Shar Pei este o rasa straveche, o alta „contributie chineza” la vasta si atat de variata lume canina. Primele consemnari despre caini asemanatori dateaza din timpul Dinastiei Han (202 i.e.n. – 220 e.n.). Cercetarile recente plaseaza leaganul de dezvoltare a rasei in provinciile sudice ale Chinei antice, in special in provincia Kwantung (Guandong). Este una din putinele rase canine de sine-statatoare, cu profil unic, despre care nu se poate spune ca a derivat din rase intermediare si care, la randul ei, nu a dus la ameliorarea ori crearea altor rase. Singura legatura teoretica vehiculata in legatura cu aceasta rasa este cu rasa Chow Chow, dar elementul comun care individualizeaza ambele rase, este prezenta (nu obligatorie) a limbii si gingiilor de culoare inchisa (limba albastra). Initial, rasa a fost destinata luptelor de caini, un sport foarte indragit in China antica si medievala.
Conformatia generala, atletica, elansata, cu piept puternic si membre lungi, musculoase, tradeaza un luptator tenace in arena. De-a lungul timpului consemnarile despre acesti caini au relevat prezenta acestora la vanatoare, la paza si conducerea turmelor de vite, la paza proprietatilor. Vigilenti si foarte curajosi, putin zgomotosi, atasati de stapan si suspiciosi cu strainii, ei erau foarte apreciati in rol de aparatori ai fermelor de mari dimensiuni. Numele rasei inseamna „par rugos, nisipiu” sau „par de smirghel” vizavi de asprimea extrema a blanii scurte, specifica rasei. Revolutia comunista din China a pus in pericol maxim existenta rasei. Perceputi ca si companioni ai elitelor aristocratice, cainii de toate rasele din China au fost adusi aproape in pragul extinctiei, cu atat mai mult cu cat in aceasta tara carnea lor este apreciata pentru consumul uman, iar parul anumitor rase a fost folosit in industria textila. Cainii Shar Pei ar fi disparut fara indoiala in acea cursa de exterminare initiata de noii „lideri rosii”, fara interventia salvatoare a unui iubitor al rasei. In cazul lor, omul providential s-a numit Matgo Law, un afacerist bogat refugiat in Hong-Kong (pe atunci aflat sub protectorat britanic).
El a importat in mare graba cateva exemplare pursange de pe continent in adaposturi constituite in Taiwan si Hong-Kong si, cu sprijinul autoritatilor americane si canadiene, a trimis 200 de exemplare pe continentul nord-american, perpetuand rasa. Cainii de rasa Shar Pei de astazi sunt urmasii celor 200 de exemplare salvate de Matgo Law. Oricum, look-ul actual al acestor animale se diferentiaza substantial de cel al stramosilor lor chinezi. Botul carnos, cu decupaj patrat, ca de hipopotam este o creatie de data recenta (alaturi de caracteristica excesului de piele), delimitand „varietatea vestica” a rasei, asa cum se apreciaza in regiunile sudice ale Chinei, in Hong-Kong si Macau. In aceste zone cunoscatorii numesc varietatea vestica „Shar Pei cu bot carnos” iar cea originala „Shar Pei cu bot osos” (acestia din urma au pielea mai larga doar pe gat si piept). In 1988 AKC a recunoscut oficial rasa, pe care a incadrat-o in categoria non-sporting (de agrement). Unele statistici plaseaza rasa Shar Pei in grupa raselor de caini utilitari, avandu-se in vedere trecutul lor de paznici ai proprietatilor si septelului, sportivi (lupte) si ca si caini de vanatoare.
Descrierea si intretinerea rasei
Durata de viata: 10 - 12 ani
Grupa: Non-sporting (Agrement) sau Utilitar
Culoare: In general crem, bej, culoarea nisipului. Este acceptata orice culoare solida (cafeniu, crem, roscat, ciocolatiu sau argintiu), chiar si cele apropiate de negru, cu pete mai deschise pe burta si piept, dar in tonul culorii dominante, in nici un caz alb.
Varietati: cu par scurt („par de cal”) si cu par mai lung (nu mai lung de 2,5 cm)
Talia: medie spre mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 46-56 cm
Greutatea: 18-27 kg
Sunt cateva repere fizice care usureaza considerabil recunoasterea unui caine din rasa Shar Pei. Primul ar fi forma aparte a botului, asa numitul „bot de hipopotam”, lat, cu bot plat si buze groase. Al doilea este abundenta pielii pe intregul corp, in special pe cap si tors, unde se grupeaza in pliuri stranse, mai ales la exemplarele tinere, dar si la multe exemplare adulte. Limba „albastra” reprezinta un alt reper important si, de asemenea, parul foarte scurt si aspru, care a dat si numele chinezesc al rasei. Pliurile de piele sunt o marturie a trecutului de luptator al acestui caine, fiind stiut ca aceasta caracteristica ii oferea un avantaj in disputele cu alti caini. Chiar daca era apucat de o anumita parte a corpului in arena, Shar Pei-ul se putea intoarce pentru a riposta, abundenta si elasticitatea pielii permitandu-i o astfel de manevra. Ochii sunt mici, migdalati si adanciti in orbite. Urechile mici, cazute, sunt purtate pe langa cap. coada este conica, de marime medie, purtata in sus, rasucita pe spate intr-o bucla mai larga sau mai stransa. Prezinta o blana simpla, pe un singur strat, fara stratul profund, protector. Firul de par este scurt (maxim 2,5 cm la varietatea cu par lung) si foarte aspru.
Temperament si comportament specifice
Prima impresie pe care o lasa un caine Shar-Peieste aceea de animal puternic, distant si rece, asemanatoare atitudinii generale oglindite de Chow Chow. Dar este un membru al familiei protector si foarte devotat. In privinta insusirii „regulilor casei” este una din rasele cu cele mai bune niveluri de raspuns. Datorita naturii sale independente, prefera solitudinea, rolul de caine unic al casei. Chiar in cazurile in care un pui ramane alaturi de mama sa, rolurile vor fi clare si spatiile de patrulare vor fi impartite, iar cainele senior isi va asigura intaietatea.
Nostim si dragalas atunci cand este pui, cu aerul unei jucarii pierdute intr-o poseta de piele prea larga, nu va avea destula rabdare la maturitate sa suporte poznele si joaca copiilor. Deci, nu se recomanda familiilor cu copii de varste mici.
Despre dresaj
Acest caine poate avea un comportament agresiv fata de straini si fata de alti caini. El prefera sa-si asigure o pozitie dominanta in mediul de care apartine. Din acest motiv, este de o importanta covarsitoare pentru proprietari, ca acestia sa se impuna ca lideri inca de timpuriu in fata cainelui. Desi incapatanat si independent, cainele se va supune in fata celui mai puternic si inteligenta sa ii permite sa invete bine numeroase comenzi si exercitii.
Ingrijire si sensibilitate la boli
Shar-Pei-ul se poate adapta usor traiului intr-un apartament, daca beneficiaza de suficient timp pentru a face miscare. Este moderat activ in interiorul caminului, motiv pentru care nu este absolut necesar sa i se asigure o curte. Daca isi petrec timpul intr-o curte deschisa pe timpul sezonului cald, trebuie sa le asigurati un umbrar si apa la discretie in zilele caniculare, pentru ca nu suporta bine caldura. Iarna vor avea nevoie de o cusca bine izolata si calduroasa, blana scurta, aspra si lipsa stratului de puf lipsindu-i de protectie termica necesara. Nu uitati ca rasa provine dintr-o regiune sudica a Chinei, caracterizata de temperaturi blande. Asigurandu-le suficienta miscare, vor fi foarte linistiti in interiorul caminului.
Trebuie periat periodic, dar blana nu necesita trimare. Shar-Pei-ul naparleste sezonier sau putin cate putin pe tot parcursul anului. Imbaierea o data pe saptamana si perierea zilnica sunt absolut necesare in timpul perioadelor de inlocuire ale blanii. Unii proprietari sustin ca au dezvoltat alergii la blana lor aspra. Este bine sa stiti ca acesti caini nu agreeaza (in principiu) apa, evitand situatiile in care pot intra in contact cu aceasta. Este o particularitate care ridica unele probleme la imbaiere, fara ca acestea sa fie insurmontabile. Cu o stare de sanatate in general buna, cainii din rasa Shar-Pei se dovedesc sensibili in privinta anumitor afectiuni, cum ar fi: entropionul, glaucomul, piodermita, atopia, hipotiroidismul. Linia de descendenta buna, alimentatia sanatoasa si echilibrata si controlul periodic efectuat de un specialist reprezinta elemente care pot tine acesti caini robusti departe de problemele medicale, pe tot parcursul vietii lor.
Concluzia noastra: Acest „chinez sobru” cu aer aparte se incadreaza in categoria cainilor buni pentru paza, de tip 3R: robusti, retinuti, rezistenti. Cu o infatisare exotica dar placuta, nu se va intrece in efluvii sentimentale, dar va fi devotat si tenace. Un companion cu un nivel de activitate moderat, comod pentru spatiile interioare si vigilent in perimetrul exterior, Shar-Pei se califica foarte bine pentru rolul de paznic vigilent si aparator de nadejde.
Nume recomandate pentru cainii din rasa Shar-Pei:
Masculi: Beijing, Bonsai, Bonbon, Button, Chico, Kafka, Mao, Oscar, Samurai, Sandy, Shanghai, Simba, Toby, Toro
Femele: Brandy, Brenda, Cio-cio-san, Cora, Flora, Manciuria, Romy, Sasha, Sheba, Tora, Vera, Zenga
POZE cu Caini Shar Pei
Articole pe aceeasi tema:
Shar Pei – Echilibrul fragil al hranirii
Shar Pei – Probleme medicale de data recenta
Shar Pei – Grija pentru confort
Shar Pei – Dresajul unui fost luptator
Poze cu caini de rasa Shar Pei
Daca ti-a placut acest articol, inregistreaza-te la Cainele-Nostru RSS ca sa primesti ultimele postari in email sau folosind un cititor de RSS
0 comments to Shar Pei – Caini polivalenti si exotici