Caini de rasa : alimentatie, intretinere, dresaj

Scurta istorie a rasei

Trecutul rasei Mastino Napoletano este strans legat de cel al cainilor Molossoizi antici. Cel mai probabil Mastifful Tibetan, un caine masiv si foarte puternic folosit la vanatoarea animalelor periculoase, la insotirea caravanelor si la paza turmelor, a pasit odata cu grupurile umane pornite in marile miscari de migratie de la Est la Vest, ajungand in diferite etape istorice in zone ale Europei unde a evoluat sub influenta unor factori particulari. Fenicienii, popor de comercianti si de marinari indrazneti, este posibil sa fi adus cu ei pe corabii exemplare de Moloss de Epir, aclimatizand aceasta rasa in multiple zone ale bazinului mediteranean. Se spune ca stramosul lui Mastino Napoletano ar fi fost cainele preferat al lui Alexandru Macedon. Adnotari pe marginea campaniilor lui Cezar in Britannia (circa 55 i.e.n.) consemneaza ca trupele romane s-au confruntat cu exemplare canine imense crescute de triburile de celti, cel mai probabil molossi. Impresionat de forta dovedita si de curajul in lupta, Cezar a dispus capturarea unor exemplare pentru a fi duse la Roma, unde urmau sa lupte in arena cu alte animale salbatice.

Convingator in postura de gladiator, acest caine imens, neinfricat, cu o muscatura devastatoare a fost repede „inrolat” in legiunile romane care au purtat campaniile de expansiune ale imperiului. Conform relatarilor din epoca Mastifii „legionari” erau echipati cu hamuri de piele care aveau fixate pe spate si flancuri lame si zimti de metal. Acesti caini erau antrenati sa se strecoare fara teama pe sub caii de lupta pentru a le despica burtile, stavilind astfel atacurile cavaleriei. Calitatile sale de paznic extrem de strict cu teritoriul sau l-au promovat in rolul de caine de paza si aparare preferat de patricienii romani. Mozaicuri din epoca romana, descoperite in ruinele vilelor opulente din zonele sudice ale peninsulei italice, retin imagini ale unor caini cu osatura foarte puternica, musculosi, cu capete imense. Probabil ca in urma unor incrucisari intre molossii descrisi a rezultat Mastino Napoletano. In timp, rasa a cunoscut numeroase transformari, pastrandu-si totusi anumite caracteristici cum ar fi robustetea osaturii, trupul musculos, faldurile de piele din jurul capului si marimea craniului. In sudul Italiei, unde rasa a fost permanent perpetuata chiar si in mediul rural, dar fiind mai ales preferata familiilor nobiliare, Mastino Napoletano a fost crescut pe post de caine de paza si aparare, in special, dar a fost folosit si in rol de caine de vanatoare sau paznic si insotitor al turmelor. In anul 1897, reputatul profesor Errico Tecce specialist veterinar la Scoala Regala Veterinara din Napoli descrie cainele Mastino Napoletano ca pe un arsenal de forta util la vanatoare in confruntarile cu animalele mari si feroce, dar si la apararea turmelor de vite. El afirma ca Mastino este intotdeauna atasat si afectuos cu stapanul sau, iar la comanda acestuia poate ataca si sfasia totul intr-o clipa.

In vremurile moderne, numerosi infractori din temuta organizatie mafiota napolitana Camorra foloseau acesti caini ca pe niste bodyguarzi, eliminandu-le, prin antrenamente dure, orice urma de inocenta. Multa vreme rasa a fost necunoscuta in afara Italiei. Perioada dintre cele doua razboaie mondiale si criza economica inregistrata atunci au afectat foarte serios aceasta rasa de caini. Unul dintre cei care s-au implicat foarte serios in reconstituirea si revitalizarea rasei a fost Piero Scanziani (1908-2003), un reputat scriitor, jurnalist si om de cultura elvetian care a trait mult timp in Italia. El a intuit potentialul si tipicitatea acestei rase, initiind primii pasi in procesul de oficializare. Prima aparitie intr-o expozitie oficiala se inregistreaza la Napoli, in anul 1946. Cele 8 exemplare de Mastino Napoletano expuse nu s-au bucurat de un succes notabil, din cauza lipsei de omogenitate a trasaturilor distinctive. Au urmat ani de atente selectii si incrucisari controlate care au stabilizat rasa, aducand-o in reperele fizice actuale. Primele exemplare au ajuns in SUA in 1970, iar 3 ani mai tarziu lua fiinta Clubul Mastino Napoletano American. Odata cu cresterea popularitatii si a prezentei regulate la show-uri si expozitii, Mastino Napoletano s-a impus in atentia cunoscatorilor si specialistilor, astfel ca in anul 2004 reputata AKC a recunoscut oficial rasa pe care a incadrat-o in grupa cainilor utilitari. Astazi, Mastino Napoletano este prezent in foarte multe tari din intreaga lume, fiind o rasa dosebit de apreciata in rol de caine de paza.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 9-10 ani
Grupa: Working/Utility
Culoare: nuante solide gri intens (albastru), negru, negru-mahon (cu tenta roscata), caramiziu. Toate aceste culori pot prezenta variatii de intensitate (nuante). Unele exemplare sunt tigrate (tigrare inversa, pe fond negru cu insertii tan). Sunt admise marcaje albe pe piept, zona gatului, burta si pe capetele labelor.
Talia: mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 61-79 cm
Greutate: 50-70 kg (masculii pot atinge destul de des 90 kg)

Mastino Napoletano este un caine de talie mare, masiv, viguros, cu un corp solid construit si muschi proeminenti. Trasaturile definitorii sunt osatura puternica si corpul acoperit cu piele abundenta, ce formeaza cute faciale profunde si falduri ample in jurul gatului. Are un cap mare, patrat, cu fruntea plata si ridata, cu un bot scurt, lat cu un nas mare si negru si buze groase care fac ca partea anterioara a gurii sa aiba forma literei „V” intoarse. Capul este acoperit de falduri de piele ce curg pe partile laterale pana la mijlocul gatului. Globii oculari, cu irisul in nuante inchise, sunt adanciti in orbite, iar pleoapele acestora atarna, lasand vizibila membrana interioara. Urechile sunt de marime medie, ascutite si atarnate natural. Multi proprietari prefera sa la cupeze, oferind cainelui un aspect si mai amenintator. Coada este lata la baza, de forma generala conica, potrivit de lunga. Blana este dispusa pe un singur strat, foarte subtire si are un par des, scurt, aspru, stralucitor.

Temperament si comportament specifice

Impresionant in imaginea de impact, Mastino Napoletano este de fapt un caine atent, linistit si echilibrat. Este foarte curajos in situatiile in care se implica, practic nu cunoaste teama. Este un caine inteligent, constient de forta sa, capabil de actiuni in forta cu adevarat periculoase, data fiind forta sa imensa. Nu este galagios, isi manifesta iritarea in faza ascendenta printr-un marait profund, sonor, intimidant. Acesti caini sunt toleranti cu copii, chiar iubitori, dar nu este bine sa fie sacaiti. Impresionant la un animal cu o alura amenintatoare de-a dreptul, Mastino Napoletano se dovedeste tandru cu stapanul sau. Este foarte atasat de familia sa, pe care va simti in mod natural nevoia de a o proteja fara a precupeti nimic. Este dominant cu alti caini si are nevoie de socializare precoce pentru a suporta alte animale in preajma sa.

Despre dresaj

Pentru ca este inteligent, acest caine nu este foarte dificil de dresat dar totusi este recomandat ca dresajul sa fie facut de o persoana cu experienta. Are nevoie de un dresaj bland, echilibrat, consecvent. Instructorul trebuie sa dovedeasca rabdare pentru a obtine rezultate finale bune. In stadiul de catel (la varsta junioratului) nu trebuie lasati sa faca mult efort, sa se angreneze in actiuni prea ample din punct de vedere al implicarii fizice, chiar daca dau semne clare ca au un surplus de energie pe care doresc sa il consume. Sistemul lor osos, cu o rata de crestere mare, dar si articulatiile si incheieturile trebuie protejate. In faza de caine adult va manifesta un regim de activitate redus, dovedindu-se mai degraba un caine sedentar. Trebuie totusi motivat si sustinut sa faca miscare, pentru a nu deveni supraponderal.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Blana trebuie periata in perioada de naparlire, pentru a se indeparta parul mort. Pliurile de pe fata trebuie curatate periodic, folosind o solutie recomandata de medicul veterinar, pentru a nu se infecta. Mastino Napoletano este un caine care lasa bale, data fiind conformatia speciala a buzelor (foarte ample, atarnand in falduri). Trebuie curatati in jurul gurii zilnic, insistandu-se in aceasta operatie dupa mesele zilnice, pentru ca in zona pot sa ramana resturi de mancare. Mastino Napoletano nu suporta bine caldura excesiva (are nevoie de zone amenajate la umbra si de o atenta hidratare), dar nici temperaturile scazute (cand termometrul scade in jurul valorii de 0 grade Celsius). Pe timpul iernii are nevoie sa stea la adapost, in interiorul caminului. Totusi, nu este un caine de apartament. Locul ideal este pe o proprietate in care casa este inconjurata de o curte. In sezonul cald va patrula in jurul casei, implicandu-se in paza atenta a perimetrului.
Neo, asa cum este poreclit Mastino Napoletano, are cateva sensibilitati de ordin medical si boli specifice. Cea mai comuna afectiune este boala ochilor rosii („Cherry Eye”). Alte boli semnalate in cadrul rasei sunt: displazia de sold si cea de umar, ectropionul, entropionul, atrofia retinala progresiva, hipotiroidismul, cardiomiopatia, torsiunea gastrica si iritatiile/infectiile cutanate.

Concluzia noastra: Mastino Napoletano este un caine special. Urias, impresionant, amenintator in alura, dar afectuos si sentimental cu stapanul si familia sa, poate fi definit ca un animal al contrastelor. Prin forta pe care o inspira si prin loialitatea dovedita el ofera un inalt sentiment de siguranta posesorilor. Dar forta bruta de care este capabil si necesitatile de hranire si intretinere nu il recomanda orisicui. Necesita un stapan puternic si rational. Dincolo de orice este un urias care trebuie tinut sub control ferm, un partener devotat si loial, dependent de afectiunea partenerului uman, un „urat frumos” ale carui sentimente de atasament si dedicatie nu vor putea fi puse niciodata la indoiala.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Mastino Napoletano:

Masculi: Alfredo, Amaretto, Arturo, Barbaro, Benito, Carro, Corleone, Dante, Dario, Draco, Enrico, Ferro, Fido, Gianni, Piero, Pietro, Rotto, Salvattore, Serafino, Spartacus, Tito, Umberto, Vitale

Femele: Adrina, Alda, Arabela, Bella, Betina, Cara, Carlotta, Fidelia, Fiorella, Fortuna, Gina, Giovanna, Marcella, Minerva, Pietra, Prima, Regina, Speranza, Terza, Trista, Verona, Zola

Scurta istorie a rasei

Mijlocul secolului al XIX-lea este perioada in care a luat nastere, in Marea Britanie, rasa denumita azi Airedale Terrier. Numele acestor caini este legat de valea raului Aire (dale=vale), din comitatul Yorkshire, aceasta fiind zona generica in care locuitorii clasei mijlocii, interesati in vanarea rozatoarelor acvatice (sobolanul de apa, nutria) si a unor pradatori de talie mai mica (vidra, jderul, dihorul, nevastuica), au incrucisat exemplare de copoi Otterhound si de Terrier Galez (Welsh Terrier). Cele doua rase care au stat la baza selectionarii acestui Terrier de talie mare (Airedale Terrier este cel mai mare caine din aceasta familie creat in Marea Britanie, motiv pentru care mai este denumit si „Regele Terrierilor”) au avut coloritul specific castaniu/negru, imprimand noii rase un pattern cromatic uniform si astazi. Prin incrucisarile dintre cele doua rase de caini s-a urmarit obtinerea unui animal de talie mai mare decat Welsh Terrierul, dar nu atat de solid si greoi ca si Otterhoundul, care sa pastreze blana aspra, puternic incretita, caracterul vioi si curajul Welsh-ului dar si tenacitatea sporita de un simt al mirosului deosebit de fin, calitati dovedite de Otterhound.

Pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial, Airedale Terrier a fost folosit pe scara larga ca si caine de vanatoare (de multe ori si la vanatul de talie mare), dar calitatile sale deosebite au atras atentia militarilor in debutul zbuciumatului secol XX. Astfel, in 1901, locotenent-colonelul Edwin Hautenville Richardson, insarcinatul Armatei pentru instruirea cainilor-mesageri si de protectie, a pus bazele Scolii de Antrenament pentru Cainii de Razboi, in Shoeburyness (Essex, Anglia). Cei mai multi „recruti” de aici au facut parte din rasa Airedale Terrier. In anul 1904, in debutul conflictului ruso-japonez, ambasada rusa din Londra, la curent cu realizarile obtinute de locotenent-colonelul Richardson in munca sa, a solicitat in mod oficial ajutorul acestuia pentru a importa caini de razboi din rasa Airedale Terrier. In 1906 Politia Britanica a adoptat cativa caini pregatiti la Shoeburyness pentru a insoti ofiterii in patrule si a-i asista la interventiile impotriva infractorilor. Ambele conflagratii mondiale ce au urmat au pastrat in analele lor exemple de serviciu credincios prestat de caini din rasa Airedale Terrier, aceste patrupede canine dand dovada de impresionant curaj in insarcinari precum: caini-mesager, caini de paza la obiective, caini-sanitari (in serviciul Crucii Rosii, pentru gasirea ranitilor). Chiar si astazi, acesti caini sunt cei mai preferati dintre toate rasele in serviciul politienesc din Marea Britanie. Ultimele decenii au modificat usor profilul acestei rase, in sensul ca exemplarele Terrier Airdale sunt preferate in rol de animal de companie si de animal utilitar. Dar nu de putine ori silueta lor mandra si latratul sonor, in nota joasa (mostenire de la Otterhound) se remarca pe terenurile de vanatoare.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 10 - 12 ani
Grupa: Sporting
Culoare: castaniu/cafeniu cu o „sa” pe spate de culoare neagra/cenusiu-inchis
Varietati: engleza (standard) si americana (denumite si „Oorang” – exemplare mai masive si mai inalte, putand cantari pana la 55 de kilograme)
Talia: medie spre mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 55-61 cm
Greutatea: 25-30 kg

Un caine cu talie inalta, avand corpul compact, robust, cu o musculatura pronuntata. Tinuta este mandra in mod natural si miscarea denota eleganta si fluiditate. Capul este lung si plat, cu ochi mici, de culoare inchisa, atenti si expresivi. Urechile relativ mici, in forma literei „V”, sunt prinse frontal, in plan cranian superior, cu linia de rasfrangere putin deasupra nivelului capului. Coada are si ea insertia ridicata, la capatul coloanei, este tinuta in mod obisnuit in sus si, ca un standard acceptat (dar nu obligatoriu), se taie (2/3 din lungimea totala). Alura corporala este specifica pentru Terrieri, sugerand forma patrata, cu mentiunea ca Airedale are picioare foarte lungi, care contribuie la impresia de eleganta etalata de caine. Picioarele din fata sunt drepte si apropiate, imaginea frontala a acestui animal fiind foarte compacta si uniforma. Blana este alcatuita din 2 straturi, cel inferior moale si des, iar cel superior aspru si ondulat, fara a fi cret.

Temperament si comportament specifice

Airedale Terrier este inteligent, alert si vioi. Ca orice Terrier, are un nivel de activitate ridicat, dar nu este galagios, ci, din contra, chiar tacut, uneori incapatanat, alteori jucaus. Este rabdator cu copiii si se ataseaza puternic de stapan. Are tendinta de a isi exprima dominarea in relatia cu alti caini, de aceea are nevoie de socializare timpurie. Accepta alte animale in gospodarie daca este obisnuit de mic cu ele. Este foarte curajos, dar nu manifesta agresivitate in relatia cu alte persoane. In prezenta strainilor ramane alert.

Are nevoie de exercitii fizice variate si de lunga durata, de aceea este recomandat persoanelor mai active, cu preocupari sportive. Este, generic vorbind, un caine de exterior, rezista bine la intemperii si la schimbarile climatice, prefera o curte larga, unde sa isi poata consuma energia. Se adapteaza destul de bine si vietii de interior daca beneficiaza de un program de miscare adecvat executat zilnic.

Despre dresaj

Se preteaza foarte bine la dresaj, fiind un caine inteligent si cooperant. Este curios din fire, competitiv si voluntar, cu o buna memorie si accese relativ rare de incapatanare (dar nu de ignorat). Obtine foarte bune rezultate la concursurile sportive canine, avand o foarte buna dispozitie pentru efort si o indemanare nativa de a depasi obstacolele si de a executa sarituri si salturi. Calitatile de caine de vanatoare au ramas nestirbite chiar si dupa decenii in care a fost preferat in rol de animal de companie, astfel Airedale Terrier se poate dovedi un partener foarte util la vanatoarea de vidre, jderi, iepuri, vulpi, mistreti, ursi.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Blana unui caine din rasa Airedale Terrier nu necesita o intretinere elaborata, doar trebuie trimata de 2 ori pe an. Parul crescut pe fata (bot) se va ajusta periodic, pentru a elibera zona oculara. De asemenea, parul in exces crescut intre pernutele de la picioare se va scurta periodic. Principalele afectiuni semnalate in cadrul rasei sunt: displazia de sold, dermatitele si diferitele alergii, disfunctiile tiroidiene, torsiunea gastrica si problemele cardiovasculare.

Concluzia noastra: Caini eleganti si cu o expresie foarte serioasa, Airedale Terrier se dovedesc animale de companie dinamice, stimulative si placute. Jucausi si permisivi, tacuti si disciplinati, ei probeaza, la nevoie, un curaj nestramutat pus neconditionat in slujba stapanului. Caini frumosi, inteligenti si prea putin pretentiosi.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Airedale Terrier:

Masculi: Andro, Astor, Buster, Berto, Clinton, Dixon, Denzel, Edgar, Freddy, Gordy, Homer, Igor, Jumbo, Karbo, Kent, King, Lancaster, Maestro, Marmaduke, Norton, Pendragon, Rondo, Ringo, Spider, Skkipy, Tito, Vivaldi

Femele: Andrea, Barbie, Carmel, Frannie, Gazelle, Harlo, Iris, Imelda, Kiana, Lissa, Madonna, Nirvana, Oksana, Odessa, Penelope, Sabrina, Sara, Venus, Wanda, Zircona

POZE cu Caini Airedale Terrier

Filmulete cu caini Airedale Terrier

Nume de caini Airedale Terrier

Daca este sa vorbim despre rasa Shar Pei in termeni neconventionali, putem spune ca se incadreaza in categoria “raselor-capcana”. In aceasta pseudo-categorie se incadreaza acele rase de caini ai caror reprezentanti sunt foarte dragalasi si atragatori la varsta junioratului dar care, odata cu avansarea in varsta, se transforma in exemplare canine cu personalitate puternica, dificil de modelat. Se intampla adesea ca unele persoane sa prefere o rasa pentru ca apreciaza farmecul aparte al puilor vizionati cu diferite ocazii. Si cainii Shar Pei se incadreaza foarte bine aici. Dar, daca vorbim de aceasta rasa, este bine ca cei care o indragesc la prima vedere – pentru aspectul unic, absolut exotic, aproape ireal – sa stie (sau sa isi aduca aminte) ca trecutul acestor caini este unul dur, aspru, solicitant. Shar Pei-ul chinezesc a fost un gladiator neinfricat in arenele luptelor de caini, un vanator acerb al vanatului mare, periculos, un paznic vigilent si tenace, un lider autoritar al turmelor de animale domestice. Din aceste combinatii “macho” nu putea sa rezulte un caine dragalas, supus si inofensiv asa cum par puii inecati in cute de piele.

Dealtfel, exemplarele acestea popularizate astazi, cu excesul aproape comic de piele atarnanad pe corpul ferm si musculos, reprezinta o creatie a crescatorilor din Vest, dupa ce 200 de exemplare ale rasei originale au fost salvate de la exterminare din China dominata de comunisti, la jumatatea secolului trecut. Daca veti avea curiozitatea de a cauta imagini cu caini din rasa Shar Pei reprezentand standardul chinezesc realizate in provincia sudica Kwantung (Guandong), pe la inceputul secolului XX, veti observa (cu uimire, suntem convinsi) un alt tipar fizic pentru acesti caini, sensibil diferit. Astazi, cand se poate vorbi de o oarecare reabilitare a imaginii rasei pe taramul natal, localnicii diferentiaza clar varietatea vestica – pe care o denumesc “bot carnos” – de cea clasica (“bot osos”). Standardul vechi chinezesc are in vedere un caine la fel de atletic si de musculos, cu picioare lungi, piept larg, bot dreptunghiular cu muscatura larga si cu pielea grupata in falduri doar pe gat, ceafa si piept.
Ideea pe care dorim sa o subliniem este ca, in ciuda inteligentei recunoscute in cazul acestor caini, avem de a face cu o rasa cu caracter puternic, dominant, demonstrand adeseori incapatanare si, uneori, accese de violenta. Bineinteles, am enumerat acele caracteristici brute, necizelate, care se pot evidentia in absenta dresajului si a educatiei venite din partea stapanului.

Shar Pei sunt caini meniti sa “faca pereche” cu persoane puternice mental, inteligente si creative, ferme fara a fi dure, dominante, fara a deveni violente. Si, trebuie sa o recunosteti, am schitat un portret uman deloc neplacut, catre care multi tindem, dar in care destul de putini ne incadram.
Spuneam despre Shar Pei ca pot fi caracterizati in mod neconventional drept o “rasa capcana” si luand in calcul un alt aspect. Acesti caini sunt odihnitori. Nivelul lor de activitate in interior este scazut, sunt echilibrati, sobri in exprimarea sentimentala, atasati de familie, putin zgomotosi, rezistenti si de incredere. Evaluandu-i astfel, unii proprietari cred ca suma acestor calitati este suficienta pentru o buna convietuire, astfel ca renunta la dresaj. Dar, exact cand se asteapta mai putin, pot aparea probleme.
Fiind caini teritoriali, susceptibili cu strainii, ei pot sa se manifeste dur in situatia cand acestia patrund in “sanctuarul” familiei, chiar insotiti de un membru al acesteia. De asemenea, avand acea natura dominanta, se vor angaja foarte usor si cu o forta de temut in dispute fizice cu alti caini. Mai mult, odata cu trecerea lor spre maturitate, isi vor pierde toleranta pentru glumele si poznele copiilor (vorbim aici chiar de copiii familiei din care fac parte), in contradictie cu atitudinea din juniorat si vor reactiona ursuz cand vor fi deranjati din siesta (pentru ca sunt potoliti ca adulti, preferand adesea atitudinile contemplative).
Deci, daca indragiti un caine din rasa Shar Pei, este important sa va ganditi cu seriozitate si angajament la etapa dresajului.

1. Pentru ca aceste animale prefera postura de “rege” al familiei, primul pas este sa stabiliti clar “cine-i seful” . Va fi nevoie in cateva ocazii sa va bazati pe totala lui cooperare pentru a preveni escaladarea unor situatii neplacute si doar dominandu-l veti obtine aceasta;

2. Nu utilizati tonuri aspre ale vocii sau pedepse. De fapt, statisticile intocmite de asociatiile specializate in dresaj si comportament canin din SUA releva un amanunt foarte important: rata de succes a femeilor in dresajul cainilor din rasa Shar Pei este cu pana la 90% mai mare! De ce? O spun raspicat expertii americani: pentru ca femeile prefera tonurile mai calde ale vocii, sunt mai insistente si stiu cum si cand sa rasplateasca o fapta buna. Si nu suna deloc neverosimil…

3. Debutati cu exercitii de socializare la varste precoce. Deplasati-va des in parcuri si locuri de agrement in care este permis accesul cu animale de companie, acolo unde micul vostru Shar Pei poate cunoaste si interactiona cu alti caini. Temperati-i accesele dominante, intrerupeti imediat episoadele de incaierare, rasplatiti-l prompt atunci cand se joaca frumos cu alt catel;

4. Vorbiti des cu copiii de varsta mai mica din familie si explicati-le cum stau lucrurile cu “prietenul lor din China”. Aflati in cunostinta de cauza, ei vor invata cand si cum sa-l abordeze pe frumosul Shar Pei, evitand sa-l deranjeze in anumite momente de relaxare;

5. Folositi lesa si o zgarda solida atunci cand va deplasati impreuna in spatii publice, populate cu multi oameni si animale. Nu va bazati doar pe comportamentul lui disciplinat, se poate intampla sa fie provocat de un alt caine, sau agasat de o anumita persoana. Si in felul lui sobru, sigur si ferm, Shar Pei s-ar putea sa dea curs provocarii. A facut-o mai mereu timp de secole!

6. Ocupati-va personal de intretinere, hranire si de rezolvarea eventualelor problemele medicale de mai mica anvergura. Intr-o relatie normala, in care veti insista sa va respecte si sa va recunoasca intaietatea, acest caine se va atasa profund de voi. Chiar daca ochii lui infundati in orbite nu vor sclipi ca ai unui Mops (ca sa vorbim de un alt “chinez” celebru), afectiunea lui este solida. Daca va va simti preocupat de soarta lui, implicat in actiuni cu impact favorabil asupra sa, va coopera mult mai bine in dresaj si va raspunde mai prompt comenzilor si cerintelor voastre.

POZE cu Caini Shar Pei

Cainele din rasa Daschund/Teckel se integreaza foarte bine in familia in care a fost adoptat si devine repede un membru activ, iubit si iubitor, pastrandu-si, totusi, personalitatea distincta. Caini inteligenti si atenti la nuante, micutii „sorecari” sunt modesti in a solicita ingrijiri elaborate, dar au totusi necesitatile lor de care trebuie sa tinem seama. Apropiati de om si bucurosi sa se integreze in majoritatea actiunilor pe care acesta le desfasoara, ei vor putea fi relativ usor convinsi sa faca dovada unui comportament docil si cooperant pe timpul perioadelor de igienizare: imbaiere, periere/trimare blana, curatarea ochilor, deparazitare, curatarea urechilor etc. De asemenea, acesti caini au un comportament apreciat ca bun si foarte bun atunci cand este nevoie sa suporte anumite interventii medicale.
Iata cam care ar fi „agenda igienica” a unui caine din rasa Daschund/Teckel:

- Imbaierea = se recomanda, generic, sa se efectueze cu o periodicitate de 3 saptamani. Aceasta recomandare are un caracter pur informativ, pentru ca trebuie corelata cu genul de activitate pe care il desfasoara cainele in mod obisnuit. Cainii folositi la vanatoare sau care petrec mult timp in aer liber vor fi foarte tentati sa exploreze locuri noi, sau sa sape in cautarea unor rozatoare si se vor murdari in exces. De asemenea, fiind caini cu un simt olfactiv deosebit, Daschund se vor simti atrasi de mirosurile puternice de orice natura, de multe ori de cele emanate de carcasele unor animale aflate in descompunere. Cand le vor gasi, deseori vor fi tentati sa se frece de acestea, astfel ca interventia imediata in sensul imbaierii reprezinta mai mult decat o necesitate! Fiti atenti la tipul samponului folosit, cereti sfatul unui medic veterinar sau alegeti cu rabdare si spirit de observatie acel tip care sa nu le dauneze, intrucat acesti caini prezinta o sensibilitate sporita a pielii.

- Taiatul unghiilor = reprezinta o alta prioritate. Exemplarele de Daschund/Teckel provenite din filierele de selectie austriece sau ungare, precum si majoritatea exemplarelor din varietatea cu parul lung si ondulat au unghii de dimensiuni normale, care trebuie ajustate doar de 1-2 ori pe an. Dar exemplarele clasice, standard, provenite din crescatoriile germane, acolo unde sunt crescuti Teckeli pentru vanatoare, prezinta de multe ori unghii foarte puternice, cu ritm de crestere impresionant, ca o trasatura specifica stilului lor de sapatori de galerii. Acest tip de unghii trebuie ajustat periodic si cu mare grija, eventual la un cabinet de cosmetica canina, unde puteti beneficia de serviciile unor specialisti. Marea problema este cea a exemplarelor inchise la culoare, black and tan (bicolore, fond negru cu insertii de roscat sau castaniu). Acesti caini au, de obicei, unghiile de culoare neagra si astfel vasele capilare din unghie nu pot fi identificate cu siguranta, pentru ca ajustarea lungimii sa se faca fara sangerare. Exemplarele cu unghii puternice trebuie, periodic, lasate sa sape ori antrenate sa execute sprinturi pe suprafete mai aspre, pentru tocirea naturala a unghiilor.

- Deparazitarea = urmati strict etapele deparazitarii interne, intrucat Teckelii sunt foarte curiosi din fire si deseori vor ingera diferite resturi gasite pe camp sau in jurul blocului si pot pe aceasta cale sa se infecteze cu diferiti paraziti intestinali. Deparazitarea externa este iarasi o prioritate, pe care cainii Daschund o vor semnala prompt, prin scarpinari energice. Sunt sensibili si reactioneaza imediat cand sunt infestati, ceea ce este un aspect bun, intrucat veti primi semnalele cele mai potrivite ca sa interveniti. Nu lasati netratat un caine infestat cu purici (ca sa nu mai vorbim de capuse) intrucat, pe langa alergii severe ale pielii, cainii Teckel pot atinge niveluri de stres periculoase cand simt mancarimi in diferite zone ale corpului. Constitutia lor fizica aparte, cu coloana foarte lunga, nu le permite o flexibilitate prea mare atunci cand isi doresc sa se scarpine in diferite parti ale corpului si totusi ei se vor forta intens sa o faca, ceea ce le este daunator.

- Curatatul urechilor si ochilor = intra de asemenea pe agenda igienica a unui proprietar de caine din rasa Daschund/Teckel. Urechile destul de mari colecteaza usor praful si murdaria si ofera un adapost preferat pentru capuse. Ochii trebuie curatati cu regularitate, delicat, folosind dischete cosmetice sau vata si diferite solutii recomandate de medicul veterinar. Aceasta rasa este destul de expusa la o gama larga de afectiuni oculare, astfel ca nu trebuie sa neglijati intretinerea ochilor. Cu ocazia unei astfel de sedinte igienice puteti sa verificati si starea generala a pupilei si corneei, pentru a observa eventuale anomalii.

POZE Caini Teckel/Dachshund

BLANA

La acest capitol cainele Dalmatian nu are necesitati speciale, dar se impune mentiunea ca reprezinta o rasa de caini care naparleste in cea mai mare parte a anului, nu numai in cele doua sezoane deja incetatenite la majoritatea celorlalti caini: primavara si sfarsitul toamnei. Firele de par scurte, deschise la culoare, pot crea probleme persoanelor care sufera de alergii. Se impune deci o toaletare regulata a blanii, executata cu manusa de cauciuc, iar frecventa acestei activitati ar trebui sa fie saptamanala. Vorbind despre blana, nu trebuie sa uitam pielea atunci cand vorbim despre un caine din rasa Dalmatian. „Patatii” acestia fac destul de usor alergii, avand o piele sensibila, insuficient protejata de o blana destul de deasa, dar scurta si cu firul subtire. Matreata poate sa apara destul de frecvent la un Dalmatian in conditiile in care starea generala de sanatate nu ii este afectata. Va puteti da seama de aceasta cand efectuati periajul periodic al blanii. Pentru a preveni o uscare de lunga durata a pielii si descuamarea acesteia, interesati-va la un cabinet veterinar despre sampoanele speciale cu aport suplimentar de uleiuri, destinate protejarii pielii si folositi-le cu ocazia imbaierii cainelui vostru.


URECHILE


Acesti caini puternici si decorativi au, din pacate, o predispozitie genetica spre surditate. Din punctul de vedere al intretinerii periodice, nu puteti face prea multe in acest sens, cu exceptia verificarii, o data la doua saptamani (cel putin) a cavitatii urechilor pentru a observa daca nu sunt prezente corpuri straine sau daca nu s-au declansat supuratii ori iritatii. Bineinteles, cu aceasta ocazie executati cu blandete si atentie o toaletare a urechilor animalului. In joaca zilnica pe care acest caine o desfasoara in compania copiilor sau chiar cu voi, sau in momentele cand este mangaiat afectuos pe cap, aveti grija sa nu se efectueze o presiune prea mare asupra urechilor. Cainele din rasa Dalmatian are urechile subtiri (ca textura) si slab vascularizate, astfel ca se pot produce relativ usor sfasieri/raniri ale pavilioanelor. Din acelasi motiv, iarna, nu lasati ca acest animal sa petreaca prea mult timp expus temperaturilor joase, fara a fi protejat, intrucat urechile ii pot degera destul de usor. Amuzant sau nu, acestui caine i se poate aplica o banda de protectie peste urechi cand urmeaza sa faceti deplasari lungi cu el in aer liber si temperaturile sunt scazute. Este un animal rabdator, se va obisnui repede cu acest accesoriu, daca decideti sa il folositi.


TONUSUL MUSCULAR


Proprietarul unui caine din rasa Dalmatian trebuie sa fie pregatit sa dedice destul de mult timp zilnic efectuarii de exercitii fizice cu animalul de companie, fie in cadrul unui program de dresaj, fie in program liber, de joaca si destindere. Acesti caini musculosi, energici si rezistenti la efort au nevoie de ocazii adecvate pentru a-si cheltui energia. In cazul in care locuiti intr-un apartament, nu va iluzionati ca 2-3 plimbari de 10-15 minute pe zi vor fi de ajuns pentru acest caine cu veleitati de atlet. Unui Dalmatian trebuie sa i se acorde oportunitatea de a alerga liber, fara lesa, altfel energia de care da dovada in mod natural va deveni o problema, blocarea acesteia putand duce spre dezvoltarea unui comportament distrugator. Miscarea variata, solicitarile de ordin fizic complexe si intense vor evita ca acest caine pofticios sa ia in greutate, intrucat fenomenul se poate produce destul de usor. Nu ezitati, luati cu voi un caine Dalmatian la plimabarea cu bicicleta ori cu rolele pe aleile parcurilor si prelungiti activitatea cat de mult doriti, aveti langa voi un fost insotitor de diligente si trasuri rezistent si capabil sa acopere distante respectabile.




GATUL


O ultima mentiune se refera la o alta particularitate a cainelui din rasa Dalmatian, si anume toleranta ridicata la durere. Acest animal este un stoic si se va tangui putin in comparatie cu exemplarele canine ale altor rase atunci cand este marcat de vreo suferinta fizica. In privinta gatului sau musculos, relativ lung si puternic, este bine sa aveti in vedere sa nu folositi o zgarda clasica daca obisnuiti sa mai tineti cainele legat in anumite locuri (pentru a va astepta) sau in curte (cand aveti musafiri neagreati de caine) sau in tarcul sau special amenajat (cand are tendinta de a sari gardul imprejmuitor). Acest caine suporta greu senzatia de a fi legat si atunci cand va simti un impuls de a se deplasa nu va tine cont de faptul ca o zgarda il poate tine in loc. Forta de tractiune pe care o poate dezvolta este foarte mare si el se va smuci indiferent daca aceasta il va rani. Chiar si cand se sufoca in urma smucirilor repetate (isi poate efecta laringele, de exemplu), un Dalmatian nu va renunta sa ignore prezenta unei zgarzi atasata de gatul sau. Ranirile produse in pielea sensibila pot fi descoperite tarziu, deja infectate, intrucat, asa cum am precizat, este genul de caine care nu le va semnala scancind. De aceea cel mai bine este sa ii fixati un ham de corp, dar fiti “generosi” in alegerea lui si luati in calcul forta impresionanta a cainelui.

POZE cu Caini Dalmatian

Scurta istorie a rasei :

Originile cainilor din rasa Mops se plaseaza in China, vechimea rasei fiind estimata la peste 2000 de ani. Prima descriere in scris a unui caine asemanator, denumit „caine cu bot scurt”, s-a consemnat in jurul anului 600 i.e.n. In dictionarul complet al caracterelor chinezesti comandat de imparatul Kang Hsi (aprox. 950 e.n.) sunt consemnate caracterele „caine cu picioare scurte” si „caine cu cap scurt” care, in opinia expertilor, face referinta la rasa Mops. Cert este ca, incepand cu secolul al XIII-lea, existau 3 rase in China fiecare cu o oarecare contributie la fundamentarea rasei de caini Mops, si anume: Pechinezul, Spanielul Japonez si Pugul.

Deosebind Pechinezul de Pug doar prin lungimea parului, chinezii au mixat adeseori exemplare canine ale celor doua rase, cea cu parul scurt (denumita Lo-Sze) fiind preferata pentru faptul ca ridurile de pe frunte erau mult mai vizibile si aminteau de anumite caractere ortografice. Cainii Mops cei mai cautati ai rasei erau cei ale caror riduri formau caracterele cuvantului „Print”. Probabil cei mai putin apreciati erau aceia cu ridurile expimand cuvantul „Cersetor”…

Calatoria Mopsului spre „batranul continent” isi are punctul de start pe la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea, odata cu schimburile comerciale initiate intre marinarii-negustori chinezi si cei europeni (portughezi, spanioli, olandezi si englezi). Acceptati rapid ca si caini de companie de talie mica, Mopsii s-au raspandit relativ repede mai intai in Olanda, unde au primit denumirea de Mopshond (radacina numelui popular de astazi). Un exemplar al rasei i-a fost de mare ajutor Printului Willem de Orania (zis si Taciturnul), latratul sau sonor anuntandu-l despre apropierea trupelor spaniole si salvandu-i pozitia in cadrul conflictului. De asemenea, caini din rasa Pug (rasa Mops) i-au insotit pe William al III-lea si Mary a II-a (de Orania) cand au acces pe tronul Angliei (1688). Debutul in lumea selecta a artei (filiera engleza) si l-au facut gratie penelului lui William Hogarth care i-a imortalizat in celebrul „House of Cards”- tabloul infatisand caini de rasa Mops jucand carti. Au primit nume diferite in tarile europene in care si-au castigat popularitatea, precum Carlin in Franta, Dogullo in Spania, Mops in regatele germane si Caganlino in Peninsula Italica. Vectorul de popularizare a cainilor de companie din rasa Pug (Mops) in Franta a fost Josephine Bonaparte cu exemplarul sau Fortune. Faimosul Goya a pictat si el mopsi, in 1785, el redand exemplare cu urechile decupate. Incepand cu secolul XVIII rasa devine mult mai standartizata, fiind separata in nuantele de baza: castaniu („Isabella”) si nuantele inchise, pana la negru.


Descrierea si intretinerea rasei:

Durata de viaţă: 12 - 15 ani
Grupa: Toy
Culoare: negru, gri-argintiu, bej si cafeniu
Varietati: -
Talia: medie/mare
Năpârlire: consistenta
Înălţime: 25-35 cm
Greutatea: 6-8 kg

Cu o infatisare reflectata in morfologia altor rase, Mopsul este caracterizat de anume particularitati. Sa nu faceti greseala sa confundati cainii Mops/Pug cu Buldogii Francezi (cu urechile cazute si o alta alura fizica), sau cu exemplare miniaturale de Mastiff ori Bullmastiff. De asemenea, ei nu sunt inruditi cu cainii din rasa Shar-Pei. Cea mai apropiata inrudire a rasei Mops-Pug este cu rasa Pechinez. Sunt caini de talie mica, avand un corp scurt cu aspect patrat, indesat (silueta asemanatoare cu cea a a Bulldogului Englez, dar cu o mai mare suplete). Ca standard de rasa, inaltimea de la sol pana la punctul de maxim al greabanului la un Mops/Pug trebuie sa fie egala cu lungimea de la bot la baza cozii. Craniul este plat, botul scurt si patrat (turtit, dar nu ridicat in sus), fruntea lata brazdata de riduri adanci si intinse. Ochii Mopsului sunt mari, perfect rotunzi si de culoare inchisa. Mopsul are masca neagra, de aceeasi culoare fiind si urechile (cu punct de prindere inalt pe craniu, fine, moi, lasate pe langa cap). Are pieptul lat, coada este dublu inelata si purtata pe spate, iar blana are parul scurt, drept, moale si cu luciu.



Temperament si comportament specifice :

Daca va decideti sa va impartiti tandretea cu un astfel de companion, trebuie sa va puneti intrebarea : „De ce un Mops?”. Mopsii sunt simpatici foc, nimic de zis, cine sustine ca sunt urati sufera de sindromul Stevie Wonder ori se tine de glume! Deci, daca va doriti un caine care sa va faca sa radeti, alegeti un Mops! Daca doriti un caine care sa fie bun cu copiii – de asemenea rasa Mops este o alegere buna, pentru ca un astfel de caine considera copiii „colegi” din rasa sa, doar un pic supradimensionati… Visati ca simpaticul vostru caine de companie sa alerge cu cei mici in timp ce acestia pedaleaza pe biciclete sau aluneca pe role? Schimbati-va optiunea, cainele Mops este un animal comod care nu rezista prea mult in soarele amiezii. Prefera stapanii mai linistiti care-si consuma energia in spatii mici. Un caine Mops va topai in jurul vostru, vi se va uita profund in ochi pentru a ghici exact ceea ce vreti sa-i ascundeti (unde ati dosit biscuitii deliciosi, de exemplu) si va da deseori dovada de gelozie. Vreti un caine cu personalitate puternica? Pai cei din aceasta rasa au un serios surplus de personalitate, cu care nici nu stiu ce sa faca! La capitolul „vigilenta” cam „scartaie”, pentru ca un caine Mops nu are notiunea de strain, este prieten cu toata lumea, iar spargatorii pot fi considerati creaturi simpatice!



Despre dresaj :

Mopsul reactioneaza bine la dresaj, dar uneori are o maniera mai inceata de a intelege ceea ce i se cere. Se recomanda multe repetitii si o gama larga de recompense, la care reactioneaza foarte bine. Fiti rabdatori cu Pugul atunci cand da semne ca nu intelege limba, doar vine din China!




Ingrijire si sensibilitate la boli:

Mopsii racesc foarte uşor, sunt sensibili si la frig, dar si la calduri prea mari. Sunt predispusi la alergii, iar botul scurt contribuie la problemele cronice cu respiratia. Pugul sufera de o slaba aerisire din cauza constituţiei fizice a nasului. De multe ori va fi nevoie de interventia medicului veterinar care sa efectueze operatii de cezariana. La mops ochii reprezinta un punct sensibil, uneori apar: keratita, inflamaţiile la nivelul corneei, chiar si de urcioare. Sunt predispusi la lacrimat. Cainii din acesta rasa au tendinta de a sforai si respira mai greu. Atentie la dieta, Mopsul este predispus la obezitate. Encefalita cainelui Pug (PDE) – o inflamatie a creierului care afecteaza exemplarele tinere, de obicei intre varstele de 2 si 3 ani.



Concluzia noastra: Cainele Mops, acest micut si atractiv animal de companie (il putem numi si caine de apartament, daca vreti) nu este pentru oricine. Are tabieturi, un comportament de batranel astmatic, mai este si usor gelos. Poate ca veti fi tentati sa spuneti ca este un partener dificil, dar poate fi exact companionul pe care il cautati…

Nume traditionale pentru cainii din rasa Mops/Pug:

Masculine: De origine chineza: Ben Ben (Bufon), Chong (Inteligent), Fushi (Zeul Fericirii), Ning (Seninatate). Internationale: Ahile, Ajax, Amigo, Astro, Balboa, Barnabas, Batman, Blackjack, Budha, Brisco, Cartouche, Froggy, Yoda.

Feminine: De origine chineza: Jiao (Fermecatoare), Genji (Aur), Li Ming (Gratioasa), Shan (Pretioasa), Zhu (Perla). Internationale: Apricot, Arabella, Athena, Aziza (Pretioasa), Berta, Carlita, Cassandra, Cinderella, Dalila, Ebony, Memphis, Trouble


Celebritatile si cainii de rasa Mops/Pug:

• Denise Richard si Pugul Batman




• Tori Spelling si Mopsul Mimi LaRue



• Ted Danson si cainele sau Pug

POZE Caini Mops - Pug

Scurta istorie a rasei :


Chinologii italieni afirma ca istoria rasei Ogarului Pitic incepe aproape cu 2000 de ani in urma, in zone geografice situate acum pe teritoriul Greciei si Turciei. In sprijinul teoriei lor vin unele pictograme din patrimoniul popoarelor care au trait in aceste spatii. Unele situri arheologice au dat la iveala fosile cu caracteristicile Ogarului Pitic, cel mai pertinent exemplu fiind scheletul mumificat gasit la intrarea in mormantul reginei egiptene Herneit (sotia faraonul Djer, din prima dinastie a Egiptului, aprox. 3000 i.e.n.). Deasupra locului de odihna a ciinelui s-a gasit inscriptia ‚Pe nimeni altcineva nu a dorit regina sa aiba alaturi in calatoria spre Taramul Mortii decat pe credinciosul ei caine’ – text care, sugereaza oarecum ca regina era certata cu sotul ei, probabil mai putin credincios decat cainele. In lava ce a pietrificat Pompeiul s-au gasit ramasitele unui caine asemanator Ogarului Pitic, iar Iulius Caesar dorind sa dea o dovada de galanterie dupa cucerirea Egiptului (48 i.e.n.) i-a daruit Cleopatrei cativa puiuti de Ogar Pitic italian. Probabil nu avea bani de orhidee…
Rasa a devenit foarte populara in Evul Mediu Tarziu, iar incepand cu secolul al XVI-lea a avut multe aparitii in opere de arta, in sculptura sau pictura. Favoriti al roialitatii, exemplare ale rasei Ogar Pitic au fost imortalizate alaturi de Printesa Ana a Danemarcei, Regina Victoria si Caterina cea Mare a Rusiei. Este binecunoscut faptul ca Frederick cel Mare era un mare admirator al acestui caine, fiind mereu in compania unuia sau mai multor exemplare. De asemenea, Piccolo Levriero Italiano era un chirias obisnuit in palatele reginei Mary a Scotiei, Reginei Ann, regelui Charles I. Maestri ai iluminismului ca William Blake, Vittore Carpaccio, Anthony Van Dyck, Teniers sau Ward i-au mentionat/imortalizat in scrieri si picturi. Fara doar si poate Renasterea a fost perioada sa de apogeu, multi artisti mari ai vremii declarand pur si simplu ca il adora (impreuna cu reginele si printesele carora le apartineau, bineinteles). Nu poate fi ignorata aici prezenta Ogarului Pitic italian in preajma celebrei eroine a lui Flaubert, Madame Bovary. Este un caine rafinat si suplu, de o uimitoare eleganta. Multi il aseamana cu o caprioara in miniatura! Rasa Ogar Pitic Italian a fost inregistrata de AKC in 1886, iar primul exemplar care a castigat premiul Best in Show (BIS) intr-o competitie a tuturor raselor a fost Flamina of Alpine, in 1963. De atunci, numarul detinatorilor de premii BIS a crescut constant, recordul de titluri fiind detinut de Scarlet Ribbons, a lui Charles Donmar, cu 22 de titluri! Recordul de prolificitate pentru Ogarul Pitic Italian este de 30 de puiuti la o singura fatare, dar, in medie, catelele fata 2-4 pui.




Descrierea si intretinerea rasei:

Durata de viaţă: 12-14 ani
Grupa: Sport
Culoare: negru, gri, galben, iar albul este acceptat doar pe piept si pe membre
Varietati: cu par scurt si cu par lung (cea de a doua foarte rara)
Talia: mica/medie
Năpârlire: nesemnificativa
Înălţime: 32-38 cm
Greutatea: 5 kg

Capul Ogarului Italian Pitic este ingust, cu o forma alungita, sugerand finete. Are nasul de culoare inchisa, este preferat sa fie negru, cu nari bine deschise; bot cu point. Maxilare sunt alungite, cu dinti perfect aliniati, cu incisivii in forma de coroana, puternici in raport cu marimea cainelui; colturile buzelor sunt foarte pigmentate. Ogarul Pitic Italian are ochii mari si expresivi; irisul este de culoare inchisa, iar marginile pleoapelor sunt, la randul lor, foarte pigmentate. Urechile sunt prinse foarte sus, mici, cu cartilaj subtire, indoite si purtate inspre spate/ceafa; cand Ogarul Italian Pitic este atent, varful urechilor este drept, iar lobul urechii este pozitionat lateral sau orizontal, formandu-se astfel asa-numitele "urechi zburatoare" sau "urechi-elice". Corpul Ogarului Pitic Italian este bine cladit; crupa usor inclinata, bine muscularizata are pieptul adanc, mare, bine lasat; spate arcuit. Coada este asezata cazut, subtire chiar si la baza, usor "tapata" inspre varf, cu varful putin arcuit. Ogarul Pitic Italian se misca gratios, vioi, armonios. Roba este scurta si fina pe toata suprafata corpului, fara franjuri.




Temperament si comportament specifice

Emotiv, sensibil si extrem de afectuos Ogarul Pitic Italian se ataseaza foarte mult de stapan. Mersul elegant si alura mandra dar fina in acelasi timp i-au mentinut cota de popularitate printre reprezentantii marilor case regale. Poate fi considerat un model al gratiei si distinctiei. Ogarul Pitic Italian este rezervat si foarte ascultator. Se integreaza foarte bine in familie, fiecarui membru al acesteia daruindu-i afectiune. Ogarul Pitic Italian este una din acele rase linistite care prefera compania femeilor, tratamentul mai bland, desi nu neaparat cu tenta de rasfat. Nu este un caine galagios, va fi rezervat cu strainii, dar nu agresiv. In general, universul sau este cel al familiei, restul oamenilor sunt acceptati tacit, fara conflicte, dar si fara exces de simpatie. Foarte calm si rabdator cu copiii familiei, are nevoie de socializare timpurie in relatia cu alte animale din curte. Scos la plimbare, Ogarul Pitic Italian se recomanda a fi purtat in ham (are un gat cu vertebre sensibile), pentru ca poate fi atras de perspectiva unei curse de urmarire cu alti caini sau cu pisici. Este extrem de rapid si se dedica cu ardoare alergarii pe care o poate sustine la viteze mari pe distante considerabile, deci se poate pierde. Firea lui blanda il poate face atractiv pentru cei care il gasesc, si il pot adopta usor. Ogarul Pitic Italian este un caine curat si cuminte, care nu latra mult.



Despre dresaj

Este un caine inteligent cu potential bun in dresaj. Lucrul cu Ogarul Pitic Italian este usor si placut, fiind un caine bland si cooperant. Cainele este foarte bun in exercitiile de aport si raspunde frumos la dresajul de obedienta. Isi insuseste temeinic dresajul specific pentru cainii de companie si memoreaza temeinic elementele pe care le exerseaza. Ogarul Pitic Italian raspunde cel mai bine la un dresaj bland, insistent si bazat pe afectiune-recunoastere-recompensa.

Ingrijire si sensibilitate la boli:

Iarna are nevoie de protectie impotriva frigului, fiind sensibil la raceli. Dincolo de sensibilitatea la clima rece, Ogarul Pitic Italian nu prezinta multe riscuri maladive, fiind, in ciuda alurii delicate, un caine rezistent la boli, ca majoritatea ogarilor. Afectiunile cu impact mai mare in cadrul rasei sunt: maladia Legg-Calve Perthes (o afectiune a articulatiilor coxofemurale, determina durere si schiopatura consecutive), discopatia cervicala (o afectiune a discurilor cervicale de la nivelul) diabetul zaharat.

Concluzia noastra: Va recomandam cu caldura cainii din aceasta rasa, care, pe langa faptul ca sunt superbi, va pot induce acea senzatie aparte care creeaza nevoia de a privi in jur dupa valeti si majordomi … „Garcon, trasura te rog !”.


Nume traditionale pentru cainii din rasa Ogar Italian Pitic:

Masculine: Aberto (cu sensul de Nobil), Alonza (cu sensul de Pregatit de Lupta), Bertrando (cu sensul de Stralucitor), Cammeo (cu sensul de Piatra Pretioasa), Lucio (cu sensul de Luminos), Matteo (cu sensul de Dar de la Dumnezeu)

Feminine: Albinia (cu sensul de Alba), Allegra (cu sensul de Jucausa), Bruna (cu sensul de Bruneta), Cara (cu sensul de Iubita), Catarina (cu sensul de Pura, Inocenta), Maura (cu sensul de Creola), Oriana (cu sensul de Aurie).

Uneori castaniul sau auriul stins pot reprezenta nuanta castigatoare in viata. Poate nu la modul general, dar in mod cert cu referinta la cainele din viata voastra. Cine isi doreste un companion cu alura de gentleman englez, mers de toreador, ochi de catifea si comportament de indragostit incorigibil poate incerca sa-si lipeasca de suflet un caine rasa Vizsla Maghiara. Impreuna aveti sanse mari sa vanati un crampei de fericire.

Scurta istorie a rasei

Acest caine face parte din categoria celor cu istorie inca neelucidata complet. Unii experti sustin ca rasa Vizsla Maghiara a aparut la inceputul secolului XX pe fondul preocuparilor unor grupuri de crescatori pentru obtinerea unor rase foarte bine dotate pentru vanatoare. Pe de alta parte, chinologii maghiari sustin ca animale cu aspect asemanator au insotit triburile originare pe parcursul migratiei din stepele asiatice pana in Campia Panonica, unde s-au stabilit in final, atribuind acestor caini o istorie de peste 1000 de ani. Cert este ca exemplarele originare au fost cunoscute initial sub numele de Cainele Galben Turcesc, iar incrucisarile ulterioare cu alti caini de aret unguresti, cu Sloughi, Weimaraner si Copoiul Ardelenesc au dus rasa aproape de standardele actuale. Ameliorarea decisiva s-a produs undeva pe la inceputul secolului XX, cand au avut loc incrucisari cu exemplare de Brac German, moment in care s-au stabilit si cele doua varietati recunoscute astazi, Vizsla cu par scurt (cu alura mai eleganta si osatura mai compacta) si Vizsla cu par sarmos (un caine cu aspect mai patratos, mai solid si mai inalt). Acest animal a fost in pragul extinctiei la finele Celui De-al Doilea Razboi Mondial si se pare ca doar o mana de persoane foarte atasate de rasa au reusit sa salveze aceste animale minunate de la disparitie. Cainele Vizsla Maghiara este una din cele sapte rase cu aptitudini complete pentru vanatoare (vaneaza, descopera si aduc), fiind ceea ce se cheama un „caine cu nervii tari”, perfect obisnuit cu zgomotul produs de pusca. Este o rasa de caini foarte populara in Franta, iar recunoasterea oficiala de catre reprezentantii FCI a avut loc in anul 1938.



Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viaţă: 12 - 14 ani
Grupa: Sporting (Hunter)
Culoare: auriu inchis, nuanta nisipiu, castaniu-caprioara. Unele exemplare prezinta mici pete albe pe piept si labele din fata
Varietati: 2 – cu par scurt si cu par sarmos
Talia: medie/mare
Năpârlire: moderată
Înălţime: 52-61 cm (Vizsla cu par scurt)/ 54-62 cm (Vizsla cu par sarmos)
Greutatea: 22-30 kg (Vizsla cu par scurt)/ 25-32 kg (Vizsla cu par sarmos)

Este un caine de talie medie spre mare, cu corpul musculos, pielea bine intinsa, puternic. Acest animal se evideantiaza prin alura nobila etalata. Are capul proportional cu corpul, craniul lat, usor bombat, botul este egal ca lungime cu craniul, lat, nasul drept cu trufa de culoare maronie (nuanta deschisa). Ochii sunt de marime medie, destul de proeminenti si de culoare cat mai inchisa, asortati cu roba. Urechile in forma de V, lungi, sunt rotunjite la varfuri si lasate pe langa cap. La acesti caini coada, de grosime medie, se obisnuieste sa fie taiata la 2/3 din lungime si este purtata orizontal cand se misca si lasata in repaos. La varietatea cu par scurt acesta este neted, bine lipit de corp, fara puf, iar cainii din aceasta varietate necesita un periaj atent, efectuat zilnic, in perioada de naparlire, pentru indepartarea parului mort. Vizsla cu parul sarmos prezinta subpar, iar firul de par (2-4 cm) sta zbarlit, dand impresia unui caine „ciufulit”. La aceasta varietate parul se trimeaza manual, la 2-3 luni. Sunt caini inteligenti, activi si puternici care necesita o dieta echilibrata si bine conceputa la balanta vitamine/grasimi, recomandandu-se hranirea naturala, cu mancare preparata de stapan.





Temperament si comportament specifice

Vizsla este un caine deosebit de inteligent, antrenat si avand instincte naturale pentru orice fel de vanatoare, care adora sa se plimbe in afara casei alaturi de stapani. Sunt ideali pentru familiile active din zonele rurale, dar se descurca bine si in orase, atat timp cat sunt stimulati fizic si psihic de catre stapanii lor. Animale cu un instinct natural de a-si proteja familia din care fac parte, Vizsla Maghiara sunt foarte afectuosi si loiali acesteia. Trebuie insa socializati de la o varsta fragedapentru ca sunt reticenti cu strainii, fara a deveni insa agresivi. Instinctele agresive sunt foarte temperate la aceasta rasa de caini, Vizsla intelegandu-se bine cu celelalte animale din gospodarie/curte si dovedindu-se foarte atenti si rabdatori cu copiii. In general, un Vizsla va alege sa ramana langa stapanii sai, fara sa se aventureze foarte departe de acestia, si nu va parasi casa in lipsa lor. Nu va fi foarte fericit sa fie tinut intr-un cotet. Cu respectarea unui program de exercitii in aer liber mai generos (60-80 de minute zilnic) acesti caini se vor adapta bine si la spatiul unui apartament. Chiar daca isi pastreaza splendidele instincte de caine de vanatoare, Vizsla Maghiara tinde tot mai mult sa fie privit ca un caine de companie, mai ales gratie temperamentului sau afectuos si loial.

Despre dresaj

Vizsla nu este un caine cu dificultati pentru dresaj, atat timp cat acesta este realizat cu fermitate si consistenta. Pe fond general este un animal dornic sa invete, cu disponibilitati pentru efort si usor de multumit. Trebuie insa retinut ca aceasta rasa de caini este deosebit de sensibila, astfel ca maniera de dresaj trebuie sa fie, obligatoriu, una gentila. Este un caine activ, care trebuie mentinut asa, si caruia trebuie sa i se puna la dispozitie posibilitatea de a-si consuma energia despre care ati fi tentati uneori sa credeti ca este interminabila. Este un caine foarte bun pentru viata rurala, acolo unde va dispune de suficient loc pentru a alerga si unde va putea, ocazional, sa-si exerseze excelentul simt olfactiv „prinzand” vreo urma pe camp. Acestui caine ii place mult si mediul acvatic, asa ca este recomandat sa ii oferiti ocazia sa inoate din cand in cand (sa execute aport pe lac, de exemplu).



Ingrijire si sensibilitate la boli

Stapanul unui caine rasa Vizsla Maghiara se poate considera norocos, intrucat nu se va confrunta cu probleme in ceea ce priveste sanatatea animalului sau, atata vreme cat se va ingriji atent de el si ii va asigura o dieta sanatoasa si echilibrata. In afara displaziei de sold (ale carei tendinte trebuie atent urmarite si combatute in primele 6 luni de viata) nu s-au raportat afectiuni degenerative si boli semnificative la exemplarele acestei rase de caini. Vizsla este un animal sanatos si activ, afectuos si cu pofta de viata. Fiti atent sa-i asigurati cainelui vostru relaxarea prin miscare necesara, altfel echilibrul sau fizic va fi dereglat.



Concluzia noastra: Chiar daca acest caine reprezinta cu succes atentele preocupari ale specialistilor pentru crearea „vanatorului perfect”, caracteristicile generale il recomanda ca un minunat animal de companie. Cainele din rasa Vizsla Maghiara este ca un campion celebru, in plina forma, care prefera sa fie familist. Si asa ceva nu veti intalni prea des in viata.

POZE cu Caini Vizsla Maghiara

Filmulete video cu caini Vizsla Maghiara

Nume de caini Vizsla Maghiara