STANDARD: Frumusetea stilata si inimitabila a unui caine din rasa Ogar Afgan este etalata cand acesta este acoperit de blana sa deosebita, la lungime maxima. Stilul aparte de a se deplasa, valurirea eleganta a parului fin la cea mai mica miscare, pozitia mandra a capului acoperit de celebra “boneta afgana”, starea speciala de “alerta absenta” a acestui animal cu silueta nobila – toate acestea sunt puse in valoare de blana bogata, cu fir matasos, care il acopera in valuri pornind de la linia spatelui. In cazul in care doriti sa-i conservati frumusetea specifica, atunci aveti de munca. Nu exista cale de mijloc: stil comod si animal tuns, sau o munca de intretinere asidua si constanta pentru un animal cu blana “originala”. Incercand alternative va veti alege cu un caine urat mirositor, indispus si cu o multime de necazuri in ceea ce priveste parazitii, nodurile de par, eczemele si iritatiile.
EXPERTIZA: Cel mai bine este sa apelati la serviciile unor profesionisti, persoane specializate despre care puteti obtine date, in general, la un cabinet veterinar, sau din publicatii de specialitate. Este foarte adevarat, abordarea unui cosmetician canin profesionist costa. Deloc putin. Cu putina informare, ustensilele potrivite, multa rabdare si atentie, puteti suplini chiar voi munca unui astfel de specialist.
CALITATE: Alegeti de fiecare data un sampon de calitate pentru caine. Unii proprietari recomanda calduros sampoanele umane, dar este bine sa va consultati cu un medic veterinar in privinta acestui aspect. In prezent, in pet-shop-uri si supermarket-urile cu raioane cu produse pentru animale de companie puteti gasi o gama larga de sampoane pentru caini si alte produse cosmetice, deci alegerea nu poate fi una foarte dificila. Baia pentru un Ogar Afgan se recomanda sa se aplice la 3 saptamani, fiecare sedinta fiind necesar sa se incheie cu uscarea atenta a parului. In privinta igienei sanitare nu sunt probleme, aceasta rasa de caini avand in mod natural parul scurt in partea posterioara (in jurul anusului).
RUTINA OBLIGATORIE: Periajul acestui animal ar trebui sa devina un “ritual” zilnic, iar in cazul unor impedimente legate de timpul la dispozitie, efectuat la o distanta de cel mult 2-3 zile. Periodic, odata cu periajul, se ajusteaza parul de pe varful capului, celebra “boneta” a rasei Ogar Afgan. De asemenea, tineti cont ca exista cateva tunsori standard pentru aceasta rasa de caini, destul de usor de realizat cu ustensilele potrivite, forma obtinuta fiind necesar a fi reajustata cu o frecventa saptamanala.
ACCESORII: Foarte utila pentru operatiunile de periaj si ajustare a parului din blana este o masa de cosmetica. Se poate gasi si comanda un astfel de produs in diferite cataloage on-line cu produse de cosmetica pentru animale, ori se poate folosi o masa de dimensiuni ajustate marimii animalului si nu foarte inalta. Daca incepeti sa toaletati un caine ce sta pe podea nu aveti controlul total asupra miscarilor lui si nici o viziune completa asupra siluetei sale (pentru egalizare lungimii parului pe flancuri si membre). Un astfel de accesoriu va este foarte util si daca veti actiona cu rabdare, va veti convinge destul de usor cainele sa il accepte.
POZE Caini Ogar Afgan
Articole pe aceeasi tema:
Ogar Afgan – Un animal de companie distins
Dresajul Ogarului Afgan – Un elev dificil
Hranire Ogar Afgan – Masa unui print
Ogarul Afgan in anticamera cabinetului veterinar
Daca ti-a placut acest articol, inregistreaza-te la Cainele-Nostru RSS ca sa primesti ultimele postari in email sau folosind un cititor de RSS
0 comments to Toaleta unui Ogar Afgan - Pretul frumusetii