Rasa Ciobanesc de Berna - boli specifice

Posted by bianca On vineri, 30 iulie 2010 0 comments


Views





poza caine de rasa cibanesc de berna suferindDin pacate, cainele Ciobanesc de Berna poate fi descris ca un urias cu o semnificativa sensibilitate la boli, rasa fiind afectata de un numar ingrijorator de mare de boli specifice, dintre care se evidentiaza un numar ingrijorator de forme de cancer. Rata imbolnavirilor de cancer la cainii din rasa Ciobanesc de Berna tinde catre un ingrijorator indice de 35%, ceea ce inseamna ca un exemplar din trei apartinand acestei rase de caini este in pericol de a dezvolta o forma de cancer in primii 4 ani de viata.
poza caine de berna la cabinetCele mai des intalnite forme de cancer in cadrul rasei sunt: histiocitoza, tumori ale celulelor catarg, limfosarcomul, fibrosarcomul si osteosarcomul (cancerul osos). Toate aceste boli grave contribuie la mentinerea unei sperante de viata in cadrul rasei foarte scazuta comparativ cu celelalte rase de caini. In medie, un caine rasa Ciobanesc de Berna supravietuieste intre 6 si 8 ani, desi recordul de varsta stabilit in anul 2004 in Marea Britanie este de 15,4 ani.

Interesant este insa faptul ca, la inceputul secolului XX, cand s-au facut primele eforturi de standardizare si organizare a acestei rase de caini puternici si decorativi, se vorbea de o speranta de viata absolut normala pentru un caine de talie mare, respectiv 10-12 ani. Ultimele 4-5 decenii insa, au evidentiat o slabire progresiva a sistemului imunitar al cainelui Ciobanesc de Berna, si, in general, a formei sale fizice de ansamblu, procese ale carui cauze inca nu au fost elucidate complet. O trista ilustrare a acestui fapt este involutia inregistrata la probele de agilitate din cadrul concursurilor de obedienta AKC (American Kennel Club).

poza caine ciobanesc de berna de rasa sarind
Daca in anul 1983 standardul prevedea ca exemplarele rasa Ciobanesc de Berna trebuie sa sara obstacole cu indice 1,5 (multiplicator al inaltimii la greaban), in anul 1985 indicele era 1, pentru ca in 1998 sa scada la 0,75, din considerente ce tin de protejarea acestor caini.

Pentru proprietarii de caini rasa Ciobanesc de Berna, cuvantul “histiocitoza” reprezinta un spectru de temut. Toate rasele de caini sunt expuse intr-o anumita masura acestei forme de cancer (Collie sunt predispusi la histiocitoza cutanata, Retriever cu blana scurta de asemenea), dar, pe cand in cadrul altor rase impactul este de sub 2%, la Ciobanesc de Berna depaseste 6%. In cadrul bolii putem vorbi de o forma sistemica, caz in care sunt posibile unele cai de actiune, si forma o severa, maligna, echivalenta cu o condamnare la moarte.

poza caine ciobanesc de berna sub tratament Histiocitoza sistemica se identifica sub forma unor mase (aglomerari) in piele, mai mult sau mai putin asemanatoare unor negi de mari dimensiuni. Acestea pot fi gasite într-o varietate de locaţii de pe corpul unui caine - pe pleoape, pe bot, scrot - de obicei masele sunt situate pe cap şi extremitati, mai degraba decat pe trunchi; pot fi netede, uscate, cu fire de par sau crustate. Uneori, boala poate intra in remisie pe cont propriu, dar fiecare episod recurent este mai dur. Fara o actiune imediata si bine focalizata, boala se raspandeste la organele interne (splina, ficat, maduva osoasa si/sau plamani). In cazuistica medicala unii caini afectati au inregistrat reactii pozitive la tratamente cu imuno-supresive, cum ar fi Ciclosporina A si leflunomida, in paralel cu administrarea de doze variabile de corticosteroizi. Aceasta forma de cancer are un impact mai mare la cainii masculi, iar punctul de declansare se situeaza in jurul varstei de 4 ani.

poze caine ciobanesc de berna culcatHistiocitoza maligna (MH) este forma agresiva a bolii, asa cum am subliniat, larg raspandita la nivelul rasei Ciobanesc de Berna. Simptomele includ de obicei pierderea apetitului (anorexie), pierderea masiva in greutate, letargie, slabiciune. De asemenea, uneori se pot semnala dificultati in respiratie, tuse, dispnee, sau sunete pulmonare anormale. Se impune ca un caine cu asemenea simptome sa fie rapid diagnosticat prin radiografie (verificarea splinei, ficatului, plamanilor). Acest tip de cancer afecteaza splina, ganglionii limfatici, plamanii, maduva osoasa, ficatul, sistemul nervos central, rinichii, muschii scheletici, stomacul si glandele suprarenale. In cazurile in care splina a fost punctul de plecare in raspandirea bolii, indepartarea chirurgicala (splenectomia) s-a dovedit uneori benefica. Dar, din pacate, histiocitoza maligna este o boala virulenta, care ataca simultan mai multe organe formand metastaze fatale in cele mai multe cazuri.

POZE Caini Ciobanesc de Berna

poze caini de rasa Ciobanesc de Berna


Articole pe aceeasi tema:

Intretinere Ciobanesc de Berna – etape de reflectie
Ciobanescul de Berna in dresajul de agilitate
Ciobanesc de Berna – caine de paza
Hrana Ciobanescului de Berna - calitate si consistenta


Views







Daca ti-a placut acest articol, inregistreaza-te la Cainele-Nostru RSS ca sa primesti ultimele postari in email sau folosind un cititor de RSS

0 comments to Rasa Ciobanesc de Berna - boli specifice

Trimiteți un comentariu

Scrie mesajul tau aici

SEO