Nu exista inca o unanimitate a parerilor specialistilor in ceea ce priveste originea exacta a cainilor Dalmatieni. Singurul consens este referitor la vechimea rasei, unanim recunoscuta ca fiind foarte mare. Prezenta unor caini foarte asemanatori care insoteau carele de lupta in basoreliefuri vechi egiptene din Cel de-al Doilea Regat si pe fresce din vechile cetati grecesti, sprijina teoria conform careia cainii Dalmatieni au ajuns in Europa venind din Egipt, prin Orientul Apropiat si Turcia. Partizanii acestei teorii sustin ca acesti caini au patruns initial in Grecia si apoi pe coasta dalmata a Marii Adriatice, unde rasa a fost crescuta si dezvoltata pana la standardul actual. Unele documente datate 1374 descriu exemplare de caini rasa Dalmatian in Dubrovnik (fosta colonie greceasca, situata in Croatia de astazi), unde erau folositi ca si caini de vanatoare, pentru aret. O a doua teorie sustine ca, desi standardul este ex-iugoslav (rasa de caini Dalmatian este inregistrata de Slovenia), rasa nu provine din regiunea istorica Dalmatia, ci ea descinde din Bracul de Bengal, reprezentand, de fapt, o metisare intre caini rasa Pointer Istrian si Bull Terrier. Momentul de vizibilitate maxima a rasei Dalmatian s-a produs la inceputul secolului al XIX-lea, avand ca loc de desfasurare mai ales Anglia. Aici cainii erau folositi ca insotitori de trasura, paznici ai bagajelor calatorilor, caini-mascota pentru pompieri, caini de circ, santinele in unele conflicte armate (nu se speriau de bubuiturile tunurilor si se impacau foarte bine cu caii de la atelajele pieselor de artilerie, de unde si una din denumiri, aceea de „cainele artilerist”). In mod cert, Dalmatienii au o afinitate deja celebra pentru cai, legatura dintre aceste doua animale atat de diferite fiind inca invaluita in mister. Plasarea la cota de popularitate actuala a fost clar impulsionata de filmul de animatie lansat de studiourile Walt Disney, celebrul „101 Dalmatieni”.
Descrierea si intretinerea rasei
Durata de viata: 10-13 ani
Grupa: Non-sporting (de agrement)
Culoare: alb, cu pete neuniforme negre sau maro inchis
Talie: medie
Naparlire: moderată
Inaltime: 46-61 cm
Greutate: 22-29 kg
Drapat in culorile antagoniste ce exprima eleganta extrema si puritatea, Dalmatianul este un caine puternic cu un corp musculos si parul neted. Expresia fetei impresioneaza prin sinceritate nesofisticata, exprimand inteligenta si loialitate. Aceasta rasa de caini prezinta o blana scurta si deasa, compacta, bine atasata de corp. Blana nu le ofera o protectie deosebita la frig, preferinta pentru climatul cald reprezentand inca o sugestie in favoarea originii sudice. Cateii, in primele 2 saptamani dupa nastere, sunt imaculati. Petele blanitei, de culoare neagra (uneori si maro) sunt de forma rotunda si distribuite absolut aleatoriu. Fruntea este lata, iar ochii, de dimensiuni medii, migdalati, sunt caprui sau albastri. Urechile sunt triunghiulare si pendulante, varful lor ajungand pana la jumatatea obrazului, dominante fiind exemplarele cu urechile inchise la culoare. Nasul mare, sensibil, trebuie sa fie de aceeasi culoare cu a petelor. Acesti caini naparlesc destul de tare daca luam in considerare aspectul compact si minimal al blanii. Periajul cu frecventa saptamanala este cel mai indicat. Unii Dalmatieni pot avea o piele „solzoasa", cu predispozitie spre uscare si exfoliere, aparand matreata in timpul lunilor de iarna cand umiditatea este scazuta. Urechile unui Dalmatian sunt foarte subtiri, beneficiind de o vascularizare saraca in comparatie cu restul corpului. Din acest motiv, se pot produce degeraturi ale urechilor, daca acest animal este lasat prea mult afara in zilele geroase.
Temperament si comportament specifice
Un Dalmatian este un caine vioi, plin de energie, bine cunoscut pentru caracterul sau protector foarte dezvoltat. Acest animal emana vigoare si forta, si isi face cunoscuta prezenta cu un latrat foarte sonor. Rasa este menita in general stapanilor „modelati din acelasi aluat”, energici si activi, capabili de afectiune dar nu sentimentali in exces. Criticii acestei rase de caini subliniaza ca, in ciuda aspectului deosebit, care sugereaza noblete, Dalmatienii sunt niste caini mai degraba rustici, un fel de „verisori zdraveni de la tara”. Evident, interpretarile pot avea multe nuante, cert este ca acest animal simte nevoia de miscare zilnica, isi doreste ca ziua sa ii fie impartita pe activitati distincte, care sa il impiedice sa se plictiseasca. Un caine adult va fi neincrezator cu strainii si va decide repede si vizibil ce persoane ii plac. Spontaneitatea si felul direct de a actiona fac din Dalmatian un animal vesel si plin de umor. Se joaca placut cu copiii, dar trebuie supravegheat pentru a nu se exprima prea energic (mai ales in cazul copiilor mici). Un Dalmatian mascul adult nu va suporta un alt caine mascul in aceeasi curte, desi va socializa bine cu alte animale. Fiti atenti ca au o memorie foarte buna! Nu sunt genul de caini care vor cersi sa fie rasfatati, dar isi vor aminti pentru o vreme foarte indelungata o persoana sau intamplare neplacuta. Au o anumita doza de agresivitate innascuta, dublata de o incapatanare nativa, deci au nevoie de socializare si exercitii de dresaj care trebuie sa debuteze devreme.
Despre dresaj
Dalmatianul este un caine inteligent, care invata rapid. Ei au fost antrenati cu succes pentru recuperare, cautare si salvare, efectuarea de trucuri in cadrul spectacolelor de circ si ca si caine insotitor al trasurilor. Dalmatienii va vor asigura o protectie excelenta. Ei sunt considerati ca fiind usor de dresat. In Statele Unite, de exemplu, acesti caini sunt foarte apreciati in politia metropolitana, ca si caini de serviciu.
Ingrijire si sensibilitate la boli
Persoanele spirituale spun despre cainele Dalmatian ca latra cu o voce atat de rasunatoare intrucat nu aude prea bine. Realitatea este destul de tributara acestei aprecieri amuzante, pentru ca statistica releva faptul ca 10-12% dintre reprezentantii acestei rase de caini au probleme grave de auz. Dintre afectiunile cu impact mai mare asupra acestor animale, se mai pot enumera: pietrele la rinichi si alergiile pielii (in special la materiale sintetice din covoare), pericolul blocajului renal, tendinta spre obezitate, alopecia.
Concluzia noastra: Acest animal este exprimarea perfecta a frumusetii cu accente rustice. Aerul aparte conferit de silueta eleganta si coloritul de exceptie (este, probabil, rasa de caini cel mai usor de recunoscut la prima vedere) fac pereche atipica – s-ar putea spune – cu robustetea, curiozitatea neobosita si predilectia pentru explorare in teren. Sunt paznici foarte buni, se dovedesc a fi animale de companie loiale si inteligente si, putem sa o spunem, ne coloreaza viata in mult mai multe nuante decat alb si negru.
Nume traditionale pentru cainii din rasa Dalmatian:
Masculi – Pongo, Brandon, Fakir, Mefisto, Dropsy, Barbar, Darius, Corrado, Palacci, Orbit, Pharaon.
Femele – Diana, Carola, Jasmin, Indra, Nefertiti, Cleo, Artemisa, Sara, Guadalupe, Kuba, Karina.
V.I.P. Fan-Club rasa Dalmatian: Pablo Picasso, Ingrid Bergman, Gloria Estefan
POZE cu Caini Dalmatian
Articole pe aceeasi tema:
Rasa de caini Dalmatian – boli specifice
Cainele Dalmatian – comportament, aptitudini, dresaj
Intretinere caine Dalmatian: blana, urechile, gatul
Views
Daca ti-a placut acest articol, inregistreaza-te la Cainele-Nostru RSS ca sa primesti ultimele postari in email sau folosind un cititor de RSS
Marianne am avut 4 dalmatieni,mama,tata un baiat si o fetita,au murit,din pacate,tata la 14 ani,mama la 13,baiatul la 12,iar fetita la 10,
mi-a facut multa placre sa vad pozele dv.,aveam impresia ca-i revad pe ai mei
multumesc