Ogarul pitic italian (Piccolo levriero italiano)
Chinologii italieni afirma ca istoria rasei incepe aproape cu 2000 de ani in urma, in zone geografice situate acum pe teritoriul Greciei si Turciei. In sprijinul teoriei lor vin unele pictograme din patrimoniul popoarelor care au trait in aceste spatii. Unele situri arheologice au dat la iveala fosile cu caracteristicile rasei, cel mai pertinent exemplu fiind scheletul mumificat gasit la intrarea in mormantul reginei egiptene Herneit (sotia faraonul Djer, din prima dinastie a Egiptului, aprox. 3000 i.e.n.). Deasupra locului de odihna a ciinelui s-a gasit inscriptia ‚Pe nimeni altcineva nu a dorit regina sa aiba alaturi in calatoria spre Taramul Mortii decat pe credinciosul ei caine’ – text care, sugereaza oarecum ca regina era certata cu sotul ei, probabil mai putin credincios decat cainele. In lava ce a pietrificat Pompeiul s-au gasit ramasitele unui astfel de caine, iar Iulius Caesar dorind sa dea o dovada de galanterie dupa cucerirea Egiptului (48 i.e.n.) i-a daruit Cleopatrei cativa puiuti de ogar pitic italian. Probabil nu avea bani de orhidee…
Rasa a devenit foarte populara in Evul Mediu Tarziu, iar incepand cu secolul al XVI-lea a avut multe aparitii in opere de arta, in sculptura sau pictura. Rasa favorita a roialitatii, exemplare ale rasei au fost imortalizate alaturi de Printesa Ana a Danemarcei, Regina Victoria si Caterina cea Mare a Rusiei. Este binecunoscut faptul ca Frederick cel Mare era un mare admirator al rasei, fiind mereu in compania unuia sau mai multor exemplare. De asemenea, Piccolo Levriero Italiano era un chirias obisnuit in palatele reginei Mary a Scotiei, Reginei Ann, regelui Charles I. Maestri ai iluminismului ca William Blake, Vittore Carpaccio, Anthony Van Dyck, Teniers sau Ward i-au mentionat/imortalizat in scrieri si picturi. Fara doar si poate Renasterea a fost perioada sa de apogeu, multi artisti mari ai vremii declarand pur si simplu ca il adora (impreuna cu reginele si printesele carora le apartineau, bineinteles).
Nu poate fi ignorata aici prezenta ogarului pitic italian in preajma celebrei eroine a lui Flaubert, Madame Bovary.
Rasa a fost inregistrata de AKC in 1886, iar primul exemplar care a castigat premiul Best in Show (BIS) intr-o competitie a tuturor raselor a fost Flamina of Alpine, in 1963. De atunci, numarul detinatorilor de premii BIS a crescut constant, recordul de titluri fiind detinut de Scarlet Ribbons, a lui Charles Donmar, cu 22 de titluri! Recordul de prolificitate este de 30 de puiuti la o singura fatare, dar, in medie, catelele fata 2-4 pui.
Este un caine rafinat si suplu, de o uimitoare eleganta. Multi il aseamana cu o caprioara in miniatura!
Emotiv, sensibil si extrem de afectuos, se ataseaza foarte mult de stapan. Mersul elegant si alura mandra dar fina in acelasi timp i-au mentinut cota de popularitate printre reprezentantii marilor case regale. Poate fi considerat un model al gratiei si distinctiei. Este rezervat si foarte ascultator. Roba este scurta si fina pe toata suprafata corpului, fara franjuri. Culori acceptate: nuante de negru, gri, galben, iar albul este acceptat doar pe piept si membre. Inaltime: 32-38 cm. Greutate: maxim 5 kg.
Va recomand cu caldura cainii din aceasta rasa, care, pe langa faptul ca sunt superbi, va pot induce acea senzatie aparte care te face sa te uiti iritat dupa valeti si majordom … ‚Garcon, trasura te rog !’.
Views
Daca ti-a placut acest articol, inregistreaza-te la Cainele-Nostru RSS ca sa primesti ultimele postari in email sau folosind un cititor de RSS
Flavia As dori sa cumpar un astfel de caine dar nu am gasit pana acum in Romania.
Daca ma puteti ajuta cu orice informatii mi-ati fi de mare ajutor.
Ma puteti contacta pe beneaflavia@yahoo.com
Mersi