Caini de rasa : alimentatie, intretinere, dresaj

Scurta istorie a rasei :

Originile cainilor din rasa Mops se plaseaza in China, vechimea rasei fiind estimata la peste 2000 de ani. Prima descriere in scris a unui caine asemanator, denumit „caine cu bot scurt”, s-a consemnat in jurul anului 600 i.e.n. In dictionarul complet al caracterelor chinezesti comandat de imparatul Kang Hsi (aprox. 950 e.n.) sunt consemnate caracterele „caine cu picioare scurte” si „caine cu cap scurt” care, in opinia expertilor, face referinta la rasa Mops. Cert este ca, incepand cu secolul al XIII-lea, existau 3 rase in China fiecare cu o oarecare contributie la fundamentarea rasei de caini Mops, si anume: Pechinezul, Spanielul Japonez si Pugul.

Deosebind Pechinezul de Pug doar prin lungimea parului, chinezii au mixat adeseori exemplare canine ale celor doua rase, cea cu parul scurt (denumita Lo-Sze) fiind preferata pentru faptul ca ridurile de pe frunte erau mult mai vizibile si aminteau de anumite caractere ortografice. Cainii Mops cei mai cautati ai rasei erau cei ale caror riduri formau caracterele cuvantului „Print”. Probabil cei mai putin apreciati erau aceia cu ridurile expimand cuvantul „Cersetor”…

Calatoria Mopsului spre „batranul continent” isi are punctul de start pe la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea, odata cu schimburile comerciale initiate intre marinarii-negustori chinezi si cei europeni (portughezi, spanioli, olandezi si englezi). Acceptati rapid ca si caini de companie de talie mica, Mopsii s-au raspandit relativ repede mai intai in Olanda, unde au primit denumirea de Mopshond (radacina numelui popular de astazi). Un exemplar al rasei i-a fost de mare ajutor Printului Willem de Orania (zis si Taciturnul), latratul sau sonor anuntandu-l despre apropierea trupelor spaniole si salvandu-i pozitia in cadrul conflictului. De asemenea, caini din rasa Pug (rasa Mops) i-au insotit pe William al III-lea si Mary a II-a (de Orania) cand au acces pe tronul Angliei (1688). Debutul in lumea selecta a artei (filiera engleza) si l-au facut gratie penelului lui William Hogarth care i-a imortalizat in celebrul „House of Cards”- tabloul infatisand caini de rasa Mops jucand carti. Au primit nume diferite in tarile europene in care si-au castigat popularitatea, precum Carlin in Franta, Dogullo in Spania, Mops in regatele germane si Caganlino in Peninsula Italica. Vectorul de popularizare a cainilor de companie din rasa Pug (Mops) in Franta a fost Josephine Bonaparte cu exemplarul sau Fortune. Faimosul Goya a pictat si el mopsi, in 1785, el redand exemplare cu urechile decupate. Incepand cu secolul XVIII rasa devine mult mai standartizata, fiind separata in nuantele de baza: castaniu („Isabella”) si nuantele inchise, pana la negru.


Descrierea si intretinerea rasei:

Durata de viaţă: 12 - 15 ani
Grupa: Toy
Culoare: negru, gri-argintiu, bej si cafeniu
Varietati: -
Talia: medie/mare
Năpârlire: consistenta
Înălţime: 25-35 cm
Greutatea: 6-8 kg

Cu o infatisare reflectata in morfologia altor rase, Mopsul este caracterizat de anume particularitati. Sa nu faceti greseala sa confundati cainii Mops/Pug cu Buldogii Francezi (cu urechile cazute si o alta alura fizica), sau cu exemplare miniaturale de Mastiff ori Bullmastiff. De asemenea, ei nu sunt inruditi cu cainii din rasa Shar-Pei. Cea mai apropiata inrudire a rasei Mops-Pug este cu rasa Pechinez. Sunt caini de talie mica, avand un corp scurt cu aspect patrat, indesat (silueta asemanatoare cu cea a a Bulldogului Englez, dar cu o mai mare suplete). Ca standard de rasa, inaltimea de la sol pana la punctul de maxim al greabanului la un Mops/Pug trebuie sa fie egala cu lungimea de la bot la baza cozii. Craniul este plat, botul scurt si patrat (turtit, dar nu ridicat in sus), fruntea lata brazdata de riduri adanci si intinse. Ochii Mopsului sunt mari, perfect rotunzi si de culoare inchisa. Mopsul are masca neagra, de aceeasi culoare fiind si urechile (cu punct de prindere inalt pe craniu, fine, moi, lasate pe langa cap). Are pieptul lat, coada este dublu inelata si purtata pe spate, iar blana are parul scurt, drept, moale si cu luciu.



Temperament si comportament specifice :

Daca va decideti sa va impartiti tandretea cu un astfel de companion, trebuie sa va puneti intrebarea : „De ce un Mops?”. Mopsii sunt simpatici foc, nimic de zis, cine sustine ca sunt urati sufera de sindromul Stevie Wonder ori se tine de glume! Deci, daca va doriti un caine care sa va faca sa radeti, alegeti un Mops! Daca doriti un caine care sa fie bun cu copiii – de asemenea rasa Mops este o alegere buna, pentru ca un astfel de caine considera copiii „colegi” din rasa sa, doar un pic supradimensionati… Visati ca simpaticul vostru caine de companie sa alerge cu cei mici in timp ce acestia pedaleaza pe biciclete sau aluneca pe role? Schimbati-va optiunea, cainele Mops este un animal comod care nu rezista prea mult in soarele amiezii. Prefera stapanii mai linistiti care-si consuma energia in spatii mici. Un caine Mops va topai in jurul vostru, vi se va uita profund in ochi pentru a ghici exact ceea ce vreti sa-i ascundeti (unde ati dosit biscuitii deliciosi, de exemplu) si va da deseori dovada de gelozie. Vreti un caine cu personalitate puternica? Pai cei din aceasta rasa au un serios surplus de personalitate, cu care nici nu stiu ce sa faca! La capitolul „vigilenta” cam „scartaie”, pentru ca un caine Mops nu are notiunea de strain, este prieten cu toata lumea, iar spargatorii pot fi considerati creaturi simpatice!



Despre dresaj :

Mopsul reactioneaza bine la dresaj, dar uneori are o maniera mai inceata de a intelege ceea ce i se cere. Se recomanda multe repetitii si o gama larga de recompense, la care reactioneaza foarte bine. Fiti rabdatori cu Pugul atunci cand da semne ca nu intelege limba, doar vine din China!




Ingrijire si sensibilitate la boli:

Mopsii racesc foarte uşor, sunt sensibili si la frig, dar si la calduri prea mari. Sunt predispusi la alergii, iar botul scurt contribuie la problemele cronice cu respiratia. Pugul sufera de o slaba aerisire din cauza constituţiei fizice a nasului. De multe ori va fi nevoie de interventia medicului veterinar care sa efectueze operatii de cezariana. La mops ochii reprezinta un punct sensibil, uneori apar: keratita, inflamaţiile la nivelul corneei, chiar si de urcioare. Sunt predispusi la lacrimat. Cainii din acesta rasa au tendinta de a sforai si respira mai greu. Atentie la dieta, Mopsul este predispus la obezitate. Encefalita cainelui Pug (PDE) – o inflamatie a creierului care afecteaza exemplarele tinere, de obicei intre varstele de 2 si 3 ani.



Concluzia noastra: Cainele Mops, acest micut si atractiv animal de companie (il putem numi si caine de apartament, daca vreti) nu este pentru oricine. Are tabieturi, un comportament de batranel astmatic, mai este si usor gelos. Poate ca veti fi tentati sa spuneti ca este un partener dificil, dar poate fi exact companionul pe care il cautati…

Nume traditionale pentru cainii din rasa Mops/Pug:

Masculine: De origine chineza: Ben Ben (Bufon), Chong (Inteligent), Fushi (Zeul Fericirii), Ning (Seninatate). Internationale: Ahile, Ajax, Amigo, Astro, Balboa, Barnabas, Batman, Blackjack, Budha, Brisco, Cartouche, Froggy, Yoda.

Feminine: De origine chineza: Jiao (Fermecatoare), Genji (Aur), Li Ming (Gratioasa), Shan (Pretioasa), Zhu (Perla). Internationale: Apricot, Arabella, Athena, Aziza (Pretioasa), Berta, Carlita, Cassandra, Cinderella, Dalila, Ebony, Memphis, Trouble


Celebritatile si cainii de rasa Mops/Pug:

• Denise Richard si Pugul Batman




• Tori Spelling si Mopsul Mimi LaRue



• Ted Danson si cainele sau Pug

POZE Caini Mops - Pug

Articole pe aceeasi tema:
Mops (Pug) – Scurta analiza medicala
Mops (Pug) – Ingrijire delicata si protectie
Mops (Pug) – Importanta dresajului precoce
Mops (Pug) – Sa-l hranim corect
Poze cu caini de rasa Mops - Pug

Tosa Inu este un caine cu un aspect impunator, constient de forta sa; evalueaza corect si rapid orice situatie noua si actioneaza doar atunci cind este cazul. Isi iubeste foarte mult stapinul pe care il va apara chiar cu pretul vietii. Aceasta rasa de caini ofera exemplare de luptatori duri si neinfricati, dar cainele Tosa Inu va deveni atat de atasat si de supus pe cat o doreste stapanul sau.

Scurta istorie a rasei :

Istoria impunatorilor caini din rasa Tosa Inu incepe in Shikoku, cea mai mica si mai putin populata insula dintre cele 4 principale ale arhipelagului nipon. Motivatia localnicilor pentru crearea acestei rase (una foate tanara dealtfel) rezida din imensul interes pe care il aveau pentru luptele de caini. Dealtfel, traditia luptelor de caini – in care protagonistii de baza sunt cainii Tosa-Inu – s-a pastrat nealterata pana astazi in Japonia, in ciuda unor reprosuri severe la nivel international. Rasa originara de la care s-a plecat a fost o rasa intalnita in Shikoku, apropiata fizic de reperele Spitz-ului de talie mare din Europa. Incepand cu anul 1854, odata cu deschiderea catre lume a ermeticului stat insular, crescatorii niponi interesati de ameliorarea rasei cainilor de lupta au importat caini cu calitati deosebite de origine europeana si au declansat procesul de incrucisare si selectie care a culminat cu aparitia impunatoarelor exemplare Tosa Inu. Conform aprecierilor expertilor, contributiile la formarea rasei de caini Tosa-Inu au apartinut, in ordine cronologica: Bulldog-ului Englez (1872), Mastiff-ului (1874), Pointer-ului German si Saint-Bernard-ului (1876), Dog-ului German (Marele Danez) si Bull Terrier (1924-1927). Pentru cresterea volumului cutiei craniene, a masei musculare si întarirea fizicului s-a întrodus în jurul anilor 1950 si rasa Dog de Bordeaux. Nu s-a putut vorbi de o uniformitate a rasei in anii de inceput, cat incrucisarile lasau sa se intrevada, neuniform, trasaturi ale diferitelor rase, însa procesul de omogenizare a demarat rapid, deoarece stapanii câinilor de lupta au retinut pentru reproductie numai acele exemplare puternice si de tenacitate maxima, care au învins în confruntarile din arene. Câinii învingatori în lupte, primesc titul de "YOKOZUNA" ca si campionii la sportul national Sumo si sunt decorati cu frânghii groase si cuverturi colorate. Pentru ca orasul Tosa a fost, timp de secole, locul in care s-au format cei mai buni caini gladiatori, rasa a pastrat acest nume (Inu inseamna „caine”). În timpul celui de-al doilea razboi mondial, din lipsa de hrana, rasa era serios amenintata cu disparitia, dar au ramas totusi un numar suficient de exemplare pentru perpetuarea rasei. Ocupatia americana a interzis luptele cu câini, însa câtiva crescatori entuziasti n-au fost de acord si au început în secret opera de salvare a rasei, finalizata cu standardizarea rasei Tosa Inu la începutul anilor 1960. Popularitatea rasei Tosa Inu în permanenta crestere nu se datoreaza însa crescatorilor japonezi, deoarece ei folosesc câinii si astazi aproape exclusiv pentru lupte, pentru un strain procurarea unui exemplar de calitate fiind aproape imposibila. Cainele Tosa Inu a intrat in atentia publicului gratie crescatorilor americani. „Portita” prin care aceastga rasa de caini a ajuns in Occident s-a numit arhipelagul insulelor Hawaii, proprietarii de caini Tosa Inu de aici fiind de acord sa vanda crescatorilor americani exemplare de top. Crescatorii americani si europeni apreciaza desigur calitatile deosebite de paza si aparare si nu cele de lupta, desi acestea din urma pun cainele Tosa Inu în fruntea ierarhiei câinilor din aceasta categorie. Variatiile de talie, greutate si chiar privitoare la aspectul general in cazul exemplarelor de caini Tosa Inu sunt si astazi destul de mari in cadrul rasei, in functie de linia descendenta de care apartine fiecare caine.



Descrierea si intretinerea rasei :

Durata de viaţă: 8-11 ani
Grupa: Working
Culoare:
Varietati: diverse / roscat, maro, negru, galben – posibil cu pete sau dungat
Talia: mare
Năpârlire: moderată
Înălţime: 50-65 cm
Greutatea: 37-90 kg

Cainele Tosa Inu este mare, proportionat, emanand forta si reusind sa para din primul moment impunator. Cutia craniana este lata, patratoasa, cu stop pronuntat, botul este lat cu buzele groase atarnand lateral. Totusi, in ciuda conformatiei buzelor specifica cainilor Mastiff, cainele Tosa Inu nu lasa bale. Ochii sunt mici, cu expresie patrunzatoare, de culoare inchisa. Urechile sunt de dimensiuni medii/mici, subtiri si plasate in partea superioara a capului, de forma triunghiulara si colturile rotunjite. Cainele Tosa Inu poarta urechile lasate, alipite de cap pana la jumatatea acestuia. Spatele este usor incovoiat, mai inalt in zona dorsala. Coada cainelui Tosa Inu este de lungime medie, de o forma general conica si nu se taie. Cainele o poarta in sus doar cand este alert sau agitat, pozitia fireasca cade pe langa dors. Tosa Inu este un caine voinic cu o alura destul de supla, linia abdomenului este supta, pieptul este musculos, lat si adanc iar picioarele inalte se termina cu labe relativ mici comparativ vu inaltimea. Blana este intr-un singur strat si are parul scurt si aspru. Tosa Inu necesita o ingrijire moderata a blanii, cu accent pe cele doua perioade de naparlire. Contrar aparentei fizice impunatoare, a scheletului cuoase largi, puternice si a mostenirii genetice molossoide (caini greoi, lenti, apatici), cainele Tosa Inu este surprinzator de agil si de rapid in miscari.

Temperament si comportament specifice :

Tosa Inu este tacut, intelegator, rabdator, curajos si un foarte bun caine de paza, care nu latra decat atunci cand este nevoie, are un institnct protector dezvoltat si este foarte inteligent. Sunt foarte afectuosi cu membrii familiei din care fac parte, dar sunt rezervati fata de straini. Desi categorisiti drept caini periculosi, cainii Tosa Inu au o anume sensibilitate si disponibilitate afectiva care depaseste tiparul. Acest aspect rezida din faptul ca intre stapanul implicat in competitiile de lupta canina si reprezentantul sau Tosa Inu a existat intotdeauna o relatie stransa, de o certa intimitate, ca o puternica regula a jocului. Proprietarii cainilor de lupta Tosa Inu si-au tratat intotdeauna reprezentantii din arena cu afectiune si respect, astfel cainii si-au dezvoltat un atasament special fata de stapan. In Japonia, in competitii, câinele Tosa Inu se bate pentru stapân si nicidecum din interes propriu. La educare trebuie sa luam în considerare aceasta sensibilitate a câinelui. Orice pedeapsa trebuie sa fie foarte bine motivata si va trebui sa fie astfel aplicata, încât câinele sa înteleaga exact pentru ce a fost pedepsit. Tosa Inu fiind în general mult mai maleabil decât rudele din familia molossoizilor, se va supune cu usurinta procesului de educare pentru supunere. Pragul lor de excitabilitate este foarte ridicat, au o stabilitate nervoasa deosebita si suportabilitate remarcabila. Dar în nici un caz nu vor avea sârguinta unui ciobanesc german, care este în stare sa execute ore în sir cele mai diferite comenzi. TOSA îsi va pierde relativ repede interesul, dând de înteles în modul cel mai echivoc aceasta stare, de exemplu se culca si refuza sa se mai ridice. Cel care a crescut împreuna cu acesti monstri blânzi, va învata sa aprecieze la justa valoare dragostea deosebita cu care ei înconjoara copiii. Totusi, având în vedere puterea si greutatea lor deosebita, nu este recomandat de a fi lasati nesupravegheati si singuri cu copii. Simplul lor joc poate provoca accidentarea copiilor. Un caine Tosa Inu corect educat va avea în prezenta stapânului un comportament retinut fata de persoane straine. Unele exemplare par a fi chiar inabordabile si distante. Pare a fi deosebit de linistit si calm. Spre bucuria vecinilor, abia ca latra. Totusi, daca familia este în real pericol, va reactiona în modul cel mai dur si hotarât fata de intrus. Calitatea lor de câini de paza si protectie este o însusire absolut nativa. Nu este necesara nici o educare în acest sens. Un Tosa Inu care primeste un antrenament si dresaj specific câinilor de paza si protectie, devine o arma de-a dreptul periculoasa. Un exemplar din aceasta rasa pune fata de stapân câteva pretentii speciale:

• Ca sa avem un câine într-adevar bun este necesar sa va ocupati de el zilnic câteva ore;
• Tosa Inu necesita o atentie sporita, pentru a putea forma legaturi strânse cu toata familia;
• Aceasta rasa de caini necesita spatii largi de miscare. În Japonia, un Tosa Inu bine antrenat, alearga zilnic pâna la 25 de kilometri. Deci nu tineti acest caine deosebit legat, închis, izolat.

Despre dresaj :

În educarea puiului Tosa Inu trebuie sa aveti în vedere ceea ce a demonstrat experienta, ca în cazul acestui câine, randamentul optim se poate realiza numai prin metode variate de educare, cu tenta antrenanta de joc. Nu se poate ajunge în nici un caz la vreun rezultat prin folosirea fortei si dominarea excesiva a câinelui. Câinele Tosa Inu va raspunde favorabil numai la gesturi tandre. Orice amenintare, fie si numai verbala, comenzile taioase vor ramâne fara efect în plan educational, dimpotriva, va distorsiona relatia câine-om, câinele putând deveni neîncrezator. Efectul metodelor clasice, bazate pe etalarea superioritatii si a fortei, nemaivorbind de bataie, va fi privit de câine cu un real dispret. Pragul lor de excitabilitate este foarte ridicat, au o stabilitate nervoasa deosebita si suportabilitate remarcabila. Dar în nici un caz nu vor avea sârguinta unui Ciobanesc German, care este în stare sa execute ore în sir cele mai diferite comenzi. Tosa Inu îsi va pierde relativ repede interesul, dând de înteles în modul cel mai echivoc aceasta stare, de exemplu se culca si refuza sa se mai ridice.

Ingrijire si sensibilitate la boli :

În Japonia, rasa de caini Tosa Inu a trecut printr-un proces de selectie "naturala", astfel problemele de sanatate apar foarte rar. Totusi, din prudenta si din ratiuni profilactice, se va evita supraalimentarea pentru preîntâmpinarea obezitatii, cu efect negativ asupra functiilor inimii. Se recomanda hranirea cu mai multe mese pe zi (3-4 oferind cantitati mici), urmate de odihna pentru a evita formarea ocluziei intestinale. Cu toata marimea lor, aparitia displaziei de sold la cainele Tosa Inu este foarte rara, dar nu este exclusa, deoarece în Japonia aceasta nu este un criteriu de selectie. Este destul de sensibil la anestezice, chiar daca este atat de mare, deci interventia pe aceasta cale se va face sub stricta supraveghere a specialistului veterinar avizat.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Tosa-Inu : Musashi, Benizakura, Fuji, Sensei, Yokozuna, Samurai, Kamikaze, Seppuku, Banzai, Mikado, Bushido

Articole pe aceeasi tema:

Tosa Inu - caine de paza
Rasa Schnauzer Urias - caine de paza
Pumi - rasa de caini de paza
Eurasian - Caine de paza
Rasa Doberman - Caine de paza
Buhund Norvegian - caine de paza
Rasa Boxer – caine de paza
Rasa Akita Inu - caine de paza
Ciobanesc Caucazian - rasa caini paza
Rasa caine Rottweiler – Caini de paza
Ciobanesc German – Caine de paza

Scurta istorie a rasei :

Pumi este, la origine, un caine de ferma sau de stana, folosit in mediul rural din Ungaria in gospodariile taranesti. S-a dovedit mereu un bun vanator de rozatoare. Startul acestei rase de caini se plaseaza pe la jumatatea secolului al XVII-lea, cand exemplare de caini Terrier de talie medie au fost aduse pe teritoriul maghiar din Germania si Franta. La aparitia rasei au contribuit incrucisarile succesive cu exemplare din rasa de caini Puli – o rasa de caini de talie medie/mare originara din Ungaria. Cainele Pumi a fost prea putin cunoscut in afara Ungariei pana in deceniul 7 al secolului trecut, cand au avut loc primele importuri de exemplare ale rasei in tarile scandinave (in special Suedia si Finlanda). Federatia Chinologica Internationala a recunoscut in mod oficial rasa de caini Pumi in anul 1966. In ultimii ani, popularitatea rasei a crescut, calitatilor naturale placute cumulate de cainii Pumi alaturandu-se si reputatia de caine rezistent, sanatos si longeviv. In prezent, crescatori din Italia, Germania si Olanda si-au manifestat interesul pentru achizitionarea de exemplare de caini din rasa Pumi, iar din 1990 cainele isi face simtita prezenta si in Statele Unite ale Americii. In 2004 prestigioasa American Kennel Club a demarat procedurile pentru recunoasterea oficiala a rasei de caini Pumi si a luat fiinta Hungarian Pumi Club of America. In cadrul competitiilor canine (cu precadere la cele organizate in tarile scandinave) exemplarele din rasa Pumi exceleaza la dresajul de obedienta si in probele de dans canin.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viaţă: 12-14 ani
Grupa: Working
Culoare: negru, gri (toate nuantele), cafeniu (toate nuantele), bej, alb
Varietati: -
Talia: medie
Năpârlire: nesemnificativa
Înălţime: 33-44 cm
Greutatea: 10-13 kg

 
Pumi este un caine usor, un pic patratos la fata, care pare putin mai mare decat este in realitate din cauza blanii. Are un cap lung, usor aplatizat, iar botul este egal cu gatul si reprezinta 45% din lungimea capului. Privit dintr-o parte, craniul cainelui din rasa Pumi pare plat. Ochii sunt mici si intunecati, usor migdalati si cu pleoapele stranse. Urechile cainelui Pumi sunt ascutite in partea anterioara si stau in pozitie de alerta, miscandu-se aproape in permanenta.Urechile sunt pozitionate destul de sus si doar varful atarna in jos. Ele sunt acoperite cu blana de o lungime mai mare decat pe restul corpului. Pieptul este adanc, cutia toracica are coastele late. Privite din lateral picioarele unui Pumi sunt orientate spre partea posterioara a corpului. Blana este una dublu stratificata, stratul superior avand firul de lungime medie, carliontat. La cainii Pumi parul blanitei nu este asa de aspru ca in cazul cainilor Puli si nu formeaza acele snururi. Miscarile sunt pline de viata si energice, exprimand exact felul de a fi al cainelui Pumi insusi. Exemplarele de caini Pumi cu blana cenusie (cei mai apreciati) au blana de culoare neagra la nastere, transformarea catre nuanta definitiva, mai deschisa,debutand la varsta de 6-8 saptamani. In general, pentru catelusii Pumi culoarea finala poate fi anticipata dupa culoarea parintilor. Aspectul general al blanitei este unul ciufulit, neordonat. Blana cainilor Pumi trebuie tunsa periodic, la 2-4 luni, deoarece firul creste constant si acest proces poate modifica aspectul general, parul indreptandu-se si putandu-se incalci. Aceasta rasa naparleste foarte putin.

Temperament si comportament specifice

Cainii Pumi sunt multifunctionali. De o vigoare si forta ce nu sunt tradate de alura mai putin impresionanta, ei s-au dovedit utili in lucrul la turmele de animale (ovine, bovine, porcine), la vanatoare (chiar si la mistret) si in paza domiciliului sau a perimetrului. Pumi au instinctul de a scotoci si sapa in vizuinile descoperite pe teren, ca o trasatura mostenita de la Terrieri. Sunt foarte vigilenti si sar imediat la cel mai mic zgomot nefamiliar din jur, semnaland zgomotos. Placerea de a latra pentru a da semnal s-ar putea sa va dea batai de cap in cazul cainilor din rasa Pumi, mai ales cand aveti vecini apropiati. Sunt caini afectuosi si foarte veseli in preajma figurilor familiale, le place sa se integreze intr-o atmosfera destinsa si vor cauta sa inveseleasca pe cei retrasi sau tristi. Sunt reticenti cu strainii, interactioneaza bine cu copiii, dar trebuie monitorizati pentru ca, uneori, intra in competitie cu acestia pentru jucarii sau diferite obiecte. Nu sunt caini agresivi, dar stiu sa se faca remarcati si respectati. Trebuie socializati cu alti caini, pentru ca are tendinta de a se comporta agresiv fata de exemplarele de acelasi sex (mai ales masculii). Chiar daca e simpatic, cainele Pumi se poate dovedi un smecher cu tendinte de evadare ce recidiveaza periodic.

Despre dresaj

Parerile specialistilor in dresaj canin sunt impartite in privinta disponibilitatilor acestei rase pentru dresajul de calitate. Unii sustin ca dresajul cainilor din rasa Pumi este destul de dificil, argumentand zestrea genetica a terrierilor, caracterizata de incapatanare si lipsa de rabdare si concentrare. Altii, dimpotriva, vin cu un contraargument puternic, si acela ca Pumi a aparut si s-a dezvoltat ca un caine utilitar, ciobanesc, munca depusa timp de generatii in acest domeniu inducandu-i instincte pozitive, ce pot fi exploatate favorabil. Cainele Pumi este un caine inteligent si dornic de munca, dispus sa-si investeasca energia in activitati utile stapanului. Deci, cu perseverenta si rabdare, se pot obtine rezultate bune la dresaj. Un accent deosebit se va pune pe stoparea latratului excesiv.

 
Ingrijire si sensibilitate la boli

Pumi este o rasa de caini foarte sanatoasa, cu o speranta de viata de 12 pana la 14 ani, dar unii caini au trait chiar si peste 19 ani. Cainele Pumi este rezistent la intemperii si rezista bine in spatiile deschise. Nu este potrivit pentru viata de interior. Cele mai frecvente afectiuni medicale sunt luxatiile de patela (labuta) sau de sold.

Concluzia noastra: Cainele Pumi este un caine de paza excelent, un partener agil, vioi, plin de viata. Putin cam galagios si cu o incapatanare specifica raselor de Terrier, Pumi se va comporta uneori ca un copil dificil si greu de strunit, dar simpatic si usor de iertat.

Nume de caini traditionale (din limba maghiara) pentru  rasa Pumi:

Masculine: Alkony (cu sensul de Asfintit), Almos (cu sensul de Somnoros), Bodry (cu sensul de Cret), Farkas (cu sensul de Lup), Gulyas (cu sensul de Pastor), Kormos (cu sensul de Fumuriu), Kobor (cu sensul de Vagabond).

Feminine: Alma (cu sensul de Mar), Aranyos (cu sensul de Draguta, Simpatica), Banya (cu sensul de Vrajitoare), Cimbora (cu sensul de Insotitor), Bimbo (cu sensul de Boboc), Cuky (cu sensul de Bomboana), Kabala (cu sensul de Superstitie).

Articole pe aceeasi tema:

Tosa Inu - caine de paza
Rasa Schnauzer Urias - caine de paza
Eurasian - Caine de paza
Rasa Doberman - Caine de paza
Buhund Norvegian - caine de paza
Rasa Boxer – caine de paza
Rasa Akita Inu - caine de paza
Ciobanesc Caucazian - rasa caini paza
Rasa caine Rottweiler – Caini de paza
Ciobanesc German – Caine de paza

Scurta istorie a rasei :

Eurasian este una dintre cele mai noi rase de caini obtinute de crescatori, un caine aproape necunoscut in Statele Unite dar foarte popular in Europa. Tara de origine a Eurasian-ului este Germania unde, in anul 1960, un grup de crescatori entuziasti in frunte cu Julius Wipfel si Charlotte Baldamus au creat rasa Eurasian cautand sa fixeze cele mai importante calitati ale raselor de caini Chow Chow si Wolfspitz. Primele exemplare obtinute, care au purtat denumirea initiala „Wolf-Chow” au fost ameliorate prin incrucisari succesive cu exemplare din rasa de caini Samoyed pe durata a 12 ani. Rezultatul acestui proces laborios si meticulos a dus la crearea cainilor cunoscuti astazi ca si cainii din rasa Eurasian. Rasa a fost recunoscuta in mod oficial de FCI (Federation Chinologique Internationale) in anul 1973. Unul dintre expertii „cu greutate” care au apreciat printre primii calitatile aparte ale acestor caini a fost Konrad Lorenz (1903-1989), laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie (1973), un specialist in zoologie, psihologie animala si ornitologie. Lorenz a anlizat un exemplar pe care l-a obtinut chiar de la Charlotte Baldamus (Eurasianul Babette) si a declarat ca noua rasa intruneste „cele mai bune calitati pe care le-a intalnit vreodata la o rasa de caini”. Astazi exista cluburi dedicate rasei Eurasian in Germania care monitorizeaza foarte atent dezvoltarea rasei si mentinerea cainilor rezultati din canise in standardele oficiale pentru ca destul de multi crescatori incearca sa ofere drept caini Eurasian exemplare de prima generatie rezultate din incrucisarea dintre caini din rasele Keeshond („Olandezul zambitor” sau Cainele Olandez de barja) si Chow Chow. Generic, acest caine poate fi integrat in marea familie a cainilor Spitz.

 

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viaţă: 11-13 ani
Grupa: Working
Culoare: orice culoare in afara de rosu-inchis si alb
Varietati: standard si pitic
Talia: medie
Năpârlire: semnificativa la schimbarea sezonului
Înălţime: 48-60 cm
Greutatea: 20-30 kg

Eurasian este un caine de talie medie, bine cladit, echilibrat, cu un corp mai mult lung decat inalt. Capul, asemanator la forma generala cu al lupului, este plat, cu botul conic, maxilare puternice si o cuta frontala bine definita. Ochii sunt de marime medie, triunghiulari si de culoare inchisa. Urechile, de marime potrivita, sunt prinse la punctul de maxim al craniului si au forma triunghiulara, cu varful rotunjit. Cainele Eurasian pare mereu in alerta tinandu-si urechile ciulite. Eurasianul are blana in doua straturi, primul strat des si pufos, iar al doilea cu firul de par drept, de lungime medie si cu o aranjare neuniforma (aspect ciufulit). Parul este scurt pe bot, fata si partea anterioara a picioarelor, dar este lung pe partea posterioara a picioarelor (cu precadere la trenul inferior) si pe coada. De asemenea, parul de pe gat este de o lungime sensibil mai mare decat cel de pe spate, dar fara a forma o coama in adevaratul sens al cuvantului. Cele mai intalnite culori sunt: castaniu luminos, gri-lup, negru intens si black-and-tan (negru cu castaniu). Cainii din rasa Eurasian pot avea limba de culoare roz, negru-albastrie sau patata (reminiscenta a rasei Chow Chow).

Temperament si comportament specifice

Acest caine are un caracter echilibrat, este alert, prietenos, calm, poate avea o minte independenta, dar este ascultator, inteligent si foarte loial familiei sale. Cainii din rasa Eurasian nu latra prea mult. Aceasta rasa se intelege destul de bine cu copiii, dar este rezervat fata de straini. In general, contactul cu alti caini nu cauzeaza probleme, dar este indicat sa socializeze de la varsta frageda cu animalele alaturi de care va creste in cadrul familiei. Eurasian-ul este energic si cu disponibilitate spre efort, deci asigurati-va ca are parte de miscare suficienta (minim o ora pe zi) in aer liber. Pe langa aceasta, cainele se bucura sa alerge si sa se joace. Cainii de rasa Eurasian au nevoie de foarte mult exercitiu fizic. Adora plimbarile lungi si este indicata punerea la dispozitie a unui spatiu sigur in care sa poata sa alerge si sa se joace in voie. Ca standard al rasei, urmarit inca de la faza de proiect, temperamentul cainilor Eurasian este calm dar rezervat fata de straini. Rezerva pe care o are fata de persoanele straine anturajului familiei nu se va exprima prin timiditatea sau agresivitate. Fiind foarte apropiati de familia lor, acesti caini au nevoie de atentie permanenta combinata cu dresaj si intelegere. Cainele Eurasian este foarte loial stapanului sau si familiei acestuia, este un bun caine de paza, permisiv si cooperant cu copii si ii place sa fie inclus in viata familiei din care face parte. Acest caine nu suporta sa fie lasat de paza in locuri izolate, legat langa cusca si lipsit de contactul cu membrii familiei, pentru ca in acest caz va deveni apatic si depresiv. Asa cum am mai mentionat, cainele Eurasian nu obisnuieste sa latre prea mult, dar fiti atenti cand o va face, pentru ca atunci cu siguranta li s-a oferit un motiv temeinic.

Despre dresaj

Cainii rasa Eurasian sunt atenti, inteligenti, vigilenti si invata cu multa usurinta. Dresajul este recomandat de la varsta mica, sa fie performat de catre membrii familiei (nu de catre straini sau instructori cu care nu are o relatie afectiva sau de apartenenta), cu fermitate si consecventa, dar fara a fi repetitiv. Cainii din rasa Eurasian carora le-a fost corectata tendinta independenta evolueaza ca parteneri supusi si ascultatori, nu vor latra fara motiv. De retinut ca un caine Eurasian se va dovedi foarte sensibil la tonul aspru al vocii, la pedepse si duritati cu caracter educational. Pentru erorile de raspuns in programul de dresaj se recomanda mustruluiala usoara.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cainii acestei rase sunt rezistenti si putin pretentiosi in ceea ce priveste inretinerea. Suporta bine intemperiile si temperaturile joase, blana groasa, dublu stratificata, ajutandu-i in acest sens. Cele mai des intalnite probleme la cainii rasa Eurasian sunt luxatii ale rotulei, displazii ale soldului (o malformatie a articulatiei soldului) si probleme ale ochilor relativ comune si altor rase de caini, ce pot fi prevenite cu ajutorul controalelor medicale regulate la veterinar.

Concluzia noastra: Eurasian-ul este un nou-venit in familia cainilor utilitari, dar unul cu sanse foarte mari la succes. Demn, bine construit, rezistent si nepretentios, cainele etaleaza un echilibru relaxant pentru stapanul sau si o disponibiliatate afectiva ce-l poate transforma in companionul ideal pentru intreaga familie. Nu in ultimul rand merita sa-i fie apreciate calitatile de bun paznic al locuintei si proprietatii.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Eurasian: Fiind o rasa foarte noua, nu s-a incetatenit ca acesti caini sa poarte cu predilectie nume diferentiate. In general, data fiind tara de origine, se folosesc nume cu radacina germanica precum si cele folosite pentru cainii Spitz de talie medie.

Articole pe aceeasi tema:

Tosa Inu - caine de paza
Rasa Schnauzer Urias - caine de paza
Pumi - rasa de caini de paza
Rasa Doberman - Caine de paza
Buhund Norvegian - caine de paza
Rasa Boxer – caine de paza
Rasa Akita Inu - caine de paza
Ciobanesc Caucazian - rasa caini paza
Rasa caine Rottweiler – Caini de paza
Ciobanesc German – Caine de paza

Scurta istorie a rasei

Cainii Akita sunt nativii insulei Honshu, cea mai mare din arhipelagul nippon (aici traiesc aproximativ 80% dintre locuitorii tarii). Numele este impumutat de la cel al prefecturii Akita, situata in partea de nord-vest, unde s-a stabilit ca, in secolul al XVII-lea, au fost creati Akita Inu, initial pentru vanatoarea de ursi, mistreti si alte animale mari. Conform traditiei niponne, descind din legendarii caini de rasa Matagi. Analizele ADN au demonstrat ca Akita Inu sunt foarte apropiati genetic de lupul ancestral, deci ca sunt una din cele 14 cele mai vechi rase de caini domesticiti. De-a lungul timpului rasa a avut mai multe intrebuintari in tara natala, mai intai ca si caine de paza imperial, apoi ca si caine de lupta, de vanatoare a ursilor si cerbilor, pentru sanie si in serviciul politistilor si fortelor armate. Akita Inu se bucura de o imensa popularitate in Japonia, unde sunt considerati simbol national. Mai mult decat atat, rasa a fost inclusa in lista celor sapte monumente ale naturii. Japonezii privesc aceasta rasa ca pe cei mai loiali companioni si sunt perceputi ca protectori ai casei si ca simbolizand prosperitatea si sanatatea. Exista chiar si acum traditia ca, la nasterea unui copil, parintii sa primeasca in dar mici statuete reprezentand un caine Akita Inu, in semn de sanatate, fericire si viata indelungata. De asemenea, cei aflati pe patul de suferinta primesc acelasi dar de la prieteni si cunoscuti ca pe urari de grabnica insanatosire. Rasa a fost adusa in Statele Unite in anul 1937 de o oarecare Helen Keller, dar „insertia” masiva de exemplare Akita Inu s-a petrecut dupa Cel De-al Doilea Razboi Mondial, cand numerosi membri ai fortelor americane de ocupatie care au operat in Japonia s-au intors acasa in calitate de proprietari ai cainilor rasei. Ei au fost atrasi de acesti caini pentru inteligenta dovedita si marea putere de adaptare la diferite situatii si conditii de mediu. In ultimii 50 de ani s-a separat, generic, cele doua varietati ale rasei (cea japoneza si cea americana) fara ca diferentele dintre acestea sa fie cu adevarat semnificative. In timp ce crescatorii japonezi au preferat sa pastreze linia rasei originale, crescatorii americani au urmarit ameliorarea rasei prin unele incrucisari.

Descrierea si intretinerea rasei Akita Inu

Durata de viaţă: 10 - 12 ani
Grupa: Working
Culoare: rosu, alb, tigrat, cenusiu, negru-vargat, cafeniu
Varietati: Akita Japonez (Inu) si American Akita
Talia: mare
Năpârlire: abundenta in timpul naparlirii (de 2 ori pe an)
Înălţime: 61-71 cm
Greutatea: 34-50 kg

Considerat cea mai mare dintre rasele japoneze de tip Spitz, Akita Inu este un caine puternic, solid, bine proportionat si distinctiv. Cu o musculatura bine evidentiata, cainele poseda un cap lat si greu, cu o scobitura in mijlocul fruntii si cu botul scurt, cu maxilare puternice, patrate. Akita Inu este mai mult inalt decat lung, are pieptul lat si adanc si spate solid. Urechile, mici si verticale, rotunjite la varf, sunt purtate catre in fata, in linie cu gatul. Ochii sunt mai degraba mici, triunghiulari si de culoare inchisa. Nasul si buzele sunt de culoare neagra. Coada este purtata pe sus si atarnata de-a lungul spatelui, sau in lateral, in bucla. Akita Inu are labele membranate, asemanatoare celor ale pisicilor, ceea ce il face un inotator redutabil. Blana este dubla, cu stratul superior aspru, impermeabil, iar cel inferior moale, gros si dens. In perioadele de naparlire Akita Inu lasa mult par, in restul timpului necesita periaj ocazional, chiar daca veti observa ca acest caine obisnuieste sa isi faca singur toaleta, precum pisicile. Este un caine rezistent la intemperii, se simte bine in aer liber.



Temperament si comportament specifice

In general, Akita Inu poate fi caracterizat drept un caine docil, dar uneori este foarte spontan. Sunt caini foarte atenti si foarte afectivi cu familia lor. Inteligenti, curajosi si neinfricati. Este un caine cu o anume indaratnicie daca este lasat sa-si exprime personalitatea, de aceea are nevoie de dresaj ferm atunci cand este catelus. Cainii Akita sunt caini de paza de prim rang si mamele japoneze lasau adesea copiii in grija lor, dar nu suporta sa fie tachinati prea mult. Este recomandabil sa fie supravegheati atunci cand se afla in apropierea copiilor mici, mai ales ca face distinctie intre cei ai familiei si vizitatori. Temperamentul lui Akita Inu poate evolua rapid de la placid la agresiv si amenintator, mai ales cand observa intrusi, sau alte animale cu care nu au fost socializati, astfel ca in preajma acestora este mai bine sa poarte lesa. Sunt capabili de ferocitate, nu trebuie scapat din vedere faptul ca, nativ, acesti caini nu ezitau sa se angajeze in lupta cu un urs ranit. Nu obisnuiesc sa latre prea des, japonezii chiar il numeau Akita inu - „vanatorul tacut”. Adora sa se joace cu membrii familiei dar poate deveni plictisit si stricator daca este lasat singur pentru perioade lungi de timp. Se bucura de plimbarea zilnica dar este foarte important sa fie bine tinut ferm in lesa si sa se evite intalnirile cu alti caini. Nu este foarte bine adaptat la viata de apartament si se simte cel mai bine intr-o casa cu o curte mare, imprejmuita.



Despre dresaj

Akita Inu adora pozitia de lider (sef de haita), fiind un caine cu personalitate distincta, dar cu un desaj ferm si insistent, cu accent pe supunere si respectarea comenzilor isi va arata inteligenta si disponibilitatea foarte buna de a coopera. Dresajul unui Akita Inu trebuie facut de o persoana cu experienta, sigura si decisa, iar exercitiile trebuie sa fie variate, pentru a nu se plictisi. Se pot obtine rezultate frumoase cu un bun dresaj canin. Ferocitatea nu reprezinta o caracteristica ce poate fi eliminata din felul de a fi al acestui caine, dar prin dresaj si prezenta impunatoare poate fi prevenita si tinuta sub control.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Cainii Akita Inu traiesc, in medie, zece ani. Cea mai intalnita cauza a mortalitatii la acesti caini este cancerul. In timpul vietii aceasta rasa este predispusa la boli procum displazia de sold, probleme cu ochii, lupus sau hipotiroidism. O alta afectiune intalnita la Akita Inu o reprezinta GDV (dilatatia gastrica, cu sau fara torsiune) - o problema a sistemului digestiv, cauzata de gaz in exces aflat in stomac. Aceasta este o problema ce trebuie rezolvata rapid si interventia de specialitate este esentiala. Simptome ale acestei afectiuni pot fi: disconfort sau durere la nivelul abdomenului manifestata prin negasirea unei pozitii confortabile sau scheunat, depresie, dificultati in respiratie, salivare abundenta sau incercari nereusite de a vomita.

Concluzia noastra: Akita sunt folositi ca animal de terapie, de paza si, nu in ultimul rand, ca fidel companion. „Marca” distinctiva a rasei Akita Inu o reprezinta emotionanta relatare despre exemplarul Hachiko, un companion extraordinar de devotat, a carui poveste (una moderna, derulata intre 1923 si 1935!) emotioneaza si acum, fiind un simbol al fidelitatii. Povestea a stat la baza unui film cu Richard Gere, lansat pe 8 iulie 2009 la Marunouci Picadilly Theater din Tokyo. Istoria lui Hachiko va fi disponibila pe blogul nostru in curand.

Nume traditionale atribuite cainilor din rasa Akita Inu:

Masculine: Akiro (Stralucitor), Jiro (Al doilea fiu), Okoru (Maniosul), Okimoto (Marinarul), Kanashi (Melancolic), Buntaro (Nume traditional vechi, aristocratic), Yorokobu (Fericit), Tora (Tigru)
Feminine: Miyana (Pace interioara), Ureshii (Fericita, Recunoscatoare), Akiko (Sclipitoare, Luminoasa), Noriaki (Serioasa), Hitomi (Frumoasa&Inteleapta), Hana (Floare), Sakura (Floare de cires), Tomiko (Prosperitate)

POZE cu Caini Akita Inu

Filmulete cu caini Akita Inu

Nume de caini Akita Inu

Articole pe aceeasi tema:
Akita Inu – Sa-i cunoastem si sa-i ingrijim bine
Akita Inu – Respectarea tiparului ancestral in hranire
Akita Inu – Boli specifice si afectiuni autoimune
Akita Inu – Dresajul atent si buna cunoastere a temperamentului

Odata ce devine membru al familiei, cainele din rasa Rottweiler da dovada de devotament si poate fi un prieten bun al copiilor si al animalelor domestice, insa este o iluzie sa credeti ca acest caine de paza poate ajunge in acest rol fara educatie, disciplina si un dresaj corespunzator. Cu toate acestea, cine iubeste rasa de caini Rottweiler si este dispus sa faca acesti pasi importanti va fi fericitul proprietar al unui caine deosebit, cu frumoase calitati.

Scurta istorie a rasei

Referitor la populara rasa de caini Rottweiler din zilele noastre expertii cred ca are la origine cainii pastori ai romanilor, cel mai probabil Mastiff-ul italian. Pe masura ce neobositele legiuni ale imperiului ii extindeau dominatia de-a lungul intregii Europe, precursorii cainilor din rasa Rottweiler le-au stat alaturi indeplinid rolul de paznici vigilenti ai turmelor de animale si a bunurilor. Cel mai probabil in jurul anului 75 i.e.n., trupele romane au luat contact cu puternicii luptatori ai triburilor germanice care se instalasera la nord de Alpi, pe cursul inferior al Rinului. Una din primele tabere militare intarite care, ulterior, a evoluat intr-o colonie, s-a numit Rottweil (in limba protogermana „tigla rosie”, element de constructie predominant la cladirile ridicate de romani). De la numele acestei prime asezari romane in care, pe langa colonisti s-au stabilit si vigilentii lor caini si-a mostenit numele rasa Rottweiler. De-a lungul secolelor, cainele Rottweiler a contribuit cu loialitate si curaj la dezvoltarea civilizatiilor romane si germanice. Practic, aproape distrusa in jurul anii 1800, rasa a revenit la inceputul secolului al XX-lea, datorita eforturilor sustinute ale unor crescatori entuziasti din Stuttgart. Rottweiler-ul este incadrat in clasa cainilor utilitari si a fost prima data inregistrat de catre American Kennel Club in 1931. Astazi Rottweiler-ul este o rasa foarte apreciata in Statele Unite, unde crescatorii au dezvoltat un standard usor diferit fata de cel clasic, german, imbunatatind talia rasei.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viaţă: 11-13 ani
Grupa: Working
Culoare: de baza – negru cu pete brun roscate
Varietati: standardul german & standardul american - (neoficial)
Talia: medie/ mare
Năpârlire: moderată
Înălţime: 56-68 cm
Greutatea: 35-60 kg

Rottweiler-ul este un caine de talie medie, de culoare neagra cu pete ruginii pe obraji si bot, labe si membre. Exista si o varietate de Rottweiler rosie (roscata) cu pete maron. Blana sa, monostratificata, este formata din fire de par de lungime medie, drepte si destul de aspre. Capul cainelui este lat cu un bot rotunjit, bine dezvoltat si urechi triunghiulare, lasate. Nasul este mare si negru. Ochii sunt de culoare inchisa, cu o expresie de loialitate si bunavointa. Buzele sunt negre, iar mucoasa lor este pigmentata. Corpul acestui caine este masiv si puternic, musculos si atletic. Rottweiler-ul poseda o forta considerabila si prezinta un piept adanc si lat. Coada este taiata (scurtata in lungime) ramanand una sau doua vertebre coccigiene (piese osoase ale coloanei vertebrale). Rottweiler-ii sunt adesea nascuti cu pinteni la nivelul membrelor posterioare, care sunt amputati, de regula, o data cu coada. Se sustine ca ar exista doua tipuri de caini Rottweiler: Rottweiler-ul german se pare ca este mai scund, mai indesat si are un cap mai mare si mai butucanos si Rottweiler-ul american care este mai inalt, cu picioarele mai lungi si cu capul mai putin butucanos. In orice caz, sunt crescatori care fac selectii urmarind standardul german, care este in afara celui recunoscut de AKC, in timp ce altii fac selectii urmarind standardul american, acceptat de AKC. Rottweiler-ul se recomanda sa fie periat de doua ori pe saptamana, folosindu-se o perie cu peri. Imbaiati-l numai cand este absolut necesar. Rottweiler-ul este un caine ce naparleste sezonier si nu excesiv. Rottweiler-ul este un caine ce necesita un volum suficient de mare de miscare. Alergatul in spatiile deschise (paduri sau campurile neimprejmuite) ii vor face foarte fericiti, neavand nici o intentie de a se departa prea mult de stapan. Inotul si alergatul pe langa bicicleta sunt activitati perfecte pentru consumarea energiei acestui caine „sportiv” din nastere. Rottweiler-ul se va bucura intotdeauna sa recupereze mingea pe care i-o veti arunca. Catelele de Rottweiler sunt foarte prolifice, nascand in mod frecvent pana la 12 catei.



Temperament si comportament specifice

Rottweilerul se trage din stramosi care erau caini de turma, de paza si de aparare. Traind alaturi de oameni, el a ajuns la un ridicat grad de inteligenta, dobandind totodata un temperament prietenos, ceea ce a contribuit la cresterea popularitatii sale. Caracterul si comportamentul Rottweilerului ii permit sa se adapteze, in orice imprejurari, vietii in familie. Caine puternic, ce poate indeplini aproape orice sarcina, el nu va va dezamagi niciodata. Tinand cont de talia cainelui, care implica necesitati nutritionale crescute, pentru detinerea acestei rase sunt necesare atat un spatiu extins, cat si o situatie materiala adecvata. Rottweiler-ul este un caine cu o personalitate puternica. Este calm, usor de dresat si educat, curajos si devotat proprietarului si familiei sale. Este un caine extrem de protector, aparandu-si familia cu inversunare. Sunt luptatori puternici, care par a fi imuni la durere. Sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, Rottweiler-ul necesita stapani care il pot domina si manipula. Dresaj ferm si meticulos este esential pentru acest caine, altfel puteti sfarsi prin a avea un caine extrem de puternic, independent si peste masura de agresiv. Este un caine de paza nativ, cu un caracter bland si usor de cizelat. Sunt foarte inteligenti si si-au dovedit abilitatile in cadrul institutiilor politienesti, militare sau vamale de-a lungul multor secole. Acest caine necesita multa companie si timp pentru socializare pentru a avea cu adevarat un exemplar reusit. Prietenii si rudele familiei sunt, in general, primiti cu entuziasm. Strainii nu pot trece mai departe de trotuar. Latratul este adesea rezervat pentru intrusii nedoriti. Rottweiler-ul este un caine de companie ce se preteaza pentru persoanele care isi doresc un prieten loial si un paznic credincios. Adesea vazuti ca o amenintare de catre Rottweiler-i, strainii pot fi intampinati cu o reactie agresiva. Acest caine nu prea este indicat familiilor cu copii mici datorita fortei si posibilei intolerante fata de poznele copiilor. Rottweiler-ul se bucura sa fie singurul caine al familiei. Poate fi agresiv cu alti caini, motiv pentru care trebuie tinuti in lesa in spatiile publice. Cand un caine Rottweiler este complet educat si dresat, va fi un bun tovaras de joaca pentru copii. Va accepta pisicile si alte animalute de casa atata timp cat a avut o experienta pozitiva cu acestea in timpul copilariei. Acest caine va reactiona destul de bine si la restrictiile impuse de viata intr-un apartament, dar miscarea zilnica este necesara.

Despre dresaj

Dresajul si ingrijirea corespunzatoare a Rottweiler-ului il pot face un caine de companie excelent. Rottweiler-ul este o rasa de caini foarte puternica cu instincte protectoare native. Desi uneori rautacios datorita unei educatii inadecvate si mergand pana la agresiune, dresajul si ingrijirea potrivite a Rottweiler-ului il pot face un companion excelent. Dresajul pote fi unul uşor dacă este făcut de cineva cu experienţă, Rottweilerul poate uneori să încerce să preia conducerea. Talente: luarea urmei (copoi), caine ciobanesc, de paza si de protectie, politist si caraus.

Ingrijire si sensibilitate la boli

Boli frecvente sunt: displazia de şold şi de cot (dacă nu sunt controlate montele), torsiune stomacală, demodecie, precum şi probleme cu ficatul. Se intampla cu o frecventa mai mare decat la alte rase de caini sa apara probleme cu calciul (probleme de asimilare a calciului). Este o rasa predispusa la contractarea diabetului care se manifesta prin pierderea in greutate, foame si sete frecvente. Unii caini Rottweiler sforaie in timp ce dorm si, ocazional, ca urmare, tusesc. Aceasta nu implica o problema de sanatate pentru caine. Totusi, daca tusitul este un fenomen frecvent, in special, in timp ce cainele vostru Rottweiler doarme, acesta poate fi un indiciu al prezentei unei afectiuni cardiace sau pulmonare.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Rottweiler:

Masculine – Megabyte, Tiger, Rodrigo, Domingo (hispanic - cu sensul de Nascut Duminica), Doran (cu sensul de Strain), Frisco (american - cu sensul de Nesupus, Liber), Roussel, Bardarik (scandinav - cu sensul de Toporul Dreptatii), Orvyn (scandinav - cu sensul de Prieten Brav), Jamarcus (persan - cu sensul de Luptatorul Sensibil).

Feminine – Roderica, Nadhima (hindus - cu sensul de Fericire), Kamila (arab - cu sensul de Perfect), Galila, Danita, Karly, Serafine (cu sensul de Vapaie), Tahirah (persan - cu sensul de Neprihanita), Sasha.

POZE cu Caini Rottweiler

Filmulete video cu caini Rottweiler

Nume de caini Rottweiler

Articole pe aceeasi tema:
Rottweiler – Hrana corecta
Rottweiler – Ingrijire si convietuire
Rottweiler – Sanatatea, un capitol cu probleme
Rottweiler – Dresaj dincolo de aparente