
Numele rasei provine de la Marele Ducat de Saxa-Weimar-Eisenach, mai precis de la orasul Weimar (centrul Germaniei, facand parte in prezent din landul Thuringia), acolo unde-si avea resedinta Marele Duce Karl August, la solicitarea caruia s-a declansat activitatea de selectie in urma careia a rezultat aceasta rasa. Marele Duce era un impatimit vanator si, in debutul secolului XIX, a dorit sa obtina o rasa aparte, care sa fie reprezentativa pentru curtea sa. Astfel s-a nascut cainele denumit astazi Weimaraner sau „fantoma gri” (istoria consemnand anul 1810 ca fiind cel in care a debutat oficial aceasta rasa). La inceput se pare ca au fost imperecheate exemplare de Brac german cu parul scurt cu caini Bloodhound, mai apoi pe linia de selectie fiind utilizate si exemplare de ogari francezi. S-a obtinut astfel un caine de vanatoare de talie mare, robust, muncitor, tenace si minutios in camp, cu un miros foarte bun (mostenire de la Bloodhound) si cu o buna rezistenta la efort, chiar daca nu atat de rapid ca Pointerii (de exemplu). Initial, acesti caini au fost folositi la vanatoare de animale mari (ursi, mistreti, caprioare), in cadrul partidelor de amploare la care participau reprezentantii nobilimii germane.


Durata de viata: 10-12 ani
Grupa: Sporting/Gundog
Culoare: gri-argintiu sau maroniu
Varietati: cu blana scurta si cu blana lunga (mai rar); uneori un mic marcaj alb pe piept
Talia: mare
Naparlire: moderată
Inaltime: 57-70 cm
Greutatea: 25-38 kg
Weimaraner este un caine de talie mare, cu musculatura bine reliefata, solid fara a fi greoi, emanand forta si agilitate. Capul, de lungime medie, are botul egal cu craniul si trufa de culoarea pielii. Ochii sunt de marime medie, ovali, distanati, in nuante de chihlimbar (ambra), gri sau albastru deschis. Urechile sunt atasate sus, lungi, late si cu varfurile rotunjite. Coada se taie de obicei scurt (la a 3-a vertebra) si este purtata ridicat, aproape vertical. Sunt doua varietati, cea cu parul scurt si alta prezentand un fir mai lung pe urechi, piept si coada ca zone distincte, dar aceste din urma exemplare sunt mai rare. Specialistii spun ca responsabile de lungimea parului sunt niste gene recesive, astfel ca un cuib poate sa includa uneori si cativa catei cu parul mai lung, cu conditia ca acea gena recesiva sa fie prezenta la ambii parinti. Cainii din rasa Weimaraner au o minunata culoare gri-argintiu sau gri-albastriu. Ivite mai rar in reproducere, exemplarele cu parul de culoare brun inchis (apoape negru) sau cele de culoarea bronzului (tan) nu sunt considerate acceptabile pentru standardul rasei. O pata alba de dimensiuni reduse pe piept, poate fi acceptata. Parul scurt este fin, des si bine lipit de corp. Parul lung este matasos si putin ondulat, catifelat pe urechi.

Dreptul de proprietate asupra acestor caini a fost ferm restrictionat la nivelul familiilor aristocratice, rasa fiind foarte apreciata si traind alaturi de membrii familiilor de care apartineau. Acesta a constituit un aspect neobisnuit pentru o rasa de caini de vanatoare, in sensul ca, in mod obisnuit, aceste animale traiau in grupuri (haite) „cazate” in canise (tarcuri). Inca de la inceput, cand era intens folosit la vanatoare, cainele Weimaraner a avut si sarcini domestice, de paza a proprietatii si de asigurare a securitatii apropiate a membrilor familiilor in sanul carora traiau. Astfel s-a format personalitatea acestui caine care depinde foarte mult de prezenta umana si nu suporta traiul in canisa. Weimaraner este un caine de vanatoare atipic, nefiind atat de sociabil fata de straini cum este cazul cainilor din rasele Labrador si Golden Retriever. Weimaraner este un caine foarte protectiv cu familia sa si se poate dovedi foarte teritorial. El in general distant si suspicios cu strainii si trebuie sa beneficieze de socializare precoce pentru a nu se dovedi agresiv in unele situatii. Cand sunt intimidati sau iritati acesti caini formeaza o „creasta” de par zburlit pe toata lungimea spatelui si pupilele ochilor lor hipnotici se dilata vizibil.

Despre dresaj
Fara a fi epuizant, dresajul unui astfel de caine poate fi dificil pentru un proprietar fara experienta. Acest caine inteligent are o energie respectabila, poate disimula usor, este incapatanat, versatil si gaseste deseori propriile solutii la exercitii si situatii impuse spre rezolvare. Un instructor trebuie sa fie ferm si consecvent in dresaj dar sa si foloseasca inteligent sistemul recompenselor, caci astfel cainele Weimaraner poate fi „manipulat” destul de usor. De asemenea, cea mai indicata pentru a se ocupa de dresaj este persoana dominanta din familie, cea fata de care animalul manifesta cea mai intensa afectiune si supunere. Pentru ca, sensibil si atasat cum este, cainele Weimaraner va dori foarte mult sa faca pe plac si sa-si multumeasca stapanul. Este in primul rand un foarte bun caine de vanatoare in orice teren (uscat sau apa) si pentru orice tip de vanat. Este bun in rol de caine de paza si un placut companion.

Ingrijire si sensibilitate la boli
Acesti caini nu au nevoi mari de ingrijire, fiind usor de intretinut. Activitatile desfasurate la acest capitol nu ies din nota clasica si se rezuma la: periaj ocazional (efectuat mai des pentru varietatea cu parul lung), imbaiere periodica sau in functie de specificul activitatii, curatarea urechilor, scurtarea unghiilor si verificarea starii pernutelor de la extremitatile labelor. Periodic trebuie verificata starea gingiilor si a danturii, pentru ca au tendinta de a roade diferite obiecte si suprafete fara discernamant, uneori din dorinta de a fi luati in seama, ori de a evada, mai ales cand sunt tinuti izolati intr-un loc imprejmuit, putand astfel sa-si provoace rani in cavitatea bucala (fracturi ale dintilor).

Concluzia noastra: Weimaraner sunt caini foarte frumosi, de-a dreptul decorativi, dar destul de dificil de strunit. Reclama foarte multa atentie si preocupare din partea stapanilor si vor dori mereu sa fie in preajma acestora. Dincolo de dimensiunile respectabile sunt, totusi, caini de interior, deci se vor simti foarte confortabil intr-un apartament. Pentru energia de care dau dovada, sensibilitatea si inteligenta deosebite sunt apreciati ca foarte placuti companioni, mai ales de catre persoanele dinamice, active. Nu sunt recomandati celor fara experienta, aflati la primul caine. Instinctele de vanatoare au ramas intacte si pot fi valorificate cu foarte bune rezultate.
Nume traditionale pentru cainii din rasa Weimaraner:
Masculi: Astor, Boris, Blitz, Bismarck, Bret, Diego, Fantomas, Hermann, Kaiser, Kasper, Luger, Oskar, Panzer, Ralf, Ulrik, Tiger
Femele:Anka, Berta, Britta, Frida, Greta, Kristel, Lotti, Olga, Suzi, Trudi, Wilma, Zelda
POZE Caini Weimaraner
Articole pe aceeasi tema:
Weimaraner – Ce corectam prin dresaj
Weimaraner – Dieta in acord cu descendenta
Weimaraner – Afectiuni cu risc de producere
Weimaraner – Curat si ingrijit
Poze cu caini de rasa Weimaraner
Views
Daca ti-a placut acest articol, inregistreaza-te la Cainele-Nostru RSS ca sa primesti ultimele postari in email sau folosind un cititor de RSS
0 comments to Weimaraner – Caine de vanatoare nobil