corporala usor mai mare. Varietatile americana si canadiana ofera un model de Golden Retriever mai suplu si cu picioare mai lungi, cu buze mai proeminente, cu specificatia ca in Canada sunt mai raspanditi cainii acestei rase cu blana in nuante mai inchise.

Temperament si comportament specifice

Golden Retriever este un caine inteligent, echilibrat si muncitor. Firea sa sociabila si disponibilitatea pentru munca il fac placut si foarte util intr-o mare varietate de activitati. Acesti caini au o memorie buna, sunt sensibili, vigilenti (fara a fi din cale afara de galagiosi) si caracterizati de o tenacitate cu valente pozitive. Se ataseaza puternic de stapan si sunt permisivi cu alte animale. Femelele din rasa Golden Retriever sunt recunoscute ca foarte bune si grijulii mame surogat pentru o larga varietate de specii (inclusiv pui de tigru nascuti in captivitate) fiind foarte permisive si capabile sa isi activeze glandele mamare chiar daca nu sunt gestante sau nu au avut pui recent. Golden Retriever nu agreeaza strainii la primul contact, ramanand vigilent dar nonagresiv. Orice dovada de simpatie din parte unei persoane straine este insa rapid acceptata si cainele isi va arata caracterul prietenos. In standardul rasei, dealtfel, nu sunt acceptate tendintele de agresiune neprovocata impotriva oamenilor sau animalelor. Se intelege bine cu copiii fiind foarte indicat in rol de caine familial pentru familiile numeroase si active. Acesti caini iubesc apa, au o mare nevoie de miscare si se angreneaza cu entuziasm in diferite jocuri si activitati dinamice. Prefera spatiile mai largi si posibilitatea de a trai intr-o curte, dar se adapteaza bine si in spatii mai restranse (intr-un apartament) cu conditia sa le fie oferita posibilitatea de se exprima fizic in aer liber si de a face miscare (plimbari lungi, jocuri, alergari pe langa bicicleta, curse de recuperare si aport).

Despre dresaj

Inteligenta de care da dovada, nevoia de a se face util si memoria buna il recomanda in dresaj cainele din rasa Golden Retriever. Ca orice caine de vanatoare si acest caine a fost creat pentru a-si insusi temeinic si cu usurinta comenzi si tipare comportamentale, deci va face o buna figura in invatarea unor exercitii de dresaj complexe. Se comporta foarte bine si in probele de agilitate sau diferite alte probe cu caracter sportiv, fiind atletici, dinamici si cu o buna rezistenta. Se recomanda atitudinea blanda si incurajatoare, sunt caini motivati de entuziasm. Se bazeaza mult pe memorie in ceea ce intreprind, iar aceasta nu ii tradeaza, deci dresajul de calitate poate forma in mod definitiv un caine. Se adapteaza bine si la schimbarile de mediu si de stapan, in caz de nevoie. Se recomanda sa fie dat spre dresaj unui profesionist, pentru ca are multe resurse care merita a fi exploatate.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Blana destul de lunga si fina se cere periata si curatata cu regularitate pentru ca naparleste destul de consistent si pentru ca este foarte dinamic si curios din fire, strecurandu-se in cele mai dificile si inaccesibile locuri. Mai ales cainii care traiesc in interior au nevoie de periaj de cel putin 2 ori pe saptamana. Firele de par crescute in exces intre pernutele de pe talpa for fi scurtate periodic, iar urechile se recomanda sa fie verificate si curatate saptamanal.

Rasa prezinta unele riscuri sporite in cazul unor boli cum ar fi displazia de sold sau cot, diferite forme de cancer, afectiuni cardiace, boli de piele, oculare sau infectii ale sangelui (hemofilie). Au o medie de viata destul de buna pentru talia lor, de 11,5-12 ani, multe exemplare putand atinge varsta de 15 ani.

Concluzia noastra: Membru onorabil al clubului „magnificilor” ce reuneste rasele de caini cu exceptionale calitati de insotitor si partener al omului, Golden Retriever este, probabil simbolul canin al Americii. Foarte popular in aceasta tara, Golden Retriever ofera imaginea cainelui familial perfect, animat de generoase intentii, cooperant, echilibrat si vesel, plin de resurse si mereu gata de joaca. Este un caine foarte recomandat familiilor cu copii mici, pentru ca acestia vor invata repede sa iubeasca animalele si sa sa bucure de prezenta lor relaxanta si benefica.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Golden Retriever:

Masculi: Angel, Amigo, Aladdin, Bolo, Barbados, Cobra, Casper, Donald, Edgar, Gaston, Hardy, Rocky, Trompet

Femele: Aura, Arrow, Aspen, Ballerina, Blondie, Candy, Dallas, Destiny, Fatima, Goldie, Happi, Jello, Michi, Missy, Tantra, Verona

POZE Caini Golden Retriever

Dinamicii si veselii caini Labrador Retriever nu sunt pacienti obisnuiti ai cabinetelor veterinare. In general, sunt caini sanatosi si plini de energie, jucausi, cu un bun tonus si rezistenti. Dar asta nu inseamna, din pacate, ca Labrador reprezinta rasa absolut ideala, imuna la toate afectiunile intalnite in cazul cainilor. Ar fi foarte frumos ca acesti caini minunati din punctul de vedere al aspectului general si al comportamentului specific sa fie “indestructibili”, dar adevarul este ca se intampla sa prezinte unele slabiciuni legate de zestrea genetica, mediul in care actioneaza, factorii ereditari sau vectorii infectiosi. Rasa fiind foarte bine studiata in SUA, Canada si Australia a fost posibil ca specialistii sa completeze o “harta” destul de exacta a riscurilor de sanatate la care sunt expusi acesti caini. Va prezentam cateva afectiuni mai grave care pericliteaza starea de sanatate a cainilor din rasa Labrador Retriever, cu accentul pe cele ereditare.


Displazia de sold
In fiecare an zeci de mii de caini sunt afectati de aceasta boala, cu precadere cei din rasele de talie medie si mare. Labrador Retriever par, totusi, oarecum predispusi pentru displazia soldului, boala care se caracterizeaza prin probleme de fixare a femurului in articulatia soldului. Energia cu care se exprima in aer liber, generozitatea in efort, predispozitia pentru executarea salturilor de diferite amplitudini fac din Labradori subiecti susceptibili pentru displazia de sold.

Artrita
Si aceasta afectiune este prezenta pe lista riscurilor in cazul rasei Labrador Retriever. Osteoartrita nu este o boala rara la cainii de talie mare si se manifesta prin degradarea cartilajelor in interiorul articulatiilor scheletului. In general, cand observati ca Labradorul vostru se misca lent si cu pasi mici, geme cand se ridica sau se aseaza, evita sariturile … ei bine, este cazul sa trageti semnalul de alarma si sa il pregatiti pentru un consult de specialitate. Fiind o boala ereditara, fiti atenti la achizionarea unui pui de Labrador si cereti sa vi se furnizeze copii dupa certificatele medicale ale parintilor puiului.


Miopatia ereditara
Iata o afectiune specifica rasei Labrador Retreiver. Aceasta este o alta boala ereditara care se manifesta prin degenerarea fibrelor musculare. Gena “defecta” care produce boala este mostenita de la ambii parinti, conditiile in care boala se declanseaza fiind inca insuficient clarificate (prima descriere a miopatiei specifice rasei Labrador a fost facuta in anul 1976). Perioadele de risc maxim pentru declansarea bolii sunt: etapa cuprinsa intre 6-8 saptamani si etapa cuprinsa intre 6-7 luni. Nu grabiti achizitia unui catel de rasa Labrador inainte de varsta de 6-7 luni din cuib, din ratiuni de maturizare si socializare (Labradorii se maturizeaza mai greu).
Astfel, veti elimina prima “treapta de risc”. Inainte de varsta de 9 luni, fiti atent la modul in care se misca micul catel, care este pozitia corpului sau, cum se dezvolta musculatura sa. Vestea buna este ca gena poate ramane inactiva in organism, cainele dezvoltandu-se in reperele normalitatii, mai ales daca trece de varsta de 1 an fara a prezenta simptomele specifice. Dar este important un examen medical relevant pentru aceasta afectiune, pentru a sti daca veti putea include cainele vostru in circuitul reproductiv.


Displazia valvei tricuspide (Tricuspid Valve Dysplasia, TVD)
O boala ereditara care afecteaza inima, TVD se refera la incompleta dezvolatare a valvei cardiace care controleaza circuitul sangvin dinspre atriul drept in ventricolul drept. In functie de cat de afectata este aceasta valva, cainele poate supravietui (dar cu conditia de a fi restrictionat de la o activitate fizica intensa si de la efort perelungit), dar in cazurile de insificienta severa, un catel nu va supravietui mai mult de 6 luni.

POZE Caini Labrador Retriever

Un caine de rasa Labrador Retriever nu reprezinta o „ecuatie alimentara” dificil de rezolvat. Modul in care alegeti sa-i hraniti – cu hrana uscata, industriala, sau cu alimente preparate in casa – este la latitudinea voastra, dar rasa in sine nu se incadreaza in randul celor pretentioase. Veti gasi usor pe etichetele de prezentare de pe ambalajul cu hrana de caini indicatii cu trimitere la rasa Labrador, aceste animale fiind foarte populare in spatiul de limba si cultura engleza. De fapt, particularitatile de hranire ale unui Labrador Retriever au fost folosite adeseori de catre producatorii de hrana de caini ca standard pentru formulele alimentare alese. Doar ca, pentru o hranire corecta, echilibrata si sanatoasa trebuie sa aveti in vedere cateva reguli. Cateva dintre acestea va sunt prezentate mai jos, alte cateva le puteti obtine consultandu-va cu medicul vostru veterinar. Pe scurt, iata ce va recomandam:

• Este foarte important ca sa creati cainelui vostru rasa Labrador o rutina pe care sa o respecte atunci cand este vorba de hrana, deci cautati sa stabiliti anumite ore de masa si un loc specific pentru servirea ei, aspecte pe care sa le respectati;

• Nu intrerupeti niciodata un caine atunci cand se hraneste. Cainii in general, si Labradorii nu fac exceptie, devin artagosi cand sunt deranjati in timpul cat se hranesc. Aceste animale fac intotdeauna legatura intre hrana la dispozitie si procesul de supravietuire. Este un instinct puternic pe care nu-l pot bloca;

• Asigurati-va ca hrana pentru caine este portionata in bucati mici. Un caine Labrador este pofticios prin excelenta si are tendinta de a ignora mestecatul temeinic al hranei, preferand sa inghita bucatile, chiar si pe cele prea mari. Exista pericolul sa-si obtureze traheea daca bucatile de hrana sunt prea mari;

• Hrana pentru un caine Labrador trebuie servita la temperatura mediului ambiant. Nu exagerati cu incalzitul acesteia si nu o serviti cainelui direct de la frigider. In astfel de cazuri, destul de frecvent, se pot produce indigestii;


• Daca aveti un caine Labrador care, in anumite zile, nu arata ca ar fi infometat, nu este neaparat o problema. Poate ca in ziua respectiva nu a desfasurat activitati dinamice si nu si-a consumat rezerva de energie. Astfel de cazuri sunt rare, pentru un Labrador este un „mancau” prin excelenta, dar se poate intampla asa ceva. Cainii au o digestie mai lenta decat oamenii si mancarea se proceseaza mai lent in stomacul lor. In astfel de cazuri nu lasati mancarea la dispozitia cainelui mai mult de 30 de minute. Fiti atenti cu aceasta regula mai ales in anotimpul calduros, cand vasul de mancare poate atrage foarte repede mustele, iar acestea infesteaza mancarea;

• Din momentul in care ati stabilit tipul de hrana de caini potrivit pentru Labradorul vostru, nu ii permiteti sa se rezume doar la cateva bucatele. Cainele trebuie sa manance tot ceea ce i se pune in vas. In caz contrar, ii veti permite sa devina mofturos si va veti confrunta cu „arsenalul” sau sofisticat si consistent de „tehnici de cersire”. Cu siguranta nu va doriti un caine de talie medie/mare cum este un Labrador Retriever care sa sara la nivelul mesei sau pe blatul de bucatarie pentru o bucatica gustoasa din hrana familiei;

• Nu uitati sa oferiti apa proaspata dupa fiecare masa Labradorului. Chiar daca vi se pare obositor, impuneti-va sa spalati vasul de apa cu apa fierbinte in fiecare zi. Cele mai indicate sunt vasele de inox (sunt cel mai usor de curatat impotriva cuturilor bacteriene), potrivit de mare si cu gura larga;

• Limitati accesul cainelui catre spatiul sau recipientul de pastrare a deseurilor menajere. Probabil stiti ca un caine, de rasa sau nu, este capabil sa manance aproape orice, iar un Labrador – animal curios, oportunist si pofticios prin excelenta – se va comporta la fel. De asemenea, este bine sa stiti ca Labradorii au tendinta de mesteca diferite obiecte, chiar si pe cele evident non-comestibile. Aveti grija sa combateti un astfel de comportament;

• Nu lasati copiii de varste mici sa manance diverse gustari sau deserturi in preajma cainelui Labrador. Desi este un gentil in relatia cu cei mici, cainele Labrador, mai ales exemplarele cu varsta mai mica de 3 ani (practic, niste copii mari) nu se va sfii sa „fure” napolitana, biscuitele sau ciocolata mezinului/mezinilor familiei. Pe langa faptul ca anumite alimente (in special ciocolata, cremele de cacao) sunt total contraindicate in cazul unui caine, se pot crea tensiuni intre copii si caine.

Aveti grija sa nu se produca astfel de situatii, nu pentru ca un Labrador ar putea pune in pericol copilul, dar acesta trebuie sa il perceapa cu simpatie si sa dezvolte o relatie afectiva cu animalul. Cand se simte respins sau antipatizat, un Labrador Retriever devine depresiv si descumpanit;

• Spre deosebire de multi alti caini de rasa, un Labrador va manca bucuros hrana de caini (sau hrana preparata in casa) cu continut de carne de peste. Desi, in mod traditional, hrana pentru animale pe baza de peste este „apanajul” pisicilor, nu trebuie sa uitati „radacinile” acestei rase. Vreme de cateva secole acesti caini, asemenea stramosilor rasei sale, a trait si actionat alaturi de pescari si, prin urmare, este familiarizat cu pestele in alimentatie.

POZE Caini Labrador Retriever

Cainii din rasa Labrador Retreiver au fost inca de la inceputul formarii lor ca rasa niste parteneri de nadejde pentru pescarii de pe coasta estica a Canadei. Avand originile in rasa de caini denumita generic, prin secolele XVII-XVIII, „cainii Saint John” (dupa numele unei regiuni in care erau numerosi si foarte apreciati), Labradorii au mostenit trasaturile acestora si s-au simtit foarte bine in vecinatatea apei ba chiar s-au specializat ulterior in activitati care implicau inotul, cum ar fi: recuperarea plaselor de pescuit, a balizelor si flotoarelor folosite de pescari, transportarea franghiilor si a diverselor obiecte intre barci, capturarea si aportarea morunilor scapati din plase. Chiar si cand rasa a intrat in vizorul nobililor englezi soecializati in selectie si crestere, incepand sa capete reperele care o individualizeaza in zilele noastre, acesti caini nu au actionat prea departe de mediul acvatic, fiind foarte mult folositi (cel putin in Anglia) la vanatoarea pasarilor de apa. Acestea fiind zise, s-ar putea trage concluzia ca acesti caini stiu sa inoate din clipa in care vin pe lume. In realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Chiar daca sunt foarte dotati pentru aceasta si arata o placere instinctiva pentru „balaceala”, cel mai bine este ca sa initiem cateii cu rabdare si delicatete in acest domeniu.

Cum este bine sa procedati:

1. Locul cel mai potrivit este un lac, intr-o zi calduroasa, fara vant. Nu alegeti un rau, pentru ca deplasarea apei ii va crea micului catel senzatia de nesiguranta. Evitati un bazin, marginile inaltate ale acestuia si senzatia de ingradire data de dimensiunile limitate iarasi vor impresiona negativ animalul. Mergeti insotiti de o alta persoana cunoscuta si indragita de caine. Va va fi folositoare.

2. Luati-va un schimb de haine uscate si folositi, in general, haine mai putin pretentioase pentru acest tip de antrenament; va veti uda si va veti murdari, deci fiti pregatit pentru asta.


3. Intrati in apa purtand cainele in brate. Pozitionati-va intotdeauna cu fata spre mal. Aveti grija sa fie intr-o stare de spirit buna, destinsa. Eventual jucati-va un pic pe mal cu el inainte de a intra in apa, pentru a-l ajuta sa se destinda si ca capete incredere. Insotitorul vostru trebuie sa ramana pe mal.

4. Adancimea potrivita pentru a incepe exercitiile de inot este aceea cand apa va va depasi cu o palma genunchii. Nu va aventurati la apa prea adanca, este bine sa va controlati bine miscarile si sa aveti si control asupra catelului. Alegeti o zona in care fundul apei sa fie destul de ferm, cu pietricele sau nisip. Ar fi foarte neplacut sa va intepeniti in namol cu un caine in brate, sau sa va impiedicati si sa va scufundati brusc in aceleasi conditii. Riscati sa speriati catelul si sa-i creati o reactie adversa fata de apa.

5. Pozitia corecta cu micul vostru „cursant canin” este, pentru dreptaci, cu mana dreapta sub burtica iar stanga tinand ferm baza cozii cainelui. Stangacii vor inversa pozitia. Vorbiti calm si afectuos cu catelul pe masura ce il apropiati de suprafata apei. Pastrati cu atentie pozitia de siguranta, s-ar putea ca „studentul” Labrador sa se zbata putin, din teama si nesiguranta.




6. Verificati reflexul de baza: de fiecare data cand atinge apa cu labele, cainele trebuie sa inceapa sa miste viguros toate picioarele si coada, sa indrepte gatul si sa ridice botul. Daca nu face aceste miscari, scufundati-l repetat, cu calm, pana la burtica si ridicati-l. De fiecare data cand isi misca picioarele si coada laudati-l intens si lasati-i un pic de timp sa resimta satisfactia.

7. Dupa 7-8 repetitii in care a dat semne ca recunoaste apa ca pe un mediu instabil in care trebuie sa isi miste membrele pentru a se mentine la suprafata, lasati-i corpul sa se scufunde in mod natural, indepartati mana de sprijin de sub burtica (ii veti permite astfel sa respire in voie), dar pastrati mana de sprijin la baza cozii. Aveti grija sa nu ridicati aceasta mana care ramane in sprijin, pentru ca astfel ii stricati pozitia in apa si ii ingreunati miscarile.




8. Faceti semnal persoanei ramase pe mal sa isi inceapa „rolul”. Acest insotitor va chema insistent cainele, venind catre marginea apei. Urmati indeaproape catelul evitand sa faceti miscari de prea mare amploare care pot crea valuri, pentru ca ii creati dificultati la deplasare micului „amfibian”. Laudati incontinuu eforturile lui si fit atenti sa nu se panicheze. De fiecare data cand executa miscari dezordonate care ii afecteaza flotabilitatea, interveniti usor cu mana de sprijin sub burtica.


9. La primele 2-3 incercari de acest fel, pastrati mana la baza cozii, pentru sprijin si imbarbatare. Apoi, simpla prezenta in apropiere trebuie sa fie de ajuns. Limitati numarul de repetitii la 7-8 pentru prima zi. La finalul lor stergeti bine cainele cu un prosop si recompensati-l generos

10. Repetati cat de des puteti astfel de exercitii, marind treptat distanta fata de mal. In principiu, respectand o frecventa de 3-4 zile de antrenament de initiere pe saptamana, dupa 1 luna puteti incepe exercitii de aport a diferitelor obiecte (plutitoare!) din apa (Labrador are calitati de aportor vestite!). Unii caini invata mai repede sa se miste increzatori in apa, altii pot trada anumite reticente. In principiu, acesti caini vestiti pentru placerea lor de a se „balaci” isi vor insusi foarte repede miscarile de baza si vor deveni foarte agili in acest mediu diferit, ba chiar vor solicita sa li se acorde sansa sa practice inotul din cand in cand. Fiti atenti sa nu epuizati cainele in acest gen de exercitii (un Labrador Retreiver nu prea isi cunoaste limitele!) si, mai ales, curatati-i si uscati-i cu atentie si rabdare urechile dupa fiecare „episod acvatic”.

POZE Caini Labrador Retriever

Scurta istorie a rasei

Radacinile rasei de caini Labrador, sau Labrador Retriever – cum mai sunt cunoscuti – se regasesc pe insula Terra Nova (Newfoundland), in prezent parte a provinciei canadiene Newfoundland-Labrador. Precursorii acestei cunoscute rase de caini au fost cainii de apa din rasa Saint John (denumiti dupa o zona a insulei Terra Nova), animale care au stat, de asemenea, la baza aparitiei si dezvoltarii rasei Terra Nova. Acesti caini puternici, de munca, au fost adusi pe pamant nord-american de catre primii colonisti ajunsi aici, undeva in jurul anului 1600. Istoricul rasei Saint John caini de apa nu este clar documentat, cel mai probabil animalele au reprezentat rezultatul incrucisarilor aleatoare intre diferite rase de caini de lucru englezesti, irlandeze si portugheze. Exemplarele mai mari de Saint John au fost incrucisate cu caini Mastiff (rasa de caini Molossoizi), adusi de pescarii protughezi (cel mai probabil) si astfel s-a ajuns la selectionarea exemplarelor de caini rasa Terra Nova. Animalele de talie mai mica, cu parul scurt (denumit ocazional si Terra Nova Lesser) reprezinta, in opinia expertilor, stramosii rasei Labrador de astazi. Petele albe de pe piept, picioare, barbie si bot specifice cainilor Saint John se regasesc si azi ca marcaje la multe exemplare de Labrador. Zona Saint John de pe insula Newfoundland (Terra Nova) a fost colonizata in principal de catre irlandezi si englezi in debutul secolului al XVII-lea.

Acestia, in mare parte pescari proveniti de pe coastele arhipelagului britanic, foloseau cainii pentru a trimite paramele (franghii marinaresti) de la o barca la alta, in vederea remorcarii sau ancorarii, pentru recuperarea balizelor si tractarea plaselor de pescuit. Loialitatea dovedita de acesti caini, caracterul lor sociabil, firea rabdatoare si marea apetenta pentru munca le-a asigurat de timpuriu „un loc de munca” in barcile pescaresti. Un numar de exemplare au fost aduse in Anglia in anii 1800, in zona Poole, gratie faimei pe care si-o castigasera in calitate de animale utilitare, rezistente la efort. Rasa de caini Labrador are initiatori de „sange albastru”. Personajele care s-au preocupat de selectia si dezvoltarea rasei au fost, in ordine, Primul si Al Doilea Conte de Malmesbury, apoi Al Cincilea si Al Saselea Duce de Buccleuch si, in final, Lordul George William Montague-Douglas-Scott, toti nobili englezi care au fost impresionati de potentialul cainilor de apa de pe Terra Nova. Ei s-au dedicat consolidarii rasei punand bazele unor centre de selectie si, ulterior, unor canise dedicate cainilor Labrador Retriever. Acesti caini au castigat extrem de repede o inalta cota de popularitate in randul clasei nobiliare mijlocii din Regatul Unit, fiind folositi deseori ca si caini de vanatoare pentru pasarile de apa, dar si pentru alte numeroase activitati, gratie abilitatilor lor extraordinare si a impresionantei lor adaptabilitati la specificul unor activitati complexe. Din anul 1991 rasa a fost oficial recunoscuta de catre AKC, iar popularitatea i-a crescut exponential, multe sondaje relevand ca Labrador Retriever reprezinta cea mai populara rasa de caini din tarile afiliate zonei Commonwealth. Initial de culoare neagra (cu marcajele albe usor diminuate mostenite de la cainii Saint John), blana acestor caini a relevat, pe parcursul procesului de selectie, alte doua nuante distincte, intrate ulterior in standard. Primul Labrador de culoare aurie oficial acceptat in cadrul rasei a fost Ben of Hyde (nascut in 1899), iar cainii cu blana de culoarea ciocolatei au fost acceptati oficial ca reprezentand standardul in anul 1930.

Descrierea si intretinerea rasei

Labrador este un caine de talie medie spre mare, cu corpul mai mult lung decat inalt. Torsul musculos, armonios construit, cu linia spatelui dreapta si picioarele lungi ii permit o buna acoperire a terenului. Capul cu profil clasic este potrivit de mare, forma rotunda a craniului cu fruntea lata inspirand sinceritate si afectiune. Ochii sunt rotunzi, medii ca dimensiune, in diferite nuante de caprui. Urechile sunt prinse de craniu intr-o pozitie de plan secund, triunghiulare si purtate lasate pe langa tample. Coada puternica, potrivit de lunga, este groasa la baza si acoperita bine cu par, fiindu-i folositoare la inot. Labrador este un caine bine echipat pentru zonele cu clima mai aspra, blana fiind dispusa pe doua straturi. Stratul inferior este pufos, scurt si foarte des, iar al doilea este format din fire scurte-medii si mai aspre, bine lipite de corp. Acest caine are un luciu specific al blanii, vizibil mai ales la exemplarele de culoare neagra sau la cele brune, particularitate datorata unei secretii uleioase secretate prin piele, care ajuta ca blana in ansamblul ei sa fie aproape impermeabila.


La schimbarea anotimpurilor cainii Labrador schimba o mare parte a parului din blana, fiind necesar un periaj la 2-3 zile. In rest, periajul saptamanal este suficient dar puternic indicat, altfel veti observa parul prezent peste tot in jur, iar strangerea parului lor scurt va va solicita un mare efort. Agili si atletici, cainii din rasa Labrador se preteaza foarte bine in concursurile sportive canine si de multe ori va vor surprinde cu agilitatea si amploarea miscarilor lor. In ciuda corpului compact, musculos, sunt capabili sa dezvolte o viteza foarte buna in teren deschis, iar capacitatea de depasire a obstacolelor este, de asemenea, foarte buna. Acesti caini sunt vestiti pentru pofta de mancare si, ca urmare, predispozitia pentru obezitate ridica un semn de ingrijorare pentru orice proprietar responsabil.

Rasa Labrador este reprezentata de caini foarte echilibrati, prietenosi, afectuosi si adaptabili. In acelasi timp, aceste animale impresioneaza pentru abilitatile diverse si bine reliefate pe care le dovedesc, pretandu-se pentru o gama foarte larga de activitati utile omului sau din aria sportiva si de agrement. Sunt caini ideali pentru rolul de animal de companie. La modul general, cainii de rasa Labrador nu denota trasaturi excesive privind teritorialitatea, agresivitatea, susceptibilitatea sau activitatile distructive. Nu sunt animale hipersensibile sau dificil de tinut sub control. Labrador este o rasa care a excelat dintotdeauna in aportul diferitelor obiecte, cainii fiind in mod natural inzestrati pentru aceasta. Au un control excelent asupra prizei executate cu gura, fiind capabili sa transporte si sa aporteze obiecte delicate, fara a le deteriora. S-a dovedit in cadrul a numeroase concursuri de abilitati si inzestrare ca exemplarele din rasa Labrador pot transporta in gura un ou crud, fara a-i strapunge coaja. Dar, au si tendinta de a mesteca diverse obiecte – ba uneori chiar de ale ingurgita fara discernamant, pentru ca sunt foarte pofticiosi – si trebuie dezvatati repede si ferm de acest obicei. Caini de talie mare, dar bine temperati, sunt foarte cooperanti in dresaj si raspund foarte bine la socializare, acceptand usor alte animale in jurul lor si dovedindu-se foarte grijulii si iubitori in preajma copiilor. Au nevoie de exercitiu fizic intens si variat, pentru ca sunt capabili sa stocheze foarte multa energie in corpul lor musculos. Se simt foarte bine in apa si blana lor speciala ii fereste de raceli in activitatile acvatice derulate pe durata sezonului rece.



Fara a denota tendinte galagioase, semnaleaza strainii printr-un latrat sonor, viguros. De asemenea isi exprima starile de spirit (mai ales bucuria si nerabdarea) prin latrat, dar in serii scurte, fara a exagera. Sunt foarte prietenosi si permisivi cu toate persoanele cu care vin in contact, deci nu sunt recomandati in calitate de caini de paza. In cadrul acestei rase de caini femelele denota un spirit de independenta ceva mai pronuntat. Cainii Labrador se maturizeza foarte tarziu. In cazul unui catel, nu este recomandat sa fie luat din cuib inainte de varsta de 7-10 saptamani, iar despre o maturizare completa se poate vorbi in jurul varstei de 3 ani. Pana atunci un caine din rasa Labrador Retreiver va demonstra un comportament de multe ori imatur si va fi pus pe sotii. Aceste excese emotionale pot fi tinute sub control printr-un dresaj elaborat, ferm dar fara duritati si prin intocmirea unui program de activitate cat mai variat si mai antrenant, pentru ca are, asa cum subliniam anterior, foarte multe abilitati si resurse. Rasa Labrador este si astazi destul de des folosita in rolul de caine de vanatoare, dar are o mare faima in randul fortelor de ordine (politie, graniceri, serviciile de combatere a traficului de droguri si substante periculoase) sau de interventie in caz de calamitati (echipele de cautare si salvare). De asemenea, este foarte apreciat in calitate de caine-insotitor pentru persoanele cu dizabilitati. Nu in ultimul rand, popularitatea ii este asigurata si de prestatia foarte buna ca si animal de companie.

Caini obisnuiti cu clima aspra si cu un ritm de lucru solicitant, Labradorii nu fac parte dintre acele rase de caini cu probleme medicale acute.

Asemenea majoritatii raselor mari, acesti caini sunt expusi riscului displaziei de cot si de sold,precum si a luxatiilor patelare. Unele exemplare denota probleme oculare, cum ar fi atrofia retinala progresiva, cataracta, distrofia de cornee sau displazia retinala. Aceste afectiuni apar cu o incidenta mai mare la cainii de varsta inaintata. Statisticile releva unele afectiuni autoimune si uneori instalarea surditatii, cel mai des semnalate ca boli ereditare. De aceea, atunci cand va hotarati sa achizionati un pui de Labrador, este bine sa va adresati unui crescator autorizat care este in masura sa va livreze si un istoric medical detaliat si complet despre linia de selectie.

POZE Caini Labrador Retriever

Atunci cand folosim expresia ‚caine de vanatoare’ facem referire la toti cainii care ii asista pe oameni in efectuarea acestei activitati. Vanatoare reprezentand un proces complex, cu multe aspecte si cainii desemnati pentru aceasta se impart in anumite categorii, in functie de abilitatile pe care si le-au dezvoltat (pentru care au fost incrucisati, selectionati si nominalizati ca rasa).

Cei mai raspanditi caini de vanatoare sunt cei care se ocupa de pasari si vanat mic, lasand ucisul in seama vanatorului (in engleza se si numesc gun dogs). Unii vanatori lasa ucisul in seama macelarilor, de unde cumpara captura la finalul vanatorii, pentru a nu se face de ras in fata familiei, dar deja asta este alta poveste.

Cainii de pasaret si-au castigat numele in functie de partea din vanatoare de care se ocupa. Rasa Pointer descopera cuiburile si le indica, adoptand o pozitie mai mult decat expresiva. Rasa Setter descopera cuiburi si starnesc pasarile in bataia pustii. Rasa Cocker Spaniel starnesc si pasari, si vanat mic. Retriever-ii aduc vanatul de unde a cazut la picioarele vanatorului. Cainii de apa (pudelul) se ocupa de pasarile cazute in balta si au rol de retriever.

Terrier-ii sunt, probabil, cei mai incredibili caini. Greu de educat, incapatanati, incredibil de puternici si de rapizi, afectuosi si santajisti, sunt utilizati aproape exclusiv la vanatoarea de mamifere. Vulpi, ratoni sau alti daunatori similari sunt tintele favorite ale terrierilor, insa daca sunt condusi in haite pot pleca si la vanatoare de mistreti, cerbi sau lupi.

Dar, peste rasele specializate cu predilectie pe un set distinct de activitati din cadrul vanatorii, exista un grup exclusivist, pe care, cu o anume larghete, ii putem reuni sub sigla ‚Cei sapte magnifici’, asa numitii HPR Dogs. Initialele reunesc cele trei etape distincte ale vanatorii: H – Hunt; P – Point; R – Retrieve. Sunt, daca vreti, acei jucatori din liga superioara’ care pot juca pe orice post. Ei sunt capabili sa ia urma, sa urmareasca si sa haituiasca vanatul, sa il marcheze si sa il recupereze din locul in care a fost ucis. Nu se dau inapoi nici de la lupta cu vanatul ranit, si nu vorbim aici numai de pasaret, ci si de mamifere mari. Unii vanatori mai slabi de inger se gandesc chiar sa-i invete sa traga cu pusca …
Iata-i, mai jos, intr-o insiruire aleatoare, pe campioni, fiecare cu o scurta carte de vizita:

Weimaraner = Tara de origine: Germania. Inaltime: 57-70 cm. Greutate: 25-38 kg. Rasa a fost creata la curtea ducelui K.A. de Weimar (aprox. 1810) prin incrucisarea Bracului german cu par scurt cu Bloodhound si ogari francezi. Caine de talie mare, musculos, robust. Blana poate fi scurta sau mai lunga
(2 varietati) si au culoare gri-argintiu sau maroniu.


Hungarian Vizsla = Tara de origine: Ungaria. Inaltime: 53-62 cm. Greutate: 22-30 kg. Semnalati ca rasa cu infatisare similara de mai bine de 1000 de ani (in Europa Centrala). In sec. al XIX-lea rasa a fost ameliorata mai ales cu Pointerul si Bracul German si a fost in mare pericol de extinctie la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pericol inlaturat de impatimitii rasei. Este un caine de talie medie spre mare, musculos, puternic, cu aspect nobil. Prezinta 2 varietati, cu par scurt si cu par sarmos. Culoare: auriu inchis.

German Pointer = Tara de origine: Germania. Inaltime: 58-66 cm. Greutate: 20-32 kg. Rasa descinde din vechii braci spanioli aparuti in Germania in secolul al XVII-lea si care au suferit incrucisari cu rasele englezesti Pointer si Foxhound. Talie medie spre mare, puternic, cu proportii armonioase. Prezinta 3 varietati: cu par scurt, cu par sarmos si cu par lung. Cel cu par scurt poate fi maro (cu sau fara pete albe), maro inchis sau deschis si cu alb, cu pete maro pe cap.

Spinone Italian = Tara de origine: Italia. Inaltime: 58-70 cm. Greutate: 28-37 kg. Origine neclara, se presupune ca rasa s-a dezvoltat initial in Piemontul italian, de unde a ajuns in Franta, ca stramos al griffonilor francezi. Caine de talie mare, puternic, robust. Blana este de lungime medie, aspra, groasa, sarmoasa. Poate fi neteda sau usor ondulata. Parul formeaza mustati si barba. Culorile pot fi: alb complet alb cu pete portocalii, alb cu pete maro sau maro-roscat amestecat cu alb si negru - cu sau fara pete mari cafenii.

Basset roscat de Bretania (Brittany) = Tare de origine: Franta. Inaltime: 32-38 cm. Greutate: 25-40 kg. Acest caine este urmasul Griffonului Fauve si a avut o larga raspandire in regiunea Bretagne (perioada de apogeu: sec. al XIX-lea). Astazi il intalnim mai rar. Este de talie mica spre medie, destul de puternic. Parul este aspru, aproape neted, des si de lungime medie. Culoarea de baza este auriu, poate sa bata in roscat, mai mult sau mai putin inchis, uneori cu o pata alba pe piept si gat.

Brac italian = Tara de origine: Italia. Inaltime: 55-67 cm. Greutate: 25-40 kg. In opinia multor specialisti este rasa de caine brac cea mai veche din Europa. Se regaseste chiar cu o sculptura in Luvru, opera a marelui Benvenuto Cellini. Presupus rezultat al incrucisarii Mastifilor cu gonacii (haitasii). Este un caine de talie mare, puternic, cu aspect patrat, viguros dar cu forme armonioase. Are parul scurt, des, moale si lucios. Culorile specifice rasei: alb cu peteoranj sau maroniu deschis, de forma aprox, ovala, mari sau mici.


Munsterlander Urias = Tara de origine: Germania. Inaltime: 58-65 cm. Greutate: 20-29 kg. Este urmasul ‚cainelui de uliu’ din Evul Mediu, s-a dezvoltat mai ales in tinutul Munster din Germania. Un caine de talie medie spre mare, solid, musculos, cu aspect patrat si infatisare eleganta. Are blana de lungime medie, cu par drept sau usor ondulat pe urechi, coada si picioare. Are culoarea alb cu pete negre, mari si mici.

POZE cu Caini de Rasa